CHUPACABRA, CREAȚII EXTRATERESTRE

Fizicianul Carl Sagan susținea că locuim într-un Univers în care atomii sunt confecționați în centrele stelelor, unde în fiecare secundă se nasc o mie de sori, unde viața este declanșată de lumina solară și de fulgere, un Cosmos de quasari și quarci, unde ar putea fi găuri negre și alte universuri și civilizații extraterestre ale căror mesaje radio ajung în acest moment pe pământ.

Acum câteva zile, a murit John Glenn, primul american care a orbitat în jurul Pământului. Acest eveniment a avut loc în anul 1962. La reîntoarcerea sa pe Pământ, Glenn a făcut niște declarații care au fost considerate, la acel moment, controversate. El a declarat că a văzut un OZN și că în Univers există creaturi care seamănă cu creaturile horror din filmele SF.

După această declarație, Glenn a refuzat să mai dea alte detalii, luând cu el în mormânt acest secret. Se pare că declarațiile lui Glenn nu au fost simple fabulații pentru că în 16 februarie 1986 s-a petrecut un fapt care susține declarațiile lui Glenn.

Un OZN s-a prăbușit în El Yunque, într-o pădure tropicală de lângă Puerto Rico. A fost anunțată armata americană și membrii unei unități speciale s-au deplasat la fața locului. Militarii s-au trezit în fața a cinci chupacabra care au atacat militarii și șapte dintre aceștia și-au pierdut viața.

Au fost capturați doi chupacabra și băgați în niște cuști, după care au fost sedați și transportați în SUA. Ceilalți trei s-au retras în epava OZN-ului, iar militarii au fost obligați să-i împuște.

Cu o zi înainte să fie asasinat, președintele Kennedy a inaugurat un laborator destinat cercetării vieții extraterestre. Laboratoarele se numeau AFB Brooks.

Mulți specialiști au susținut că președintele era la curent cu recuperarea cadavrelor de extratereștrii de la Roswell. La inaugurare, președintele a fost întâmpinat de Theodore Bedwell, general și medic. Acesta a studiat cadavrele recuperate de la Roswell.

Un prieten apropiat al generalului a declarat că acesta avea niște poze cu cadavre ale unor extratereștri, extrem de muşchiuloşi și acoperiți cu păr. Păreau mai degrabă niște monștri cu aspect de animale. Pe spatele fotografiei era scris chupacabra.

S-a spus despre chupacabra că sunt creații extraterestre rezultate în urma unor mutații genetice. Aceste creaturi au ochii roșii, pot sta în două picioare și își schimbă culoarea pielii.

Chupacabra 4 - CHUPACABRA, CREAȚII EXTRATERESTRE

Nu se cunoaște originea acestor creaturi, dat tot mai mulți specialiști susțin că sunt rezultatul unui experiment extraterestru. Poate că această ipoteză ar explica prezența acestor creaturi la locul accidentului din El Yunque.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns