Descopera

Cele mai importante puteri paranormale

Puterile paranormale sunt în număr de 40: 8 principale şi 32 secundare. Acestea se pot obţine prin controlul complet a trei elemente: energia mentală, energia sexuală şi respiraţia.

Prin controlarea uneia dintre ele automat deveniţi conştienţi şi de celelalte două, ele fiind strâns legate între ele. Pentru a putea controla aceste energii trebuie să avem o minte pură şi eliberată de toate gândurile viciate ce au menirea de a limita fiinţă umană. Pentru a avea o minte pură este necesar să ne eliberăm complet de mentalul intelectual al fiinţei umane şi să ne lăsăm în voia Conştiinţei Universale pentru a ne armoniza cu Universul ce ne înconjoară.

Este necesar să nu vă doriţi să obţineţi aceste puteri cu orice preţ deoarece marea majoritate a celor care ajung la acest stadiu al evoluţiei au tendinţa de a stagna pe acesta treaptă.

Iată aşadar o listă a câtorva dintre „superputerile” plauzibile, care însă nu pot fi demonstrate cu uşurinţă.

pirokinezie - Cele mai importante puteri paranormale

1. Telekinezia

Este abilitatea oamenilor de a controla sau de a mişca obiectele cu puterea minţii. Dintre toate „puterile” din lista de faţă, asta probabil ar fi cea mai utilă – ai putea sta toată ziua în şezut fără să faci nimic!
Cea mai des întâlnită demonstraţie de telekinezie îi aparţine lui Uri Gellar, cunoscut pentru faptul că poate îndoi linguri „cu puterea minţii”. Cu toate acestea, scepticii au încercat să îi imite metoda şi au reuşit – de unde deducem că ori erau şi ei „înzestraţi” ori mitul linguriţelor lui Gellar are o explicaţie ştiinţifică.

loading...

2. Telepatia

Este abilitatea de a comunica mental cu alţi oameni. În domeniul parapsihologiei se crede că telepatia este o formă a PEŞ. Majoritatea cazurilor de telepatie au loc spontan în momente de criză, când o persoană dragă este accidentată (mortal sau nu). Se crede că de multe ori, cel/cea care „simte” pericolul, îi poate transmite un avertisment mental celeilalte persoane iar aceasta îşi schimbă planurile fără a înţelege de ce.

3. Clarviziunea

Aceasta diferă de telepatie prin faptul că nu există un transfer de informaţie de la o persoană la alta. Clarvăzătorii pretind adesea că informaţiile primite au fost transmise din lumea spiritelor.
Există afirmaţii cum că cei care au această abilitate se nasc cu ea şi o dezvoltă şi că majoritatea oamenilor o posedă însă o pierd pe măsură ce înaintează în vârstă.
Există câteva centre ce oferă cursuri de instruire ce încearcă să readucă la suprafaţă abilităţile clarvăzătoare prezente în primii ani de viaţă.

4. Pirokinezia

Este abilitatea de a porni, de a stinge şi de a manipula focul cu puterea minţii. Nu există vreo dovadă ştiinţifică să ateste existenţa reală a acesteia însă mulţi oameni implicaţi în domeniul parapsihologiei sunt de părere că există şi că ar putea avea legătură cu binecunoscutele cazuri de combustie umană spontană.

5. Bilocaţia

Cei care se presupune că au această abilitate se pot transpune în două locuri în acelaşi timp. Se spune că aceasta are loc la nivel fizic, nu doar mental ca în cazul proiecţiei astrale.
Câţiva prieteni ai lui Aliester Crowley pretindeau că el ar deţine această „putere” deşi au existat presupuse cazuri de bilocaţie ce care Crowley nici nu avea cunoştinţă.
Deşi ciudat, acest fenomen datează din antichitate – se credea că era practicat de mistici, sfinţi, călugări, magicieni şi persoane cu un nivel spiritual ridicat.

6. Proiecţia astrală

Este abilitatea individului de a se separa de corpul fizic şi de a călători pe distanţe lungi doar cu ajutorul minţii.
După cum am precizat mai sus, diferă de bilocaţie prin faptul că cel de-al doilea „corp” este unul spiritual.
Conceptul de proiecţie astrală datează de mii ani însă este privit cu mult scepticism deoarece nu există vreo dovadă că un astfel de fenomen a avut loc decât mărturia persoanei în cauză.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top