Descopera

Cea mai PESIMISTĂ variantă a profesorului Mărmureanu. Când ne-ar putea lovi MARELE CUTREMUR

În România a avut loc, sâmbătă seara, cel mai mare seism din ultimii 10 ani. „ring” a încercat să afle de la seismologi răspunsul la o întrebare ce macină milioane de români, şi anume dacă ar trebui să ne aşteptăm, în următoarea perioadă, la un cutremur cu adevărat dezastruos.

Seismul de sâmbătă seara, produs în Vrancea la o adâncime de 39 de kilometri, a avut o magnitudine de 5,7 grade pe scara Richter. Acesta s-a resimţit şi în Republica Moldova, dar şi în Bulgaria şi a fost urmat de mai multe replici. Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), ne-a explicat: „Nu înseamnă că un cutremur din acesta e cumva un precursor a ceva. Acest cutremur este în trendul normal, dar asta nu înseamnă că sistemul se descarcă. Pur şi simplu s-a întâmplat undeva o rupere, iar fenomenul de coliziune continentală continuă. Când se va rupe total, atunci va fi cutremur mare. Niciodată un cutremur în lumea asta nu a fost prezis. (…) Cutremurul care va fi foarte adânc va fi la o anumită distanţă din timp, peste 60 sau peste 100 de ani faţă de cel din `77. Asta am găsit din punct de vedere istoric.”

„Noi permanent avem această «ameninţare»”

Mircea Radulian, directorul ştiinţific al INFP, ne-a spus că nu s-a observat nicio legătură între seismele de suprafaţă şi cele de adâncime. „Nu avem niciun motiv să credem că trebuie să vină cutremurul mare acum. Privind la scară mare, noi permanent avem această «ameninţare», nu putem spune că zona Vrancea nu va produce de acum încolo 100 de ani… Practic, nu poţi să ştii exact când va veni acest cutremur. Zona Vrancea are anumite perioade, unele mai active şi altele mai liniştite”, ne-a declarat acesta.

Replică de 4,7-4,5 grade, posibilă

Directorul ştiinţific al INFP afirmă că seismul de sâmbătă poate fi urmat de mai multe replici. „Cutremurele de acest tip produc, în general, destul de multe replici . Mă aştept să mai dureze o zi, două. Cea mai mare replică ce ar putea să apară, să zicem, ar fi cam cu o unitate de magnitudine mai mică decât cutremurul cel mare: 4,7-4,5, dar nu este obligatoriu. În zona în care s-a produs cutremurul, după părerea mea, e foarte probabil ca activitatea să fie din ce în ce mai mică. Replicile nu vor fi periculoase şi uşor, uşor va înceta activitatea, apoi va urma o perioadă mai mare sau mai mică în care nu vom avea cutremure deosebite în această zonă. Dacă ne referim la zona Vrancea, cea de adâncime, acolo încă se pot produce cutremure. E o zonă care tot timpul produce cutremure, vorbim de cutremure obişnuite, cu magnitudinea de 3, 4”, a mai precizat Mircea Radulian.

loading...

cutremur - Cea mai PESIMISTĂ variantă a profesorului Mărmureanu. Când ne-ar putea lovi MARELE CUTREMUR

„Pur şi simplu s-a întâmplat undeva o rupere, iar fenomenul de coliziune continentală continuă.”,Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al INFP

sursa www.ziarulring.ro

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top