Descopera

Cei patru călăreți din Apocalipsă: Trei dintre ei s-au arătat și acum urmează ultimul

Cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt descriși în ultima carte a Noului Testament, Revelația lui Iisus Hristos după Ioan de Patmos, capitolul 6 versetele 1-8. Mielul lui Dumnezeu / Leul lui Iuda (Iisus Hristos) deschide primele patru din cele șapte peceți, fiecare pecete invocând patru călăreți care stau pe patru cai: alb, roșu, negru și al patrulea gălbui.

Interpretarea celor patru călăreți s-a făcut sub diverse forme, încă cea mai plauzibilă este cea care îi reprezintă precum cele patru pedepse pe care omul le primește de la Dumnezeu: războiul, foamea, bolile și moartea.

Calul alb

„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele șapte peceți, m-am uitat și am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s-a dat o cunună și a pornit biruitor și ca să biruie.”

Primul călăreț reprezintă o putere cuceritoare căreia nimeni nu-i poate rezista (Matei 24:3-6). Această persoană are aparența lui Hristos, fiind foarte asemănător călărețului din capitolul 19 al Apocalipsei, care este clar identificat cu Hristos, dar el nu este Hristos, ci vine ca un înșelător. Acesta este de fapt Antihristul, care cu ajutorul armatei sale va invada lumea.

Se spune că acesta a început să zboare sau să-și facă pentru prima dată apariția atunci când turnurile Word Trade Center au fost prăbușite în 11 septembrie.

Calul roșu

„Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino și vezi.” Și s-a arătat un alt cal, un cal roșu. Cel ce stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alții, și i s-a dat o sabie mare.”

loading...

Simbolizează Războiul. Este ilustrat ținând în sus o sabie de parcă ar fi gata pentru bătălie. Culoarea roșie si sabia ar reprezenta „sângele ce urmează a fi vărsat”. Până în prezent nu s-a înregistrat nicio apariție a sa.

Calul negru

„Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă. Și, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul!””

Calul negru simbolizează doliul și a frica. Acest călăreț poartă în mână o balanță, care era folosită pentru a cântări cerealele. Acest lucru implică faptul că produsele alimentare de bază vor trebui să fie cântărite și raționalizate cu grijă, deoarece, așa cum este în general valabil, lipsa și foametea urmează războiului.

Se pare că acesta a fost fotografiat pe cerul din Malaezia în anul 2009. Să nu uităm că atunci a fost perioada în care criza economică a cuprins cele mai multe zone de pe glob.

Calul gălbui

„Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, și împreună cu el venea după el Locuința morților. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului.”

ghost horse cairo 2011 - Cei patru călăreți din Apocalipsă: Trei dintre ei s-au arătat și acum urmează ultimul

Calul gălbui este numit Moartea. Este singurul călăreț care nu este descris purtând o armă sau un alt obiect. In schimb, el este urmat de Hades. Ilustrațiile îl înfăţişează având o coasă, o sabie, sau o altă unealtă.

Prezența iadului în imediata sa apropiere arată faptul că cei omorâți de al patrulea călăreț sunt destinați a ajunge acolo, adică ei fac parte dintre oamenii păcătoși, care nu-L recunosc pe Hristos drept Mântuitor.

Acesta și-a făcut apariția în timpul revoltelor de la Cairo, Egipt, în 2011. Imaginile au făcut înconjurul lumii și mulți au fost cei care au spus că porțile iadului s-au deschis pentru păcătoși.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top