Coincidențe, sincronitate și hazard. Întâmplări greu de explicat

Coincidențe, sincronitate și hazard. Întâmplări greu de explicat

În fiecare zi suntem martori la coincidențe. Intuiția ne spune ceea ce trebuie să facem. Semne, imagini, idei, mesaje, o adevărată avalanșă asupra creierului nostru. Pe unele le acceptăm, pe altele le respingem, în funcție de viața noastră cotidiană, de convingerile noastre, de personalitatea noastră.

Trăim într-o ambivalență în care triem, clasăm, conștient sau inconștient. Einstein a fost întrebat ce înseamnă pentru el hazardul Răspunsul a fost unul debordant. Hazardul este deghizarea pe care o ia Dumnezeu, pentru a călători incognito.

Fiecare viață este o odisee, cu evenimente majore, minore, presărată de coincidențe. Dicționarul definește coincidența ca fiind un eveniment care se produce la întâmplare. Aceste întâmplări sunt remarcabile.

Hazardul în cifre


Mulți dintre noi sunt marcați de o cifră. Cifrele fac parte din coincidențe. Evenimentele majore din viața lor se produc numai într-o anumită dată, marcată de o cifră sau un număr.

Thomas Jefferson a fost al treilea președinte al SUA. El s-a născut în 13 aprilie 1743, a fost al treilea copil din familie și al treilea care se numea Thomas.

A început redactarea Declarației de Independență la vârsta de 33 de ani, a cumpărat Louisiana de la francezi în anul 1803 și a fost învins în alegeri cu o diferență de trei voturi.

Aceeași cifră a jucat un rol primordial în viața cancelarului Bismarck. A studiat la trei școli, a fost ambasador în trei țări, a servit trei regi, a luptat în trei războaie, a semnat trei tratate de pace și a avut trei copii. Blazonul său reprezenta un trifoi cu trei foi și trei frunze de stejar.

Coincidențe

Despre Ronald Reagan putem spune că cifra șapte i-a urmat destinul. A fost șapte ani membru al corpului de pompieri salvatori. A salvat 77 de persoane, a debutat în film în anul 1937, a devenit președinte al organizației actorilor în anul 1947, a preluat mandatul de guvernator al statului California în anul 1967 și a fost reales în 1970.

A fost ales de către republicani pentru a candida la alegerile prezidențiale în ziua a 17- a, a lunii a 7-a. A fost victima unei tentative de asasinat în a 70- a zi după preluarea puterii. Glonțul a ricoșat pe cea de a 7-a coastă. La sfârșitul celui de al doilea mandat la Casa Albă avea 77 de ani.

Coincidențele sunt doar partea vizibilă


Se spune că, coincidențele nu sunt decât partea vizibilă a icebergului. Celebrul cotidian New York Herald relata în 16 noiembrie 1911, Sir Edmun Godfrey a fost asasinat în mod sălbatic într-un loc numit Greenberry Hill. Asasinii se numeau Green, Berry și Hill. Mulți dintre dumneavoastră o să spuneți că sunt niște simple coincidențe.

V-ați gândit cum ar fi sa va descoperiți intr-o fotografie pe Internet, dar în realitatea, ea sa prezinte o alta persoana, una necunoscuta?

De mult timp, circula teoria conform careia fiecare dintre noi avem o sosie undeva în lume. O astfel de surpriza a avut-o Graham Comrie, un englez, care și-a descoperit sosia pe Internet. Intre cei doi exista o asemanare fizica perfectă, dar și numele era asemănător, respectiv, Graham CoRmie. Locuiau la o distanța de 15 km, erau căsătoriți în același an, fiecare avea doua fete și un câine de aceeași rasa.

Coincidențe greu de explicat


Un alt caz s-a petrecut în anul 1915, la un spital din Katowice. La interval de câteva zile sunt internati doi soldati răniți. Ambii aveau vârsta de 19 ani, erau din Silezia, sufereau de pneumonie și se numeau Franz Richter.

