Take a fresh look at your lifestyle.

CHEMTRAILS, un proiect malefic care ucide milioane de oameni

Mult timp oamenii de știință au păstrat tăcerea asupra a ceea ce numim chemtrails, faimoasele dâre albe de substanțe chimice din atmosferă. Unii au susținut că avem de-a face cu o teorie conspiraționistă, alții spuneau că sunt simple urme de vapori de apă.

În timp, lucrurile au luat o altă întorsătură și cei care au cercetat aceste apariții au dat și o definiție. Proiecte secrete ale unor guverne aparţinând țărilor industrializate, finanțate ilegal, în scopuri obscure, ascunse opiniei publice și în care sunt utilizate avioane militare.

Care ar fi aceste motive ascunse?


Modificări climatice, reîncălzirea globală, modificări în agricultură, dispersarea agenților chimici sau biologici sau controlul populației.

77 de specialiști au cercetat în ultimii 10 ani aceste dâre, prelevând probe din atmosferă, zăpadă, în ideea de a găsi o explicație cât mai realistă. În eșantioanele analizate, chimiștii au descoperit particule de aluminiu, stronțiu, cupru, magneziu, bariu.

Dacă acceptăm teoria conform căreia aceste dâre au repercusiuni directe asupra populației, asupra evoluției sale, ne întrebăm cine se află în spatele acestui proiect malefic.

Vă prezentăm câteva din concluziile celor 77 de specialiști care au studiat fenomenul chemtrails


Dârele se formează la diferite altitudini și au un caracter efemer.

Loading...

El pot atinge o lungime de 40 kilometri.

Sunt provocate în mod deliberat, în special de avioane militare.

Dârele pot persista și câteva ore.

Singurele țări care au acceptat oficial existența și pericolul chemtrails sunt Rusia și China.

Dârele au în compoziția lor, bioxid de carbon, bioxid de sulf, oxid de azot, etilenă, acetilenă, formaldehidă, propan.

În afară de acțiunea nefastă asupra climei și naturii, chemtrails prezintă un real pericol, mai ales pentru persoanele bolnave și copii.

Chemtrails produc nori de tip cirrus care persistă asupra unei zone o perioadă lungă de timp.

Substanțele pulverizate în spațiu afectează în primul rând sistemul nervos, producând dureri de cap, pierderi de memorie, nervozitate și sistemul digestiv.

loading...

Comentariile sunt închise.