Istorie

Cine au fost cu adevărat dacii liberi. File de istorie uitată

Dacia a fost cucerită, în urma a două războie deosebite de grele, în timpul împăratului Traian. La 106, centrul stăpânirii dacice de la Sarmisegetusa, ca şi o parte a teritoriului controlat din marea capitală dacică erau călcate de legiunile romane.

Era vorba în special de centrul Transilvaniei, Banatul, Oltenia şi o parte a Munteniei şi chiar sudul Moldovei. Aici, împăraţii au început procesul de romanizare, transformarea teritoriului dacic după chipul şi asemănarea Romei, atât din punct de vedere administrativ, dar şi economic sau cultural.

Dacia era, oficial, integrată imperiului, iar Traian se putea bucura de titlul de ”Dacicus”. Cu toate acestea, o mare parte a teritoriului ocupat de triburile războinicilor daci era încă nesupus. Nu există nicio dovadă că legiunile vreunui împărat au călcat de exemplu la est de Carpaţi. Din contră triburile barbare, aşa cum erau numiţi de romani, ale dacilor făceau ravagii în provinciile de la limes.

Încă de la moartea lui Traian, presiunea acestor teribili „războinici-lup” rămaşi necuceriţi l-au făcut pe succesorul acestuia, pe Hadrian să se gândească la o părăsire a provincie. Arheologii, istoricii dar mai ales izvoarele antice lasă mărturii suficiente despre existenţa acestor teribili războinici daci rămaşi o ameninţare pentru Imperiul Roman.

  Dacii liberi, triburile neromanizate

Dincolo de graniţa Imperiului Roman, trăiau, după 106 d Hr, triburi dacice nesupuse. Este vorba despre geţii din Muntenia, care locuiau însă sub un strict control roman, despre dacii mari din zona Satu Mare, Crişana şi Zarand, de carpi în Moldova şi de costoboci în zona de nord a Carpaţilor. Dintre aceştia cei mai de temut şi cei care de altfel au hărţuit în repetate rânduri provinciile romane au fost carpii şi costobocii. Existenţa dacilor liberi este atestată de o cultură materiale descoperită de cercetările arheologice în zonele amintite.

”O scurtă privire asupra numeroaselor antichităţi din teritoriul dacic liber ne arată că, fără excepţie, toate aşezările sînt de factură dacică, iar necropolele, aproape în totalitatea lor, aparţin de asemenea dacilor. Doar un procent redus de morminte. constituite şi ele în grupe foarte mici. au fost lăsate de către nomazii sarmaţi.”, scria Ion Ioniţă în lucrarea ”Din istoria şi civilizaţia dacilor romani”.

Totodată dacii liberi, mai precis triburile mai sus amintite sunt atestate şi de istoricii sau scriitori antici. Totodată specialiştii au delimitat şi arealul locuit de aceste triburi războinice care ulterior au devenit un ghimpe în coasta stăpânirii romane. „La vest, în mod firesc trebuie să atribuim dacilor liberi tot lanţul muntos, chiar dacă nu a fost locuit decît parţial de băştinaşi, mai mult prin sălaşuri sezoniere.

Neputînd controla şi stăpîni efectiv munţii, romanii au trebuit să-i lase dacilor, care le cunoşteau toate căile de acces şi ascunzişurile.    Dacă populaţia de pe versantul de vest gravita anterior în chip firesc către regiunea din interiorul arcului carpatic, după constituirea provinciei romane Dacia ea şi-a intensificat legăturile şi cu dacii liberi din Moldova.(….)

Limita nordică a teritoriului dacic este marcată de descoperirile de tip Lipiţa, care ajung pe malul stîng al Nistrului superior, pînă aproape de Lvov. Spre est, zona stăpînită de dacii liberi se întindea pînă la Nistru. Graniţa spre sud era aceea deja menţionată ca limită de nord pentru zona clientelară, adică valea Trotuşului, valul Ploscuţeni-Stoicani, riul Prut (între Stoicani şi Leova) şi în sfîrşit valul Leova-Copanca. Este foarte posibil ca frontiera fixată la sfîrşitul războaielor dacaromane să fi suferit unele schimbări, cum ar fi spre exemplu sectorul dintre Prut şi Nistru care într-o etapă ceva mai tîrzie putea coborî mai la sud.”, adaugă Ion Ioniţă în aceeaşi lucrare.

