Casa Poporului, povești mai puțin cunoscute despre grandioasa clădire

Casa Poporului, povești mai puțin cunoscute despre grandioasa clădire

Casa Poporului este una dintre cele mai impozante și controversate clădiri din lume. A devenit un adevărat simbol al României, Casa Poporului, poartă încă amprenta dură a comunismului. Cu toate acestea, clădirea este o filă importantă din istoria tumultuoasă a acestei țări, o istorie pe alocuri denigrată de unii, dar plânsă de alții.

Demolarea unui cartier

Construcția Casa Poporului se întinde pe o suprafață de câțiva kilometri, ceea ce înseamnă cartiere șterse de pe fața pământului, clădiri demolate, bucureșteni alungați din propriile case. Cândva, pe locul actualei Casa Poporului a existat un alt oraș.

La ordinul Ceaușeștilor, a dispărut fără urmă. S-a lucrat rapid: oamenii au avut termen doar 48 de ore să se mute din casele lor în blocurile comuniste încă neterminate, luând cu ei în doar acest răstimp bunuri agonisite de-a lungul întregii vieți.

Apoi casele au fost puse la pământ. Au dispărut construcții istorice, case cu curți, străzi pietruite: cartierul Uranus, mănăstirea Mihai Vodă (zidită chiar de voievod la 1594), mănăstirea Văcărești, străzile cochete din zona Parcului Izvor etc.

„Am fost evacuați. Au început să scoată tocurile de la uși și ferestre. Mă uitam la clădire, era ca un craniu gol. Scopul lor: toată lumea la cutia de beton! Scopul real era omogenizarea societății românești, să nu mai fim diferiți unul de altul, să nu mai avem casele și intimitatea noastră, fiecare să fim în același tip de apartamente.

Prin vizetă eu mă uit pe culoar, dacă vreau să spionez, văd cine intră la vecinul meu și el poate să facă același lucru. Era controlul populației – controlul prin robinet. În casa mea puteam să mă încropesc, să mă încălzesc, să aduc ceva lemne, rumeguș, mă aranjam. Aici nu, el îmi închide gazul, apa caldă, lumina de câte ori vrea sau o raționalizează – sunt la îndemâna lui.”

Casa Poporului, povești de culise

Nu este un secret pentru nimeni că Nicolae Ceaușescu a avut o ambiție nebună să le arate occidentalilor că România este o țară importantă, care poate deveni oricând una dintre marile puteri ale lumii. Această ambiție trebuia hrănită pe toate planurile și astfel s-a născut mărețul proiect al Casei Poporului.

Casa Poporului

Înainte de a se începe construcția propriu zisă, fiecare detaliu a fost pus la punct. Atunci când a venit momentul ca decorațiile interioare sau elementele, care trebuiau să-i dea grandoare, singurul care decidea era Ceaușescu.

„La o vizită, el a susținut că unele flori care decorau coloanele din interiorul clădirii nu erau egale… A ordonat cuiva să se urce pe o scară și să le măsoare. Şi astfel s-a văzut că o floare era cu un centimetru mai mică decât celelalte. Coloanele au fost refăcute.”

„Marea scară de marmură, pe care urma să descindă Ceaușescu, scund de statură, în întâmpinarea oaspeților, a fost dărâmată și construită de 7 ori, ca să fie după gustul și pasul lui.”

S-au sinucis după ce le-a fost demolată casa

Statisticile oficiale spun că 20.000 de muncitori şi 700 de arhitecţi, coordonaţi de Anca Petrescu, au pus umărul la ridicarea edificiului, după ce Ceauşescu a decis să distrugă, pur şi simplu, o a şasea parte din Bucureşti.

Demolările caselor din zonele Uranus, Calea Rahovei, Izvor şi Mihai Vodă au fost făcute pentru această clădire în care urmau să fie centralizate toate ministerele regimului brutal.

Casa Poporului

„Mii de oameni au trăit o dramă atunci când s-au văzut fără case, deşi statul le-a oferit ca alternativă locuinţe, acestea erau insalubre, date în bătaie de joc. Mulţi nu s-au împăcat cu ideea că au rămas fără căsuţele lor vechi şi au făcut infarct de supărare. Alţii s-au sinucis”, a povestit pentru adevarul.ro istoricul Dan Falcan, şeful departamentului de Istorie de la Muzeul de Istorie a Bucureştiului.

Casa Poporului – Aruncaţi în puţ

Această teorie o susţine şi Mitică A., soldat la acea vreme, cel care a luat parte la lucrările pentru ridicarea măreţului edificiu.

„Grupele de muncitori erau schimbate precum şosetele. Eu nu am stat decât vreo două săptămâni acolo, că să-mi ajungă la urechi avertismentul că nu trebuie să vorbesc prea multe despre ce văd, ca să-mi fie bine.

Cei care lăsau impresia că-s mai «curioşi» li se făcea vânt într-un puţ şi se arunca alcool peste ei că să se creadă că au murit din cauza băuturii. Mulţi şi-au găsit sfârşitul astfel, aşa am auzit”, spune bărbatul.

Referințe

Adevărul.ro

loading...
CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)