Mozaic

Codul secret al masonilor

Masoneria, ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărui membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unuiritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă“ spusă „Mare Arhitect al Universului“.

Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obediențelor autonome, „mari loje” sau „Mare Orient” (grupări de loji), ele însele compuse din „loji albastre” (zise și „ateliere”) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală[1].

În mod mai larg și parțial abuziv, „francmasoneria” desemnează în același timp o disciplină spirituală, precum Alchimia, și instituția tradițională care reunește practicanții acestei discipline, în loji sau confederații de loji, numite Mari loji.

Codul masonilor

1. Adora pe Marele Arhitect al Universului.

2. Iubeste pe aproapele tau. Fa bine. Fii caritabil.

3. Nu face rau.

4. Lasa oamenii sa vorbeasca.

5. Nu face altcuiva ceea ce nu-ti place tie.

6. Tine-ti sufletul curat pentru a putea aparea cu demnitate inaintea Marelui Arhitect care este Dumnezeu.

7. Iubeste pe cei buni. Plange pe cei slabi. Fugi de cei rai. Dar nu uri pe nimeni.

8. Vorbeste cumpatat cu cei mari, intelpt cu cei egali, sincer cu amicii, dulce cu cei mici, bland cu cei saraci.

9. Nu lingusi pe fratele tau caci il tradezi.

10. Daca fratele tau te linguseste pazeste-te sa nu te corupa

11. Daca Marele Arhitect iti dau un fiu multumeste-i, dar tremura pentru depozitul ce ti-a incredintat.

12. Fa pe acest copil imaginea demnitatii.

13. Fa-l ca pana la 10 ani sa se teama, pana la 20 sa iubeasca si pana la moarte sa respecte.

14. Fa copilul drept si luminat, decat frivol si elegant.

15. Fa-l om oneste, decat dibaci.

16. Gandeste-te a-i da bune principii, decat maniere elegante.

17. Citeste si profita; vezi si imita; reflecteaza si lumineaza.

18. Fa totul spre folosul fratilor tai caci atunci lucrezi pentru tine insuti.

19. Asculta totdeauna vocea constiintei.

20. Fi parintele saracilor. Fiecare suspin ce asprimea ta il va provoca va adauga numarul blestemelor cari vor cadea pe cugetul tau.

21. Respecta strainul calator; ajuta-l. Persoana lui sa fie sfanta petru tine.

22. Evita galceava; previna insulta.

23. Fii totdeauna rational.

24. Respecta femeile, nu abuza de slabiciunea lor si mori mai bine decat sa le dezonorezi.

25. Daca rostesti de profesiunea ta esti orgolios.

26. Gandeste-te ca nu pozitia te onoreaza, dar chipul cum o exerciti.

27. Fii multumit in tot locul, de tot si de toate.

illuminati member reveals all - Codul secret al masonilor

28. Bucura-te vazand dreptate. Mahneste-te cand vezi nedreptatea. Sufera fara a te plange.

29. Nu judeca cu usurinta faptele oamenilor.

30. Nu blama deloc.

31. Lauda inca mai putin.

32. Marele Arhitect sondeaza si apreciaza faptele noastre.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top