Cleptomania, înțelegerea afecțiunii și tratamente disponibile

Cleptomania, înțelegerea afecțiunii și tratamente disponibile

Cleptomania este o afecțiune caracterizată printr-o dorință irezistibilă de a fura. Oamenii cu această afecțiune vor fura obiecte de care nu au nevoie, pe care nu își permit să le cumpere, sau care au o valoare monetară foarte mică. Persoanele cu cleptomanie prezintă tensiune care este ușurată prin comiterea furtului.

Cleptomania apare în general în timpul adolescenței și apare mai frecvent la femei decât la bărbați. Deoarece furtul este ilegal, această tulburare poate duce la consecințe juridice semnificative.

Persoanele cu cleptomanie se pot confrunta cu arestarea, judecata și încarcerarea ca urmare a faptelor lor. Un studiu al pacienților clinici a constatat că mai mult de 68% dintre cei cu cleptomanie au fost arestați pentru furt. Doar doar 20% dintre acești pacienți au fost condamnați și trimiși la pușcărie pentru crimele lor.

Semne și simptome

Unele dintre simptomele cheie ale cleptomaniei includ:

  • Un eșec repetat de a rezista impulsului de a fura
  • Furtul de elemente care nu au valoare sau de care nu aveți nevoie
  • Sentimente de ușurare sau plăcere în timpul furtului

Conform criteriilor de diagnostic stabilite de Asociația Americană de Psihiatrie în DSM-5, cleptomania se caracterizează printr-o incapacitate repetată de a rezista nevoii de a fura. Persoanele cu această afecțiune se confruntă cu o acumulare a tensiunii înaintea furtului și o eliberare ulterioară de anxietate atunci când comit un furt. Rezultatul furtului are sentimente de mulțumire, ușurare și chiar plăcere.

Cleptomania

În timp ce furtul poate ușura tensiunea pe care individul o întâmpină, el sau ea poate fi lăsată cu sentimente de vinovăție și remușcări în urma crimei. Sentimentele de rușine și remușcările sunt trăiri destul de comune după un episod de furt.

Este important să rețineți că cleptomania nu implică furtul pentru un câștig personal. Oamenii cu această condiție nu fură lucruri pe baza unui stimulent financiar sau pentru că nu își pot permite să cumpere un lucru, ci pentru a elimina energia negativă din mintea și corpurile lor.

Uneori, un individ cu cleptomania va stoca elementele undeva, adesea niciodată să fie văzut. Alții ar putea să se returneze de obiectele furate, dându-le prietenilor și familiei sau chiar returnându-le de acolo de unde le-au furat.

Tulburări ale cleptomaniei

Cleptomania se deosebește de furtul obișnuit, deoarece hoții nu își planifică, de obicei, furturile și acționează după impuls.

Cleptomania poate să apară din senin, dar și alături de alte tulburări psihice și fizice. Persoanele cu această afecțiune pot fi predispuse la consumul de substanțe, la anxietate, precum și la alte tulburări asociate cu controlul impulsurilor .

Tulburări care pot apărea împreună cu cleptomania:

  • Tulburări de dispoziție
  • Atacuri de panica
  • Anxietate
  • Tulburării corporale
  • Tulburare obsesiv-compulsive
  • Alte tulburări de control al impulsurilor

Afecțiunea este dovedită a fi asociată cu consumarea alcoolului. Unii experți sugerează că poate exista un tip de legătură genetică partajată între alcoolism și cleptomania.

Cleptomania

Studiile susțin că 59 la suta din persoanele cu cleptomania sunt diagnosticate cu o tulburare afectiva la un moment dat în viața lor. Studiile sugerează rate de co-morbiditate similare cu alte condiții psihiatrice, incluzând tulburări de anxietate, tulburare bipolară și tulburări de alimentație. De asemenea, s-a constatat că între 43 și 55% dintre persoanele cu cleptomanie au o tulburare de personalitate dintre care – tulburarea de personalitate paranoidă și tulburarea de personalitate histrionică.

Pentru a diagnostica cleptomania, trebuie mai întâi stabilit că simptomele nu pot fi explicate mai bine de o altă stare psihiatrică, cum ar fi tulburarea de comportament sau tulburarea de personalitate antisocială.

Cauze

Cauzele exacte ale cleptomaniei sunt capacitatea de investigare, deși se sugerează că influențele genetice și de mediu pot juca un rol.

Diferitele perspective în psihologie au sugerat câteva explicații posibile:

Abordarea psihanalitică: explicațiile psihanalitice pentru cleptomania au conceptualizat-o într-o varietate de moduri. Unii sugerează că oamenii sunt conduși să obțină obiecte pentru a compensa simbolic un tip de pierdere sau neglijență timpurie. Conform acestei abordări, tratamentul pentru tulburare constă în descoperirea motivațiilor care stau la baza comportamentului.

Abordarea cognitiv-comportamentală: explicațiile comportamentale cognitive sugerează că tulburarea poate începe atunci când un individ este consolidat pozitiv pentru a fura ceva.

Deoarece actul furtului ameliorează stresul și tensiunea pe care individul o întâmpină, comportamentul devine asociat cu ameliorarea stresului. De-a lungul timpului, individul poate începe să fure ca un mijloc de a ușura stresul.

Abordarea biologică: explicațiile biologice sugerează că comportamentul poate fi legat de anumite regiuni ale creierului și posibila dereglare a unor neurotransmițători. Unele studii au asociat apariția cleptomaniei cu disfuncția lobului frontal al creierului.

Tratament

Două dintre cele mai frecvente tratamente pentru cleptomanie includ:

Medicamente: inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI), precum și alte antidepresive, au demonstrat eficacitate în tratarea simptomelor de cleptomanie și pot fi utilizate împreună cu terapia cognitiv-comportamentală.

Psihoterapia: Terapia cognitiv-comportamentală vizează atât gândurile și comportamentele care contribuie la furt și sa dovedit a avea o anumită eficacitate în gestionarea simptomelor de cleptomanie.

Cleptomania

Psihoterapia este adesea o primă linie de tratament pentru tulburările de control al impulsurilor, cu scopul de a ajuta pacientul să învețe să-și recunoască nevoile, să descopere de ce acționează asupra acestor impulsuri și să găsească modalități mai adecvate de a ușura nevoile și tensiunea.

Referințe și studii

  • American Psychiatric Association. Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Arlington, VA: American Psychiatric Publishing; 2013.
  • Grant, J.E., Kim, S.W., & Odlaug, B.L. (2009). A double-blind, placebo-controlled study of the opiate antagonist, naltrexone, in the treatment of kleptomania. Biological Psychiatry. 2009; 65(7): 600-606.
  • Grant, J.E., Odlaug, B.L., Davis, A.A., & Kim, S.W. Legal consequences of kleptomania. Psychiatric Quarterly. 2009; 80(4): 251-259.
  • Ries, RK, Fiellin, DA, Miller, SC, & Saitz, R. Principles of Addiction Medicine. Philadelphia: Lippincott, Williams, & Wilkins; 2009.
  • Schreiber, LRN, Odlaug, BL, & Grant, JE. Interventions for Additions: Chapter 58. Medications for Behavioral Addictions. San Diego, CA: Academic Press; 2013.

loading...
CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)