X-Files

Compania petroliera Shell a descoperit un OZN?

Se întâmpla ca pe la sfârşitul anilor ’70, mai precis în anul 1978, când compania petrolieră Shell şi-a instalat o platformă de forare pe platoul continental, la circa 140 km de New Jersey. Încă de la prima încercare de a fora, sonda a dat peste un obiect metalic. Specialiştii au crezut că este un vapor scufundat sau poate un submarin abandonat din timpului celui de-Al Doilea Război Mondial.

În acel moment s-a introdus scanarea apei cu ajutorul unui sonar special şi s-a detectat sub platforma un obiect de aproximativ 15 metri în diametru şi nu mai puţin de 200 metri în lungime. Patru troliuri au fost coborâte şi obiectul a fost ridicat la suprafaţa apei. Era acoperit de lipitori şi fel de fel de crustacee. După ce a fost curăţat de paraziţi, obiectul misterios a surprins pe toată lumea, era un OZN. Panica odată stârnită pe platforma Shell, responsabilul a telefonat de urgenţă superiorilor săi din Atlantic City.

ozn scufundat 300x199 - Compania petroliera Shell a descoperit un OZN?Trei reprezentanţi Shell însoţiţi de un fizician de la Institutul Tehnologie din Massachusetts au venit de urgenţă, pe platforma, la bordul unui elicopter pentru a investiga OZN-ul. După o inspecţie sumară, răspunsul fizicianului a fost că obiectul zburător a fost scufundat de aproximativ 600 de ani, iar la bordul său se regăsea o tehnologie foarte avansată. La foarte scurt timp mai apare un elicopter la bordul căruia erau cinci agenţi CIA care veniseră să pună sechestru pe nava extraterestră. Responsabilul platformei Shell s-a împotrivit acţiunii agenţilor CIA, justificându-le că tot ceea ce se afla pe platforma este proprietatea Shell, dar degeaba pentru ca un vapor echipat era deja pe drum.

Până la sosirea vaporului care trebuia să preia nava extraterestră, mai multe obiecte ciudate au fost scoase din OZN. O baghetă cu care a fost făcută o gaură în nori a provocat instantaneu ploaia sau un praf asemănător chitului când a fost aruncat în apă a provocat o explozie imensă au fost doar două dintre obiectele ciudate descoperite pe navă. Într-un târziu vaporul CIA a ajuns la faţa locului şi a preluat nava extraterestră. Toţi cei prezenţi la faţa locului au semnat un contract prin care au jurat să păstreze tăcerea şi niciodată nu a apărut nicio informaţie exactă despre această descoperire.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top