CONȘTIINȚA ÎNTRE MATERIALIZARE, DEMATERIALIZARE ȘI TELEPORTARE

Grigori Petrovici Gabrovoi este specialist în matematică, informatică și a fost preocupat ani de zile în descoperirea de noi forme de energie care să ajute la vindecarea unor boli incurabile.

El s-a născut în anul 1963, în Kazahstan. Încă din copilărie, Gabrovoi a dat dovadă că are capacități paranormale, făcând predicții care se produceau cu mare exactitate.

O companie aeronautică din Uzbekistan a fost interesată de capacitățile sale excepționale și i-a propus o colaborare în vederea diagnosticării aparatelor de zbor și a probabilității de a se produce accidente aviatice.

Într-un documentar realizat de un canal de televiziune american, Gabrovoi a vorbit despre legătura dintre sistemul informațional, univers și conștiință. El a declarat că a făcut studii asupra unor fenomene precum materializarea, dematerializarea, teleportarea, regenerarea materiei distruse. El a susținut că o influență mare asupra organelor umane și a cromozomilor o are conștiința.

Prevenirea catastrofelor naturale și modificarea evenimentelor

În anul 2000, el a prezentat un dispozitiv realizat pe baza unui modul cristalin cu ajutorul căruia puteau fi evitate cutremurele, catastrofele industriale, vindecarea unor boli precum cancerul sau SIDA. Cu ajutorul acestui dispozitiv, identifica zonele de risc și minimiza producerea unor evenimente sau apariția unor boli. Dispozitivul controla la distanță organismul uman și stabilea zonele vulnerabile apariției unei boli.

În momentul în care Gabrovoi a susținut că există posibilitatea readucerii la viață a unui defunct, a intrat într-un grav conflict cu autoritățile și cu reprezentanții bisericii.

În anul 2005, la Beslan are loc unul dintre cele mai sângeroase atacuri teroriste, în urma căruia zeci de copii și-au pierdut viață. Opinia publică și-a pus primele întrebări cu privire la dispozitivul creat de Gabrovoi care nu reușise să prevină acea tragedie. Din acel moment, începe o perioadă complicată pentru Gabrovoi, fiind acuzat de escrocherie, mai ales că, își anunțase intenția de a candida pentru funcția de președinte.

Este acuzat că a indus în eroare opinia publică prin escrocheriile sale, judecat și condamnat la doi ani de închisoare.

După ce a fost eliberat, Gabrovoi a continuat să susțină că universul, spațiul, timp sunt informații, pe care conștiința le poate modifica. El a invocat studiile lui Nikola Tesla, susținând că între un obiect și conștiință există o interacțiune, conștiința putând modifica starea obiectului.

Gabrovoi făcea comparație între mișcarea de rotație a planetelor și mișcarea electronilor în jurul nucleului. Pământul se rotește în mod regulat în jurul Soarelui. La fel stau lucrurile cu electronii. Orice bulversare a mișcării generează disfuncții, boli.

Gabrovoi este un caz clasic al unei persoane care pendulează între două extreme, șarlatan sau un cercetător despre care se va spune peste câțiva zeci de ani că a revoluționat știința.

CATEGORIES
TAGS
Share This