Cele mai mari blesteme din istoria omenirii

Cele mai mari blesteme din istoria omenirii

Cele mai mari blesteme din istoria omenirii au fost făcute fie pentru a proteja un obiect prețios, fie pentru a păstra liniștea celor defuncți.  Există numeroase blesteme pe această lume, cu atât mai mult obiecte care poartă diverse blesteme și care schimbă viețile oamenilor. Cei care au intrat în contact cu astfel de obiecte au declarat că au asistat la scene de groază.

Letta Me Out, marioneta bântuită


În anul 1970, Kenny Walton avea 20 de ani și locuia în Briston, Australia. Era un tânăr căruia îi plăcea aventura. În una din nopţi, s-a deplasat la o casă părăsită, despre care localnicii spuneau că este bântuită.

Înarmat cu o lanternă, a coborât în subsolul casei, unde a găsit o marionetă, o păpușa care părea să fie foarte veche. A trimis păpușa la un muzeu din Sydney, unde un specialist a evaluat păpușa. Aceasta avea o vechime de 200 de ani, era fabricata manual, iar părul de pe cap era de origine umană.

Cele mai mari blesteme din istoria omenirii

A decis să vândă păpușa, sperând că va obţine o sumă mare de bani. Odată cu aducerea ei în locuinţa sa, au început să se producă evenimente greu de explicat. Câinele său a refuzat să mai intre în casă, becurile se ardeau în mod repetat, iar păpușa își schimba poziția în mod inexplicabil. Îngrozit de ceea ce i se întâmpla, Walton a donat păpușa unui muzeu.

Statuia Lamb


Statuia are forma unei femei și reprezintă fertilitatea. Fiecare persoană care a intrat în posesia statuii a murit în următorii șase ani. În prezent, statuia este expusă la Muzeul Național din Scoţia. De remarcat este faptul că și persoana care s-a ocupat de conservarea statuii a murit. Este probabil unul dintre cele mai mari blesteme, s-au gândit cei care au analizat această moarte.

În anul 1955, actorul James Dean a murit într-un accident de mașina. Mașina era un Porsche Spyder, o adevărata bijuterie pe patru roţi. Toți cei care au devenit proprietarii mașinii sau au utilizat piese recuperate de la ea au murit la scurt timp. Mașina a fost donata California Highway Patrol unde a fost expusă. La scurt timp, locația unde era expusă a luat foc.

Cele mai mari blesteme din istoria omenirii – Inelul lui Valentino


Rudolph Valentino a fost unul dintre cei mai faimoşi actori de la Hollywood. Era talentat și extrem de frumos. În anul 1920, Valentino decide să cumpere un inel ornat cu o imensă piatra din jad. Un bun prieten al acestuia, clarvăzător, l-a sfătuit să renunţe la inel, deoarece îi va aduce numai necazuri.

Pentru că i-a plăcut atât de mult inelul, Valentino a continuat să-l poarte. La scurt timp, avea 31 de ani, s-a îmbolnăvit și numai în câteva zile a murit ca urmare a unui ulcer.

Cele mai mari blesteme din istoria omenirii

Câțiva ani mai târziu, un producător de la Hollywood a hotărât să facă un film în care să prezinte viața celebrului actor. Russ Columbo avea să fie actorul principal. Pentru autenticitate, actorul a purtat celebrul inel. La numai câteva zile de la sfârșitul filmărilor, Columb moare într-un accident. Inelul a fost cumpărat de Joe Casino, un celebru gangster. La puțin timp, a decedat într-un accident de mașina.

Blestemul prințesei din Altay


În anul 1993, mai mulți arheologi ruși au descoperit în Munții Altai,la granița cu Kazahstan, un tumul, în interiorul căruia se afla mumia unei tinere, în vârstă de 25 de ani. Alături de ea au fost îngropați 6 cai cu harnașamente bogate.

Analizând obiectele din interiorul mormântului, arheologii au stabilit că tânăra își avea origini regale. Ea a fost numită Prințesa din Altai. Ca vechime, mumia are peste 2500 de ani. Corpul era foarte bine conservat, acoperit cu tatuaje reprezentând păsări și animale.