În special carpii şi costobocii au fost duşmani neîmpăcaţi ai romanilor primind stipendii adică bani pentru a sta liniştiţi în sălaşurile lor sau aliindu-se cu triburile germanice şi jefuind provinciile romane.

 Costobocii, coşmarul lui Marcus Aurelius

Unul dintre cele mai războinice triburi a fost cel al costobocilor aflaţi în zona Carpaţilor de nord. ”Uniune de triburi dacice libere, care au locuit în nordul şi nord-estul Daciei, menţionată de Ptolemeu. Apartenenţa lor etnică la neamul trac este dovedită arheologic, ei fiind creatorii culturii Lipiţa, o cultură prin excelenţă dacică. Descoperirile arheologice localizează costobocii, în nord-est, aria lor de răspândire fiind bazinul superior şi mijlociu al Nistrului, bazinul superior al Prutului, regiunea Stanislav, Lvov şi Cernăuţi, din vestul Ucrainei până în Maramureşul istoric şi Bucovina”, se precizează în ENDA (enciclopedia-dacică.ro).

Neamuri războinice aceşti costoboci vor ataca fie singuri, fie în alianţă cu neamurile germanice provinciile romane.    Ei sunt, de altfel, menţionaţi şi de Ammianus Marcellinus ” În mijlocul arcului”, după cum am spus, şi care este rotunjit şi se poate parcurge în 50 de zile de către un călător obişnuit cu drumul trăiesc alanii europeni, costobocii şi nenumărate triburi scitice care-şi extind teritoriul către pământuri fără limită”, scria acesta.

Furia lor războinică este pomenită în ”Bello Marcomanicus„ a lui Julius Capitolinus care aminteşte că aceste triburi au luptat în primul război marcomanic contra Imperiului Roman în 166-172 d HR, alături de alte triburi dacice libere.

Totodată, cel mai cumplit moment pentru romani a fost incursiunea costobocilor aliaţi cu sarmaţii şi marcomanii în provinciile romane sud-dunărene în perioada 170-171. Istoria Augusta aminteşte de acest moment, un adevărat coşmar pentru împăratul Marcus Aurelius, când triburile costobocilor şi aliaţii lor au trecut prin foc şi sabie şi au jefuit cumplit Moesia, Tracia, Macedonia până în Grecia. Acolo costobocii au jefuit până şi templul din Eleusis.

  Carpii, ”stâncile„ războinice din Moldova

Un alt neam al dacilor liberi, care a semănat teroare în provinciile romane, au fost carpii. Neam al dacilor liberi, ei locuiau la est de Carpaţi. Istoricul antic Iordanes spunea despre carpi că aceştia „erau o rasă de bărbaţi dispuşi mereu să plece la război, în special cu romanii”. O societate războinică care aduna tezaure din prada obţinută de la romani. ”Informaţiile oferite de izvoarele scrise lasă să se inţeleagă că, in prima jumătate a secolului III, carpii ocupau un loc de frunte între celelalte populaţii dacice libere din regiunile est-carpatice.

Autoritatea lor este recunoscută, iar atacurile organizate impotriva Imperiului roman, la care îşi asociază uneori pe sarmaţi şi pe goţi, sint de o forţă rar întîlnită, mai ales pînă în vremea lui Filip Arabul (244-249).”,scria Ion Ioniţă în lucrarea ”Din istoria şi civilizaţia dacilor romani”. Totodată Ptolemeu în Geographia, îi atestă în jurul anul 140 pe carpi în teritoriul dintre Siret şi Prut. În legătură cu numele pe care îl poartă au fost formulate diferite păreri. O primă variantă ar fi aceea că numele carp înseamnă „munte„ sau ”stâncă” în limba acestor războinici.  Mai este şi supoziţii pe baza rădăcinii ”kar” de factură indo-europeană care ar însemna ”laudă”.

