CAZUL MADERNO, momentul în care s-a crezut că extratereștrii invadează Europa

CAZUL MADERNO, momentul în care s-a crezut că extratereștrii invadează Europa

În 13 iunie 1933, în apropiere de localitatea Maderno, Lombaria, s-a prăbușit un obiect metalic cu diametrul de 15 metri și înălțimea de 2 metri. Aparatul avea două antene și de o parte și de alta hublouri.

Localnicii au anunțat localitățile locale care la rându-le și-au contactat superiorii de la Milano. Operațiunea de recuperare a epavei s-a efectuat sub ordinele directe ale lui Benito Mussolini care a considerat că este vorba despre un atac la siguranța națională.

La fața locului s-au deplasat militari, accesul în zonă a fost interzis, iar martorii care continuau să vorbească despre incident au fost arestați. Epava a fost transportată la aerodromul Sesto Calende, sub controlul lui Italo Balbo, șeful forțelor aeriene italiene.

Este cunoscut faptul că Mussolini a investit sume enorme în aviație, convins fiind că un război se câștigă mult mai ușor cu ajutorul bombardierelor. Imediat după incident, a dispus constituirea unei comisii de specialiști care avea ca scop recuperarea aparaturii din interiorul epavei. Din comisie a făcut parte și cunoscutul om de știință Marconi, inventatorul radioului.

Specialiștii care au făcut parte din comisie au lucrat trei ani la reconstituirea aparaturii de zbor și au întocmit un raport în care au arătat că tehnologia utilizată nu este de origine terestră. Marconi însuși face precizări în acest sens, declarând că nicio putere din lume nu dispune de o asemenea tehnologie.

În 17 august 1936, un alt incident avea să se producă. Un obiect misterios a fost identificat deasupra Veneției. Un avion de vânătoare a plecat în urmărirea obiectului. Pilotul a întocmit un raport în care a consemnat informații despre viteza uluitoare cu care zbura și forma atipică, de sferă.

În 22 septembrie 1938, Hitler face o vizită în Italia. Mussolini îi pune la dispoziție toată documentația întocmită de specialiști, în cazul incidentului Maderno, pe care le predă unor oameni de știință germani.

Nava extraterestră

În aprilie 1945, aliații ocupă partea de nord a Italiei. Moretti, directorul aerodromului Sesto Calende dă ordin ca epava recuperată la Maderno să fie arsă. Odată ajunse pe aerodrom, trupele US Air Force au recuperat resturile și le-au transportat în SUA.

În anul 1999, 34 de documente aferente cazului Maderno sunt declasificate și publicate de presa italiană. Pe lângă schițe ale aparaturii, descriere, interpretare, există trei telegrame adresate lui Mussolini cu privire la un posibil atac extraterestru.

CATEGORIES
Share This
>