Arthur Koestler declara ca exista un înger al enciclopediilor. I s-a întâmplat sa caute o anumita informație într-o biblioteca sau anticariat și la un moment dat, dintr-un raft sa cada o carte și să se deschidă la pagina cu informația dorita.

O întâmplare la fel de surprinzatoare a avut ca eroi doi tineri francezi care doreau să se căsătorească. Pentru ca preotul avea o urgența în Marne, cei doi au decis sa amane căsătoria cu câteva zile. Pentru ca a dorit să-i facă viitoarei sotii o surpriza, tânărul a invitat-o la o călătorie cu balonul. Din cauza vantului, cei doi au ajuns în Marne, exact în curtea casei unde se afla în vizita preotul.

În anul 1984, pe aeroportul Heathrow, un parlamentar european care se afla în tranzit, avea misiunea de a depune într-o cutie postala, 42 de scrisori. Fiindcă era foarte grabit, una dintre scrisori a căzut lângă cutie. Un bărbat care se afla în apropiere, a observat situația, s-a apropiat și a ridicat plicul. Surpriza a fost maxima. Plicul ii era adresat chiar lui.

Coincidențe


În anul 1820, Peter Richley reusise sa scape cu viața după cinci naufragii. Se stabilise în Australia, unde studiase medicina, dar pierduse orice legătura cu mama sa care se afla în Anglia. Pentru ca iubea calatoriile pe mari și oceane, se angajeaza ca medic pe un pachebot.

În una din zile, a fost chemat sa consulte o doamna în vârsta care parea ca are probleme de sănătate. După mai bine de zece ani, fiul și-a regasit mama.

Următoarea întâmplare s-a petrecut într-o benzinarie din Avignon, Franța. Doua mașini cu același numar de înmatriculare opresc în același timp pentru alimentare. Angajatul benzinariei a anunțat poliția. Una dintre mașini era furată.

Un alt caz la fel de special s-a petrecut într-o localitate din Anglia. A avut loc un accident în care au fost implicate doua autoturisme. În prima mașina se aflau trei membrii ai unei familii cu numele de Holden. În cea de a doua mașina erau alte trei persoane care se numeau tot Holden. Agentul de poliție care s-a deplasat la locul accidentului se numea Holden.

Hazardul joacă un rol important


Despre coincidențe și hazard s-a scris foarte mult. Părerile sunt împărțite. Sunt specialiști care susțin cu tărie că de-a lungul vieții hazardul sau coincidențele joacă un rol important. Ca definiție, coincidența este o întâmplare care se produce prin hazard. Sunt multe persoane în viața cărora un număr, o cifră, au jucat un rol important.

Thomas Jefferson, al treilea președinte al SUA, a fost marcat în toată viața sa de cifra trei. La fel au stat lucrurile și cu cancelarul german Bismarck.

Pentru președintele Ronald Reagan cele mai importante evenimente s-au petrecut într-o dată de șapte. Se spune că o coincidență este doar partea vizibilă a icebergului. În interiorul acestuia, producerea unor evenimente este determinată de ciclicitate.

Cum se poate explica faptul că două tinere care nu se cunoșteau se căsătoresc în aceeași zi la o biserică. Ele au vârsta de 22 de ani, poartă același prenume, la fel și tații lor.

O altă întâmplare s-a petrecut in SUA. 20 de persoane care făceau parte din corul bisericii au scăpat cu viață pentru că fiecare dintre acestea au întârziat la repetiția care trebuia să aibă loc. Un cutremur cu magnitudine mare s-a produs și a distrus biserica chiar în minutele în care ar fi trebuit să aibă loc repetiția.

Însemnări despre sincronicitate


Există forțe și factori care ne influențează viața care nu țin de noi ca persoane. Concidențele sunt printre noi. Jung are multe însemnări despre sincronicitate. Acest fenomen este cunoscut în vechile texte chinezești, indiene. Jung explica sincronicitatea prin existența inconștientului colectiv care există dincolo de spațiu și timp.

