Băncile din România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populației și a firmelor, sub atenta supraveghere a Băncii Naționale, acuză economistul Lucian Isar.
Una din temele predilecte ale retoricii BNR este aceea că, deși a ratat propriul obiectiv în 11 din ultimii 12 ani, a gestionat sistemul de stat fără ajutor de la statul român, însă acest lucru este fals, atrage atenția economistul Lucian Isar, într-un articol publicat pe site-ul personal.
„Sistemul bancar a fost susținut ascunzând pierderile reale cu știrea BNR și cedarea de avuție din partea statului român. Băncile ce operează în România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populației și a firmelor, sub atenta supraveghere a BNR. Găurile au fost acoperite prin mai multe canale. Unul din cel mai transparent a fost cel al titlurilor de stat.
Toată lumea realizează acum, după 8 ani, că politica monetară și de credit a generat, declanșat și agravat criza din România. Cursul de schimb la 3,1, creditare în valută cu mesaje de leu tare, dobânzi la lei extrem de ridicate inclusiv când toate celelalte bănci centrale coborau dobânzile”, a declarat fostul ministru.
Potrivit economistului, ascunderea pierderii băncilor de către statul român nu e nouă. În cazul Bancorex, pierderea a fost acoperită de toți românii care făceau plinul de benzină, timp de 10 ani.
„Injectarea de bani în sistemul bancar prin canalul titlurilor a fost orchestrată de BNR și achitată de populație și firme prin taxe și impozite. BNR a ținut dobânzile sus în piață inclusiv după declararea oficială a crizei în România. Acest „mic” amănunt a afectat negativ economia reală dar a permis finanțarea datoriei publice la dobânzi ridicate, de care au profitat băncile.
Cea mai mare deținere de titluri o au băncile comerciale iar ca și proxy după ajustarea cu dimensiunea bilanțului, cele cu probleme. Mai pe șleau, cu cât mai problematică banca cu atât mai multe titluri în bilanț (proporțional). Băncile Nu pot cumpăra titluri în sume foarte mari la o singură emisiune. Prin urmare au avut nevoie ca BNR să țină dobânzile ridicate ani la rând”, a explicat Lucian Isar.
Pentru a arăta dimensiunea banilor pierduți de bugetul statului doar pentru că BNR a ținut dobânzile sus pentru a ajuta băncile să acopere pierderile, Lucian Isar prezintă următorul calcul:
  • Dobânzile au coborât de la aproximativ 9% la 2,75% la perioade de 5 ani.
  • Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că descreșterea lentă a dobânzilor cu care se împrumută statul român în moneda națională a fost de doar 5%.
  • Datoria în moneda națională în această perioadă deținută de bănci a fost mult peste 10 miliarde de euro echivalent.
  • Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că suma împrumutată de stat în monedă națională în această perioadă a fost de doar 10 miliarde de euro.
  • Durata modificată a unui instrument cu maturitatea la 5 ani este în jurul a 4,3 ani.
  • Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că statul s-a împrumutat cu această durată medie de 4,3 ani în această perioadă.
„Rezultă o pierdere netă pentru statul român (la prima aproximare) de nici mai mult nici mai puțin de 2,15 miliarde de euro adică aproximativ 1,4% din PIB-ul României spart de BNR pentru a ascunde pierderile băncilor.
Cetățenii au plătit taxe și acestea s-au dus pe plata costului suplimentar al finanțării doar pentru că BNR nu a coborât dobânzile cum era necesar. Pierderile repurtate de economia reală depășesc în această perioadă 20% din PIB”, a concluzionat Lucian Isar.
Sistemul bancar românesc este controlat de băncile străine, cele mai importante instituții financiare românești sunt CEC și Eximbank. Ponderea lor în piață este de sub 10%.
mugur isarescu.ic3xambuk8 800x445 - CEA MAI MARE FRAUDĂ BANCARĂ din istoria ROMÂNIEI: BNR a păgubit statul român cu miliarde ca să salveze băncile!
BNR este condusă de 26 de ani de Mugur Isărescu.