Descopera

Codexul din Cisiordania sugerează că Dumnezeu este și femeie și bărbat în același timp

Unul dintre cele mai fascinante și misterioase texte antice a fost descoperit în Cisiordania în 2006. Codexul din Cisiordania, așa cum a fost numit de specialiști înglobează informații prețioase cu privire la Iisus și la creștinism.

În anul 2006, un grup de arheologi realizează o descoperire fascinantă. Este vorba despre mai multe tăblițe de plumb, pe care sunt însemnate mai multe povești antice, scrise în paleo-ebraică.

Imediat după ce descoperirea a fost realizată, aceste codexuri au fost trimise spre un laborator specializat din Anglia spre a fi datate și descifrate.  Roger Webb, și Chris Jeynes, specialiști din carul Universității din Surrey din Marea Britanie, susțin că aceste tăblițe sunt cât se poate de reale.

În urma analizelor nu s-a găsit nicio urmă de radioactivitate de poloniu, ceea ce demonstrează faptul că au fost turnate în urmă cu peste 2000 de ani. Mai mult de atât, aceste codexuri sunt scrise într-o limbă, paleo-ebraica, cunoscută de foarte puțini oameni din prezent.

Informația din aceste codexuri este una cât de poate de stranie. Ele îl prezintă pe Iisus precum un om deosebit, care nu a creat o religie nouă, ci pur și simplu a reînviat cele mai multe dintre credințele din timpul lui David.

Un alt punct interesant este că Dumnezeu, tatăl lui Iisus, este prezentat ca fiind și femeie și bărbat în același timp. Cu toate acestea, textele antice vorbesc despre sosirea unui Mesia, în viitor, și acest eveniment este marcat de 8 stele.

loading...

Cine a fost David?

David este un personaj biblic care a fost, conform Bibliei ebraice, al doilea rege al Regatului unit al Israelului, succesorul lui Saul și tatăl lui Solomon, și conform evangheliilor Noului Testament, Matei și Luca, strămoșul lui Iisus. Se consideră că a trăit aproximativ între 1040–970 î.e.n., domnind peste regatul lui Iuda între 1010–1002 î.e.n.,iar peste Regatul unit al Israelului între 1002–970 î.e.n.. Coranul îl descrie de asemenea ca pe un rege și proroc, tatăl lui Solomon.

Codexul din Cisiordania - Codexul din Cisiordania sugerează că Dumnezeu este și femeie și bărbat în același timp

David este un personaj important în tradiția religioasă și culturală evreiască, creștină și islamică. În Biblie, David, sau David HaMelekh, este regele Israelului și al poporului evreu. Tradiția biblică susține că un descendent direct al lui David va fi Mesia, iar tradiția creștină consideră că acest Mesia este Iisus. În islam este considerat a fi profet și regele unei națiuni.

loading...
To Top