Hazardul poate să aducă șansă sau din contră. Un francez fură o mașina luxoasă parcată pe o stradă din Paris. Hotărăște să schimbe tăbliţă de înmatriculare pentru a nu fi descoperit de poliție. La ieșire din Paris se îndreaptă către o benzinărie unde o altă mașina alimenta.

Hazardul i-a adus un mare ghinion. Cele două mașini aveau același număr de înregistrare. A fost chemată politia și hoțul arestat.
În anul 1928, are loc un accident în care au fost implicate două mașini. Cele șase victime din cele două mașini se numeau Holden.

Hazardul poate să aducă și momente minunate în viața unei persoane. Un cuplu format din Pierre și Anne, era în căutarea unui inel de logodnă. După multe căutări au găsit bijuteria mult dorită. După ce l-au cumpărat, au observat că în interiorul inelului era gravat A 23 P. A de la Anne, 23 ziua cununiei si P de la Pierre.

În anul 1984, un scoțian comandă o carte la un anticar din Londra. Comanda a fost făcută telefonic. După câteva zile, scoţianul primește coletul. În una dintre pagini a descoperit o vedere cu imaginea pe care el o admira în fiecare zi de la fereasta casei sale.

Exemplele pot continua, dar ideea este că totul în jurul nostru este un mister presărat cu multe coincidențe.

Alte coincidențe stranii


Continuăm să vă prezentăm întâmplări care par desprinse din scenarii suprarealiste. În anul 1984, un membru al Parlamentului European este însărcinat să expedieze 42 de scrisori. El se afla pe aeroportul Heathrow, Londra, în mare grabă să nu piardă avionul.

Introduce scrisorile într-o cutie poștală și pleacă grăbit spre avion. Una dintre scrisori a căzut și a rămas lângă cutia poștală.

Un turist canadian aflat în tranzit pe aeroport a recuperat scrisoarea. Stupoare, el era destinatarul scrisorii.

Un alt caz curios s-a produs în Avignon, Franța. Un hoț de mașini, schimbă tăblița de înmatriculare a mașinii și oprește în fața unei benzinării pentru a alimenta.

Alături de mașina sa a parcat o altă mașină cu același număr de înregistrare. Angajații benzinăriei au chemat poliția și hoțul a fost prins.

Doi frați gemeni născuți în anul 1939, sunt despărțiți la câteva luni de la naștere. Se reîntâlnesc după 40 de ani și stupoare. Ambii se numeau Jim, soțiile celor doi se numeau Linda, aveau fiecare câte doi băieți care purtau același prenume. Cei doi lucraseră ca ajutor de șerif, beau aceeași marcă de bere, fumau aceeași marcă de țigări și aveau hobby-uri comune.

Coincidențe

Regele italiei, Umberti I se afla într-un restaurant din Monza, când a fost surprins de faptul că patronul restaurantului îi semăna foarte mult.

Stând de vorbă a aflat că proprietarul se numea Umberto, deschisese restaurantul în ziua încoronării regelui, erau născuți în aceeași zi și în aceeași localitate, fiecare avea un fiu care purta același nume. A doua zi, regele a fost omorât prin împușcare de un anarhist, iar patronul restaurantului a fost ucis la o partidă de vânătoare.

Să fie totul planificat, astfel încât anumite lucruri trebuie să se întâmple?


Hazardul, sinconicitatea, cu toate că au fost studiate de mulți specialiști, nu au fost date explicații convingătoare.

Jung considera sincronicitatea formată din două fenomene care sunt paralele, fără o relație de cauzalitate.

Poate cel mai celebru caz de coincidențe este cel dintre doi președinți americani, Lincoln și Kennedy.

S-a spus că președintele Kennedy este reîncarnarea lui Lincoln. La distanță de o sută de ani, evenimentele s-au repetat de parcă au fost trase la indigo.

Lincoln este ales în congres în anul 1846, Kennedy în anul 1946. Lincoln a fost ales președinte în anul 1860, Kennedy în anul 1960.

