Descopera

CELE ȘAPTE SFERE ALE CĂLĂTORIEI OMULUI SPRE PĂMÂNT

Din ce în ce mai evidentă este teoria conform căreia omul a fost transportat pe Pământ, teorie care are din ce în ce mai mulți adepți. Acum, după o perioadă atât de lungă, omul a făcut eforturi uriașe de a se adapta și constată că trebuie să evadeze din ceea ce s-a numit acasă pentru el.

Evoluția și încercarea de adaptare a omului s-a făcut sub semnul cifrei 7 și a numărului 12. Primele descoperiri astrologice l-au făcut pe om să creadă în miracolul cifrei șapte. El cunoștea șapte planete, respectiv, Luna, Soarele, Marte, Saturn, Jupiter, Venus și Mercur. După modelul celor 12 munci ale lui Hercules, Soarele trece prin 12 semne zodiacale. Ca să ajungă pe Pământ, omul a trecut prin zona celor șapte planete, formându-și șapte spirite, până când a ajuns pe Pământ.

Putem să ne întrebăm, dacă lumea din care am venit este superioară cele în care trăim?
Avem două lumi. Lumea psihică din care am fost aduși, și cea fizică în care trăim, total diferite, în care omul se zbate pentru a se adapta. Pentru a ajunge pe Pământ, omul a trecut prin șapte etape sau sfere iar Pământul a însemnat pentru noi, infernul.

În prima etapă, omul intră în orbita lui Saturn, Kronos, timpul. Prin această etapă, omul capătă un veșmânt de protecție. Se știe că zeul Kronos își mânca copiii și intervenea inevitabil moartea.  Omul a învățat prima treaptă psihologică, cea a prudenței. Prudența este simbolul continuării existenței. Depășirea ei duce la moarte. Etapa a două este cea a lui Jupiter, când omul învață să fie rezonabil, să capete sentimentul de judecată, de a filosofa.

În etapa a treia, omul primește al treilea veștmânt, cel al curajului, dat de Marte. Omul devine brav, are curaj și rezistență în fața stresului, dar și stăpânirea durerii. În etapa a patra, omul ajunge într-o zonă luminoasă, cea a Soarelui, în care omul primește veștmântul solar, al vitalității și dinamitaţii. Aici el devine viu. Apropiindu-se de Pământ, omul primește de la Venus frumusețea, afecțiunea, tandrețea, capacitatea de a se jertfi pentru alții.
În următoarea etapă, omul primește de la Mercur inteligența, capacitatea de a-și folosi mâinile și de a face lucruri.
Luna îi va oferi imaginația. Imaginația este calitatea excepțională care sfarmă bariere, limite, frontiere, dă posibilitatea de a fi liber și a gândi liber.

Cu cele șapte veșminte pe care le-a căpătat, omul ajunge pe Pământ, în cea de-a opta sferă, cea a misterului. Omul nu știe cine este și de unde vine. Omul se naște într-o lume a misterelor, cu cele șapte veșminte pe care le are și începe marea descoperire. Așa începe aventura fiecăruia dintre noi. Pe măsură ce creștem, fiecare veștmânt se activează. Pentru mare luptă pe care copilul o începe, are nevoie de fiecare veștmânt, care impune o restricție asupra sa. Depășirea acestor restricții va fi fatală. Puțin câte puțin, aceste șapte puteri se vor întoarce împotriva lui. Prudența devine excesivă, puterea de judecată înregistrează blocaje, curajul îl duce la dezastre, energiile le consumă în defavoarea lui, dragostea îl epuizează, trădările îl disperă, dragostea pentru valori și adevăr se estompează, imaginația crează despotism și totalitarism. Terorile nopții ne invadează.

loading...

centrul pamantului - CELE ȘAPTE SFERE ALE CĂLĂTORIEI OMULUI SPRE PĂMÂNT

Omul se scufundă în materialism, bani, putere. Va încerca să-și depășească lumea în care trăiește și totul va fi un fiasco. Devenim proprii noștri prizonieri și realizând ce ni se întâmplă, încercăm să evadăm.Încotro?

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top