Copiii cu ochii negri, întâmplări bizare și puteri paranormale

0

Copiii cu ochii negri reprezintă un adevărat mister al naturii. Se pare că ei sunt înzestrați cu diverse puteri paranormale sau inexplicabile, iar cei care i-au întâlnit au confirmat aceste lucruri bizare.

Copiii cu ochii negri și ziaristul  britanic


În anul 1998, jurnalistul american Brian Bethel a scris un articol despre o întâmplare bizară la care luase parte chiar el. În timp ce se afla într-o parcare din fața unui cinematograf, doi băieți l-au rugat să-i ducă la o adresă de pe o stradă din apropiere.

Fiind în drumul său, Bethel a acceptat și cei doi băieți au luat loc pe scaunele din spatele șoferului. La un moment dat, privind cu atenție fețele băieților, observă că aceștia aveau ochii negri și nu prezentau iris. Aceștia erau copiii cu ochii negri.

Oprește brusc mașina pentru a studia pe cei doi pasageri. Realizând ceea ce se întâmplă, cei doi copii coboară în grabă și o iau la fugă. Bethel a povestit că, ușile mașinii erau blocate, însă cei doi au ieșit din mașină fără probleme.

După publicarea articolului, Bethel a primit mai multe telefoane la redacție, ale unor persoane care declarau că au întâlnit astfel de copii în diverse împrejurări, care aveau un comportament ciudat. Unele persoane vorbeau despre puterea hipnotică a acestor copii și despre aspectul ciudat, ca si cum ar fi fost hibrizi.

Întâmplări bizare la Londra, 1980


Mai multe persoane care așteptau metroul londonez au declarat poliției că au văzut pe peron o fetiță cu ochi negri precum cărbunele și fără iris.

Poliția a luat act de declarațiile martorilor, dar investigații în acest sens nu au avut loc, din lipsă de probe.

Întâmplarea avea să se repete în anul 2014. Un cuplu londonez avea să declare că în momentul în care coborau spre metrou, au întâlnit o fetiță cu ochi negri, care îi privea înfricoșător.

Ziarul Mirror, cazul Cannock Chase


Mai multe persoane care în anul 2013 s-au plimbat în zona împădurită din Cannock Chase au avut surpriza de a întâlni o fetiță cu ochii negri, cu un comportament ciudat, părea foarte speriată și nu a răspuns la întrebările trecătorilor. Mai mult, când un bărbat s-a oferit să o conducă în oraș, fetița a fugit în interiorul pădurii.

copii cu ochii negri

Toți cei care au fost martori la astfel de întâmplări descriu sentimentul de teamă pe care l-au avut în momentul întâlnirilor. Copiii par lipsiți de viață, au mișcări stranii, privirea lor induce o stare de teamă, de panică.

Un alt fapt semnalat este cel referitor la vestimentația lor. Poartă haine demodate care par a fi cusute cu mâna.





loading...
loading...