Arheologie

Cetățile cu ziduri vitrificate, un mister greu de înțeles

Cetățile cu ziduri vitrificate se găsesc peste tot în Europa. Din Ungaria și până în Scoția, arheologii au descoperit numeroase astfel de edificii, în care omul antic a reușit, prin metode încă necunoscute, să topească piatra zidurilor.

Vitrificarea, un procedeu misterios

Vârsta cetăților cu zidurile vitrificate variază între 2700 și aproximativ 3000 de ani. Arheologii, care le-au cercetat, sunt de părere că ele au fost construite între anii 700 î.H. și 900 î.Hr, printr-un procedeu greu de digerat. În primul rând trebuie menționat faptul că vitrificarea sau topirea pietrelor de granit se poate obține printr-un procedeu în care temperatura ating temperaturi constante, situate între 1100 și 1300 de grade Celsius.

Un alt aspect extraordinar este acela care se referă la modul în care căldura a fost direcționată către ziduri. Chiar dacă, de-a lungul timpului, au existat numeroși oameni de știință sau specialiști, care au încercat să explice procedeul, se pare că acesta rămâne un mister. Au fost prezentate numeroase teorii. Cea mai concludentă a fost a  geologului Alain Ploquin, ca urmare a aducerii la suprafaţă în 1988, a unui murrus gallicus în oraşul Affrique. Vitrificarea s-a obţinut prin calcinarea pietrelor de calcar, a marnei şi a argilei cu ajutorul cuptoarelor deasupra şi se distrug în timpul arderii. Dar se pare că acest procedeu nu se poate aplica zidurilor scoţiene.

Vitrificarea a fost realizată neuniform. În unele locuri, piatra a fost topită circa 2 centimetri, iar în altele deloc. Mai mult de atât, zone din interiorul unor ziduri au fost topite complet, de parcă căldura circula din interior către exterior.

Construcții ingenioase

În nici una din aceste structuri nu s-a găsit nichel sau ciment, toate prezentând particularitățile de a fi mai mult sau mai puțin consolidate prin fuziunea rocilor. Acest procedeu este unul bizar, pentru că specialiștii ne informează că zidurile nu se consolidează deloc prin topirea pietrei, ci din contră, acestea își pierd din fermitate.

Așadar, nu se poate spune cu exactitate de ce acele civilizații antice au ales această modalitate complicată de vitrificare, când de fapt zidurile își pierdeau din vigoare. Totuși, există teorii, care susțin că acest procedeu făcea parte dintr-un ritual religios.

În Scoţia se găsesc ziduri vitrificate la: Craig Phoedrick, Ord Hill of Kissock, Barry Hill, Castel de Spinie, în Vernesshire, top-o-Noth, în Comitatul Aberdeen, şi Cairns, insula Sandy. În Franţa, la Allier, Cantal (Castelul Contier şi la Mauriac), la Corraze, Cote d’or, Cotes d’Armor, Charente, Creuse (castelul Jarnaques), Dordagne, Haut-Rhin, Loire, Mayenne (castelul Meygnan), Meurthe şi Moselle, Niavre, Orne, etc.

Experimentul care menține misterul

ziduri vitrificate - Cetățile cu ziduri vitrificate, un mister greu de înțeles

În 1934 şi 1937, arheologii Chilade şi Thorneycroft au efectuat o experienţă. Ei au recontruit un murus gallicus. După 3 ore de acoperire a zidului cu 4 tone de lemne, acestea au ars şi s-a constatat că zidul s-a topit odată cu fuziunea pietrelor. În 1980 experienţă a fost reluată respectându-se de această dată proporţiile unui murus gallicus. Nu a avut loc nici o fuziune. După arderea completă a lemnelor, pietrele erau foarte instabile.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top