Spiritualitate

Cele mai ascunse taine ale viselor

Descoperirile arheologice arată că egiptenii credeau că visele pot prevesti viitorul .Își făcuseră chiar un îndreptar, în acest sens. Textul Vechiului Testament se referă la visul faraonului, care a visat că șapte vaci grase vor fi mâncate de șapte vaci slabe. După ce le-au mâncat, tot slabe au rămas.

Prezicătorul Iosif care interpreta visele a spus că vor veni șapte ani bogați, după care șapte foarte secetoși. Prezicerea s-a împlinit și a intrat în legendă.

În Grecia Antică, Socrate considera că visul este o stare unde se împlinesc și devin realitate dorințele jenante din timpul zilei. Mai târziu, Hipocrate a lansat ideea că prin vise, corpul uman transmite mesaje pentru anumite părți care sunt bolnave. În anul 590, papa Grigore cel Mare a structurat visele în vise cauzate de foame sau opulență, vise divine și cele diabolice.

În epoca modernă două școli sunt notabile, cea a lui Freud și a lui Jung. Visul depinde de profunzimea somnului, existând și perioade fără vise. Somnul a fost clasificat în superficial, adânc și în trezire. Numai în perioada de somn adânc visăm.
Cercetătorii au dat unele explicații anumitor vise. Când visăm boală suntem îngrijorați, când visăm înec suntem într-o stare de depresie.

Visele au fel de fel de semnificații, însă cu greu putem să interpretăm ce ne spune subconștientul. Visele violente pot trăda boli. În timpul viselor unii dintre noi țipăm, dăm din mâini. Aceste manifestări, spun specialiștii sunt semne că avem probleme de sănătate, cum ar fi dereglări la nivelul creierului.

Cei care adorm mai târziu sunt predispuși la coșmaruri. Coșmarurile sunt clasificate în vise care îți dau frică, vise în care moare cineva sau cele confuze. Visele ajută creierul să gândească în afara normelor. Prin vise, spun cercetătorii, nivelul creativității crește. Freud a analizat visele și a ajuns la următoarele concluzii.

loading...

Apa reprezintă viața socială a individului. O apă agitată semnifică o viață socială dificilă. O apă rece, se impune o schimbare. Casa reprezintă starea sufletească a subiectului. Casa părintească reprezintă situații din copilărie care nu au fost încă soluționate sau case cu multe încăperi, întunecoase, nevoia de introspecție. Moartea înseamnă că vrei să închei niște lucruri din trecut, să faci o schimbare. Căderea dinților înseamnă griji. Apariția animalelor în somn ne reprezintă caracterul sau pe cel al celor apropiați.
Zborul înseamnă evoluție iar căderea întoarcerea în trecut.

Momentele de visare pot apărea de 5-6 ori pe noapte, în partea de somn profund. Freud susține că ceea ce nu putem face în viața reală, inconștientul realizează în vis, dar distorsionat. Jung acordă o mare atenției seriei de vise. El susține că subiectul reia aceste vise până când ele se concretizează în realitate.

Sinele este bazat pe dualitate dintre conștient și inconștient. Persoana este acea imagine pe care o prezinți lumii, etimologic persona înseamnă mască. Ea poate apărea în vis sub diferite forme, dar tu știi că te reprezintă. Umbra este acea parte din tine pe care o negi, nu vrei s-o arăți lumii. Figurile înfricoşătoare din vis sunt umbra noastră.

suflet vechi - Cele mai ascunse taine ale viselor

Arhetipul erotic este dat de anima care este partea feminină a sinelui și animus cea masculină. Pot avea rolul de a ne sugera de a fi mai sensibili sau mai hotărâți. Viața individuală poate fi dominată de bătrânul înţelept, care apare în vise ca un îndrumător și de marea mamă care poate fi o persoană apropiată, de sex feminin, dar și o vrăjitoare, o femeie rea care te domină sau chiar moartea. Cercetătorii susțin că visăm cel puțin din cinci motive. Visăm ca să compensăm realitatea, să depășim anumite momente grele, să procesăm și să memorăm informațiile, să găsim soluții sau să dăm frâu liber unor dorințe înăbușite.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top