Mumia a fost considerată una dintre cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului al XX-lea. Pentru a fi examinată într-un laborator de specialitate, s-a apelat la un elicopter pentru transport. În timpul zborului, elicopterul a fost pe punctul de a se prăbuși, catastrofa fiind evitată în ultimul moment.

La scurt timp, zona Munților Altai a fost scena producerii unui seism puternic, care s-a soldat cu mii de victime și importante pagube materiale. La câteva luni, s-au produs inundații catastrofale care au afectat zona. Mulți au pus aceste întâmplări pe seama unui blestem exercitat de mumie.

Cercetătorii ruși au revenit în zona Munților Altai și a urmat o altă descoperire. Platoul Ukok, locul unde a fost descoperită mumia, este străbătut de misterioase linii, a căror lungime este de câțiva kilometri, linii care sunt vizibile numai din avion.

S-a presupus că platoul a fost un adevărat cosmodrom pentru civilizațiile extraterestre. Geoglifele descoperite pe platoul Ukok reprezintă creaturi legendare, un leu cu cap de vultur. În mod ciudat, geoglifele erau identice cu tatuajele descoperite pe mumie.

Cele mai mari blesteme din istoria omenirii

La toate popoarele există credința că profanarea mormintelor este un mare păcat. Seismul care s-a produs în Altai a avut magnitudinea de 9 grade pe scara Richter și a fost urmat de sute de replici. După cutremur, au urmat inundații catastrofale. Localnicii spuneau că a venit Apocalipsa.

În zona unde a fost descoperit mormântul s-a creat o falie lungă de câțiva kilometri. Pentru a pune capăt acestui lung șir de evenimente, autoritățile din Altai au cerut ca mumia să fie adusă pe meleagurile natale. În anul 2012, mumia a fost expusă la Muzeul Național din Anokhin, Altai.

Cele mai mari blesteme din istoria omenirii – Timur Lenk


Timur Lenk sau Omul de fier, ultimul cuceritor mongol a stăpânit un imperiu uriaș de la granița cu China până la Marea Caspică, Siria și Pakistan. După moartea sa, a lăsat o prorocire cumplită. Aceasta este scrisă pe mormântul său și spune că cel care va tulbura liniștea de veci a strămoșilor, să fie lovit de cea mai cumplită pedeapsă.

Este o pisanie scrisă în limba arabă care timp de secole i-a ținut departe pe jefuitori. Prima dată, blestemul a lovit în anul 1747, când șahul Persiei, Nadir, a încălcat porunca și a deschis mormântul. În acea zi, Iranul a fost lovit de un puternic cutremur, în care chiar șahul a fost rănit.
La câteva zile, un alt cutremur avea să lovească Iranul. Au fost câteva zeci de mii de victime. Șahul a dat ordin ca lespedea să fie așezată la loc și niciodată să nu mai fie clintită.

În anul 1941, Stalin dă ordin pentru începerea săpăturilor arheologice care aveau ca scop descoperirea mormântului marelui Timur Lenk. Iosif Djugașvili și-a luat numele de Stalin, omul de oțel, inspirat de Timur Lenk. Stalin își avea origini în seminții asiatice. Avea un temperament sălbatic și o atracție către ocultism și magie. Figura lui Timur Lenk îl fascina.

La fel ca și Timur Lenk, Stalin avea la picior o problemă încă din copilărie, care îl făcea să meargă şchiop. Se spune că Stalin avea un cult față de cuceritorul mongol.

Cele mai mari blesteme din istoria omenirii

În anul 1941, o echipă de cercetători sovietici a plecat în Uzbekistan în căutarea osemintelor hanului Timur Lenk. După două săptămâni de săpături, arheologii au descoperit mormântul lui Timur Lenk. În 22 iunie 1941, ziua în care a fost descoperit mormântul lui Timur Lenk, arheologii aveau dureri de cap, erau epuizați, curentul electric se oprise, ca și cum cineva, o forță, se opunea acestor săpături.