Când locuiau la Casa Albă au pierdut câte un copil, ambii băieți. Secretarul lui Lincoln se numea Kennedy, cel al lui Kennedy, Lincoln. Succesorii lor se numesc Johnson. Primul s-a născut în anul 1808, cel de al doilea în anul 1908.

Ambii președinți au murit într-o zi de vineri, prin împușcare. Asasinul lui Lincold s-a născut în anul 1839, cel al lui Kennedy, în anul 1939. Ambii asasini au fost uciși înainte de a fi judecați.

Sincronitatea și hazardul produc coincidențele


Elias Howe a inventat în secolul al XIX-lea mașina de cusut. Avea o singură problemă. Ce fel de ac trebuia construit pentru ca firul de ață să treacă în același timp prin ac și țesătură? Are un vis cu aborigeni africani, care aveau în mâini niște sulițe ciudate. Așa a fost inventat acul de la mașina de cusut. În anii 30, într-un cartier din Detroit, Joseph Figlock trece pe stradă și aude un țipăt. Deasupra lui, vede un copil care căzuse de la etaj. Întinde mâinile și-l prinde. Un an mai târziu, trecând prin aceeași zonă, scenariul se repetă, cu același copil, pe care îl salvează a doua oară. Acestea sunt coincidențe greu de înțeles.

Un alt caz extraordinar, este cel al unor copii gemeni, născuți în Ohio. Copii au fost abandonați și au fost înfiați de două familii diferite, fără să se cunoască.

Coincidențe

Fiecare s-a numit James, au avut același servici, s-au căsătorit cu două tinere care se numeau Linda, fiecare a avut doi copii, pe care i-a chemat James și Alan, fiecare a avut un câine, pe nume Toy, au divorțat în același an și s-au recăsătorit cu persoane care s-au numit Betty. Putem să ne întrebăm dacă este nebunie sau normalitatea poate îmbrăca și forma aceasta?

Și ca totul să fie perfect, au murit în același an, ambii într-un accident de mașină. Toate acestea s-au întâmplat fără să se cunoască. Aceste lucruri au fost aflate la mulți ani, după moartea lor. Anthony Hopkins, celebrul actor, lucra la filmul Fata de pe strada Petrovka. Cutreieră în Londra, librărie cu librărie, căutând cartea lui George Feifer, care îi era necesară ca sursă de inspirație pentru film.

În ciuda căutărilor sale nu o găsește în librării. Găsește cartea pe o bancă dintr-un parc. Ia cu el pe platoul de filmare cartea, unde se întâlnește cu realizatorul filmului, George Feifer. Acesta era supărat pentru că împrumutase cartea unui prieten și acesta o uitase pe o bancă în parc. Era supărat pentru adnotările pe care le făcuse în carte, cu privire la film, și nu le mai putea reconstitui. Hopkins i-a oferit cartea.

O altă întâmplare la fel de interesantă este cea a unui ofițer care în 1918, aflându-se pe câmpul de luptă este lovit de un fulger. Rămâne paralizat de la mijloc în jos. În 1924, se mută în Detroit și în momentul în care se afla în grădina casei, se declanșează o furtună, un nou fulger și este paralizat pe toată partea dreaptă. Încep sedințele de recuperare și în 1930, reușește să meargă din nou. Un nou fulger îl atinge, în momentul în care se afla lângă un copac. De această dată, fulgerul a fost fatal.

În 1936, mormântul său este distrus de un fulger. Morgan Robertson a fost scriitor american, care în 1898, scrie cartea Naufragiul Titanicului. Câțiva ani mai târziu, se produce tragedia care este identică cu cea descrisă în carte.

În anul 1914, publică cartea În afara spectrului, în care vorbește despre două bombe atomice, cu care americanii vor ataca două orașe japoneze. La sfârșitul celui de-al Doilea Război mondial, se întâmplau evenimentele tragice de la Nagasaki și Hiroshima. Coincidențe? Poate!

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)