Spiritualitate

Cauze pentru care spiritele raman pe Terra dupa moarte

Moartea este unul dintre cele mai impresionante fenomene pe care omul le experimentează în decursul existenței sale. Se spune că atunci când se produce actul final, sufletul are nevoie de anumite etape pentru a ajunge pe lumea de apoi. Cele mai comune povești ale celor care au experimentat moartea clinică susțin că imediat după fenomenul morții, sufletul se ridică spre cer, pentru ca mai apoi să treacă printr-un tunel. Dincolo de tunel se vede o lumină puternică spre care se îndreaptă sufletul. Odată ajuns la această lumină puternică, se poate spune că sufletul a ajuns acasă, loc unde se întâlnește cu anumite persoane dragi.

Cu toate acestea, de nenumărate ori se întâmplă ca sufletul să rămână în lumea noastră și să se transforme într-o fantomă sau într-un spirit rătăcit. Un studiu paranormal a fost efectuat cu privire la motivele pentru care sufletul ar putea să rămână pe Terra și rezultatele sunt de-a dreptul interesante.

Pentru că de nenumărate ori parapsihologii s-au întrebat care ar putea fi motivele pentru care spiritele rătăcesc în lumea noastră, transformându-se astfel în fantome, au emis o listă cu cele mai plauzibile motive.

Moartea bruscă

Daco o persoană moare brusc, de exemplu într-un accident de mașină sau este ucisă cu sânge rece, atunci spiritul neagă moartea. Deși trupul mort, spiritul nu are niciun gând să părăsească această lume și astfel se transformă într-o fantomă. Specialiștii susțin că este posibil ca spiritul să perceapă întreaga poveste precum o halucinație și până să realizeze ceea ce s-a întâmplat pot trece mai multe luni sau chiar ani. În general, acest spirit rămâne blocat în locul în care s-a produs moartea și va avea tendinţa să meargă acasă.

Frica de ceea ce este dincolo

loading...

Unele spirite se tem de ceea ce poate aduce moartea și ceea ce este dincolo. În general, aceste spirite se tem fie de un alt spirit sau pur și simplu de pedeapsa care va urma. Aceste motive pot fi traumatizante și astfel să intervină refuzul spiritului de a merge acasă.

Lucruri neterminate

Un alt motiv pentru care un spirit nu se deplasează în lumea celor drepți este că nu și-a încheiat misiunea pe Terra. În cazul în care o persoană este ucisă și nu și-a îndeplinit destinul, atunci se poate lua în calcul faptul că spiritul său să rămână blocat fie în lumea aceasta, fie între cele două lumi.

Vinovăție

Unii oameni se simt atât de vinovați de viața pe care au avut-o încât nici după moartea lor spiritul nu poate pleca în lumea de apoi. În momentul în care simte că este absolvit de vină, iertat de cei cărora le-a provocat rău, doar atunci fantoma va dispărea din lumea noastră pentru a merge acolo unde îi este locul.

fantoma - Cauze pentru care spiritele raman pe Terra dupa moarte

Obsesia față de o persoană sau un loc

După cum bine știm dragostea îi poate împinge pe oameni la gesturi necugetate. Așa se poate întâmpla și cu spiritele care sunt atașate prea mult de o persoană rămasă în viață. Ele refuză să părăsească realitatea și se transformă în fantome. În general, aceste fantome îi bântuie pe cei iubiți sau se duc în locurile de care nu se pot desprinde.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top