Numeroase descoperiri arheologice atestă deasemenea prezenţa acestor triburi precum cele de la Cucorăni(judeţul Botoşani),Băiceni(judeţul Iaşi),Poiana-Dulceşti(judeţul Neamţ),Văleni(judeţul Neamţ) dar şi alte încă 113 necropole şi aşezări. Au atacat cumplit Imperiul Roman, mai ales provinciile sud-dunărene, în special în timpul împăratului Filip Arabul. Între 214 şi 318 singuri sau alături de sarmaţi pustiesc la sud de Dunăre. În 238 în timpul domniei lui Gordian al III lea devastează pur şi simplu Moesia.

Atacurile continuă în alianţă cu goţii şi sarmaţii în 250-251 când ajung până în Tracia. Disperaţi de aceste incursiuni devastatoare, romanii ajung să le plătească stipendii. Cu alte cuvinte îi plăteau să nu mai atace. Drept dovadă stau numeroasele tezaure descoperite în arealul carpic, cu monede romane, fie pradă, fie ”taxă de protecţie”.

” Pentru a înlătura pericolul atacurilor carpice, romanii le plătesc substanţiale stipendii. În legătură cu aceste subsidii atribuite carpilor trebuie să punem şi una din zonele cu mari concentrări de tezaure semnalate anterior. Dintre acestea, sîntem de părere că numai două zone cu grupări de tezaure, aşadar două formaţiuni teritoriale, ar putea intra în discuţie, prima fiind aceea de la confluenţa Moldovei cu Siretul, iar a doua de pe valea Bistriţei. În prima din ele, grupările de tezaure datează de la Marcus Aurelius (161-180) şi de la Commodus (180-192), iar în cea de a doua, după un început timid în perioada lui Antoninus Pius (138-161), dar întrerupt pe vremea lui Marcus Aurelius, ele reapar pc timpul lui Commodus şi se înmulţesc neaşteptat în perioada lui Septimius Severus (193-211)”, scria Ion Ioniţă în lucrarea aminită.

Apusul ”războinicilor-lup„

Vremurile de glorie ale dacilor liberi au durat aproape 300 de ani, vreme în care au făcut legea la frontiera romană, jefuind cumplit mai ales provinciile sud-dunărene. Cu toate acestea afluxul de triburi germanice dar şi intervenţia romană susţinută au dus la decăderea puterii acestor triburi. Costobocii au fost învinşi în 172 d Hr însă decăderea lor a venit abia după ce Cornelius Clemens a sfătuit triburile vandalilor, lacringilor şi hasdincilor să se aşeze pe teritoriile lor, tocmai pentru a scăpa de furia lor războinică. În acelaşi timp i-a plătit pe costoboci să-i atace pe germanici. Practic, cu măiestrie, i-a întors pe barbari unii împotriva celorlalţi pentru a-i slăbi şi ţine ocupaţi.

Costobocii au biruit în faţa triburilor germanice, fiind războinici de temut. În acel moment, romanii le-au promis recompense mari, dacă le devin aliaţi. În faţa tezaurelor romane, costobocii au renunţat la vechea duşmănie şi au devenit aliaţi ai Romei. De cealaltă parte, carpii şi-au încheiat istoria glorioasă după anul 300 d Hr. Intraţi în sfera de influenţă a goţilor şi-au pierdut treptat importanţa.

daci1 - Cine au fost cu adevărat dacii liberi. File de istorie uitată

Invazia hunilor a fost o lovitură puternică inclusiv pentru carpi. Mai mult decât atât Sextus Aurelius Victor spune că după 361 o parte a triburilor slăbite ale carpilor au fost mutate la sud de Dunăre. Cei rămaşi au continuat să existe intrând în marea sinteză etnică şi culturală din cadrul Sântana de Mureş Cerneahov alături de goţi şi sarmaţi.

adevarul.ro

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top