Descopera

Cat de veche este berea si alte fapte bizare despre alcool

Alcoolul joacă un rol important în dezvoltarea și menținerea unei civilizații. De-a lungul timpului, au existat mai multe mărturii cu privire la modul în care alcoolul, sub diverse forme, a influenţat societatea în bunul său mers. Arheologii, din dorința de a afla cât mai multe despre acest subiect, au făcut descoperiri importante și se pare că alcoolul a existat încă de la începuturile civilizației umane.

Cea mai veche mărturie în acest sens are undeva peste 11.000 de ani. Încă din acele vremuri, oamenii au fost atrași de efectele îmbietoare pe care le oferă alcoolul. Cea mai veche băutură din lumea a fost berea și urmele ei au fost descoperite în Turcia, în zona complexului Tepe Gebekli.

alcool antichitate - Cat de veche este berea si alte fapte bizare despre alcool

De asemenea, arheologii au descoperit prima fabrică de bere în Cipru și are o vechime de 3500 de ani. Chiar dacă ea era primitivă, cercetătorii susțin că berea a jucat un rol important în menținerea și consolidarea relațiilor dintre oameni.

Berea sau pâinea?

Ca și în cazul dilemei dinte ou și găină, oamenii de știință au încercat să determine dacă pâinea a apărut înaintea berii. Se cunoaște faptul că berea a apărut cu circa 11.000 de ani în urmă, fapt care i-a stimulat pe oameni să crească diferite culturi agricole. Deoarece procedeul de facere a berii era costisitor și necesită o perioadă îndelungată, berea în antichitate era folosită doar la ocazii cu adevărat speciale. Atunci când o sărbătoare cu adevărat importantă se desfășura, berea era principalul aliment consumat de comunitate.

Consumul de bere îi făcea pe oameni mai prietenoși și îi unea pentru diferite scopuri. Cel puțin această este teoria de la care oamenii de știință au concluzionat că alcoolul a jucat un rol important în dezvoltarea diferitelor culturi. Această concluzie explică oarecum faptul că pâinea a apărut mult mai târziu în istoria omenirii.

loading...

Fapte interesante despre alcool

  • Solul fermelor de vin din Franţa este considerat aproape sfânt. Muncitorii înainte să intre pe plantație sunt nevoiţi să se curețe pe pantofi de murdărie.
  • Alcoolul este interzis în unele țări, iar în altele consumul de alcool este admis după vârsta de 21 de ani. De exemplu în Missouri, SUA, o persoană sub 21 de ani, dacă deține alcool poate să fie arestată.
  • Mulți oameni cred că alcoolul ridică temperatura corpului, dar de fapt este invers.
  • Cele mai multe dintre fructe conțin cantități mici de alcool. Cu cât consumi mai multe fructe cu atât crește alcoolemia în sânge.
  • Presiunea dintr-o sticlă de șampanie este de 6,3 kg / cm 2 , care este de 3 ori mai mare decât într-o anvelopă mașină. Se crede că într-o sticlă de șampanie 49 milioane bule.
  • Prima bere a fost îmbuteliată într-un borcan pentru vânzare. Acest fapt se petrecea în 1850.
  • Organismul uman produce alcool 24 ore din 24, 7 zile pe săptămână.
  • Alcoolul nu se găsește doar pe Terra, ci și în spațiu. Această teorie a fost dovedită recent.
  • Femeile se îmbată mai repede decât bărbații din cauza unor enzime care sunt implicate în procesul de prelucrare al alcoolul din organism.
  • Oamenii care beau alcool cu moderație trăiesc mai mult decât cei care nu îl consumă deloc.
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top