Spiritualitate

Care este numele real al lui Dumnezeu?

Unul dintre cele mai mari mistere ale Bibliei este numele lui Dumnezeu. Transcrisă în mai multe variante, tradusă în diverse limbi, Cartea Sfântă nu mai păstrează azi numele inițial. Pentru vechii evrei, numele lui Dumnezeu era tabu și nu trebuia rostit de profani. El a fost înlocuit cu o înșiruire de consoane, ”יהוה”, a căror pronunție s-a pierdut.

Numele real al lui Dumnezeu este necunoscut și, probabil, va rămâne astfel pentru totdeauna. În ebraica veche, se notau doar consoanele, astfel că în Vechiul Testament se întâlnește cu cuvânt din patru litere care, transpuse în alfabetul latin, ar fi ”YHVH”. Pronunția corectă s-a pierdut în istorie, iar astăzi nu putem decât să presupunem că s-ar citi Iahve sau Iehova. În filosofia vechilor evrei, însă, numele lui Dumnezeu era tabu și era cunoscut numai de cei aleși. El nu putea fi pronunțat, drept pentru care a fost înlocuit de-a lungul veacurilor cu diverse nume simbolice precum Tetragrammaton, din limba greacă, însemnând ”cele patru litere”, sau cu Adonai, denumire din ebraica timpurie, care înseamnă ”Domnul nostru”. Taina numelui lui Dumnezeu devine și mai mare în Noul Testament, unde Iisus Hristos I se adresează Tatălui ”Eli, Eli, Iama sabahtani!” adică: ”Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” (Matei 27,46).

Numele lui Dumnezeu în scrierile străvechi

În canonul biblic al vechilor everei, ”Adon” sau ”Adonai” înseamna stăpân sau părinte. Cuvântul este de origine ugaritică, o limbă dispărută care a dat lumii primul alfabet. Tăblițele cu scrieri ugaritice au fost datate cu cel puțin 200 de ani înaintea apariției alfabetului fenician. Un alt termen prin care era desemnat Dumnezeu, în ebraica veche, este ”Elohim”. Atât ”Adon” cât și ”Elohim” nu reprezentau numele în sine al divinității supreme, ci mai degrabă caracteristici prin care elogiat de către rabini. ”Adon” era Cel milostiv, iar ”Elohim”, Cel care face dreptate. În anumite scrieri, YHWH sau Elohim apar alături de cuvântul ”tzevaot” sau ”savaoth” care înseamnă ”oștire” sau ”armată”. Drept urmare, Dumnezeu era considerat căpetenia divină a oștirilor lui Israel, protectorul care le garantează victoria asupra dușmanilor și îndrumătorul care îi poartă spre pământul făgăduinței.

Cea mai veche consemnare a numelui Iehova

În Exod, când Moise vrea să afle numele Domnului, primește răspunsul ”Ehyeh asher ehyeh”,sintagmă care a fost tradusă drept ”Eu sunt ceea ce sunt” și poate fi interpretată drept ”Eu sunt Unicul” sau ”Eu sunt Unul și Toate”. Poate că de la această sintagmă au fost consemnate cele patru litere YHVH, care au rămas în istoria mozaismului. Prima lor mențiune se găsește pe Piatra Moabită sau Stela lui Mesa, cioplită în anul 850 î.H.

Dumnezeu1 - Care este numele real al lui Dumnezeu?

Piatra de bazalt negru poartă o inscripție care comemorează victoria regelui Mesa al Moabului asupra regelui Omri al Israelului care asuprise Moabul. Aceasta este totodată și cea mai veche inscripție care face referire la vechiul Israel, dar nu a fost tradusă în întregime.

libertateapentrufemei

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top