Sub plăcile grele de piatră a fost descoperit un sicriu negru. Bătrânii din localitate i-au avertizat pe cercetătorii sovietici să întrerupă săpăturile, pentru că într-o carte veche scrisă în arabă este consemnat faptul că cine va deschide mormântul va avea parte de război.

Arheologii nu au ținut cont de ceea ce bătrânii le-au spus. Au desfăcut mormântul și au scos sicriul. Au plecat la hotel unde, la puțin timp au ascultat la radio că începuse operațiunea Barabarossa cea mai mare invazie din istoria omenirii.

Oasele lui Timur Lenk au fost duse la Moscova. Între timp, războiul luase amploare. Se dădeau lupte crâncene la Stalingrad. Stalin fiind un om superstițios, auzind de blestemul lui Timur Lenk, a ordonat în 20 decembrie 1942, ca rămășițele lui Timur Lenk să fie duse în Uzbekistan și reînhumate.

La două luni de la acest eveniment, trupele sovietice eliberau Stalingradul. Unele persoane consideră că a fost o simplă coincidență. Alții consideră că există un blestem asupra acelora care deranjează somnul morților.

Blestemul mumiilor egiptene


 Unul dintre cele mai mari blesteme ale istoriei le poartă mumiile egiptene. Eforturile lui Howard Carter au fost încununate de succes, în anul 1922, când a fost descoperit mormântul lui Tutankamon. În anul 1323 î.Hr., un tânăr rege murea. El s-a urcat pe tron la vârsta de nouă ani și a domnit până la vârsta de 18 ani.

Unii istorici susțin că a fost asasinat, alții susțin că a fost trimis în luptă pentru a fi ucis. Cauza morții a rămas necunoscută. Arheologii au descoperit în craniul său o gaură. Au fost lansate mai multe ipoteze asupra morții. A fost ucis sau gaura a fost făcută după moartea sa?

Craniul a fost examinat cu reza X și s-au descoperit pete de sânge la baza craniului. S-a lansat ipoteza că Tutankamona fost ucis de unul dintre generalii săi, care a devenit, ulterior, rege. Dat fiind moartea sa inopinată, Tutankamon a fost mumificat și dus în Valea Regilor. Sicriul lui a fost fabricat din lemn, îmbrăcat cu aur. Sculptura de pe sicriu îl reprezintă pe Tutankamon sub forma lui Osiris, zeul judecății morților. Sicriul a fost transportat pe Nil, pentru a fi depus în Valea Regilor.

Înalții preoți au precedat procesiunea. Mormântul lui Tutankamon fusese destinat altcuiva. Moartea sa bruscă a făcut ca el să fie depus în acel loc, în mare grabă. Peste 3000 de obiecte au fost depuse în mormânt, pentru a avea o viață viitoare fericită.

Sicriul lui Tutankamon cântărea peste 110 kilograme. Pe fața lui Tutankamon a fost așezată o mască de aur. În interiorul camerei mortuare sunt picturi care reprezintă sfincși și tauri. Se cunoaște faptul că vechii egipteni acordau o atenție deosebită cultului morților. Pentru a nu fi profanate aceste morminte, marii preoți egipteni blestemau pe cel care încerca să fure ceva din aceste morminte.

Lordul Carnarvor, finanțatorul cercetărilor arheologice, a murit la cinci luni după descoperirea mormântului. Cu câteva zile înainte să moară, canarii lui Carnarvor au murit în mod subit. El cumpărase acești canari pentru că era convins că îi vor aduce șansă în cercetările arheologice.

Apropiații lui au considerat că este un semn rău. Tăvălugul nenorocirilor era abia la început. Familia lui Carnarvor a afirmat că , în una din zile, o cobră a intrat în locuință și a devorat canarii. Este un fapt neobișnuit, dat fiind faptul că în timpul iernii acești șerpi sunt rar văzuți, iar Egiptul nu este habitatul lor obișnuit.

Se știe că faraonii considerau cobra ca fiind un simbol al regalității. Faraonii purtau pe frunte acest simbol, semn al puterii de a mușca și a omorî.  Să-și fi făcut efect blestemul marilor preoți egipteni?

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)