Mistere

Clopotul nazist, aparatul capabil să genereze „găuri de vierme”

Germania nazistă a investit extrem de mult în proiecte ultrasecrete înainte, dar şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Unu dintre aceste proiecte a purtat numele de „Wunderwaffe”, dar a mai fost cunoscut şi sub numele de Clopotul Nazist sau pur şi simplu Clopotul.

Ideea de bază a naziştilor a fost elaborarea unei arme extrem de puternice cu ajutorul căreia să poată cuceri întreaga planetă şi apoi să instaureze supremaţia ariană. Această armă trebuia să se folosească de gravitaţie sau chiar antigravitaţie pentru a produce unde de şoc.

Nu se cunoaşte cu exactitate, dar unii dintre specialişti sunt de părere că ceea ce însemna Clopotul nu era altceva decât o navă sau chiar un avion, capabilă să depăşească gravitaţia şi să zboare la viteze impresionante. Chiar dacă aceste detalii nu se cunoscu cu exactitate, există voci care susţin că maşinăria proiectului „Wunderwaffe” avea 3 metri înălţime şi aproximativ între 3,50 şi 4,50 metri lăţime. Motorul cu care era dotat funcţiona în baza unui sistem de propulsie electromagnetică. De asemenea, Clopotul era dotat cu 2 cilindri umpluţi cu Xerium 525, care învârteau două rotiţe în sensul invers al acelor de la ceasornic. Problema este că acest Xerium 525 este un element necunoscut, dar conferea maşinăriei proprietăţi fantastice, printre care şi culoarea violet atunci când funcţiona.

Dispozitivul misterios emitea cantităţi extraordinare de radiaţii. Specialiştii care au lucrat în preajma aparatului au suferit boli grave sau chiar au murit.

Scopul acestui dispozitiv rămâne un mister, dar se vehiculează că atunci când se regla frecvenţa şi câmpul electromagnetic atunci numeroase evenimente stranii se produceau, printre care şi generarea unei găuri de vierme.

DieGlocke - Clopotul nazist, aparatul capabil să genereze "găuri de vierme"

Dispozitivul a fost adus în atenţia opiniei publice de către scriitorul Igor Witkowski, care ar fi primit informaţia de la un fost agent SS, Jakob Sporrenberg.

loading...

Proiectul nu a putut fi niciodată dus la bun sfârşit pentru că Germania a pierdut în 1945 războiul mondial. Chiar înainte de presupusa sinucidere Hitler a ordonat ca 60 dintre oamenii de ştiinţă care au lucrat la dezvoltarea proiectului să fie ucişi pentru ca duşmanul să nu intre în posesia informaţiilor.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top