Istorie

CAPUL LUI DECEBAL, TROFEUL SUPREM AL LUI TRAIAN

Mulți istorici consideră că ultimul refugiu al lui Decebal a fost cetatea de la Piatra Craivii din Munții Trascăului. Cetatea se află la 20 kilometri de Alba Iulia, la o altitudine de peste 1000 de metri.

Cercetările arheologice au scos la iveală sanctuare asemănătoare cu cele de la Grădiștea Muscelului. Ca vechime, s-a estimat că cetatea a fost construită în secolul al III-lea î.e.n., în timpul regelui Rubobostes. În incinta cetății au fost descoperite locuințe dacice, obiecte din ceramică și bronz, monede dacice și romane. Decebal s-a retras în această cetate pentru că era una dintre cele mai puternice fortărețe cu o poziție strategică unică. Cu toate acestea, romanii au asediat fortăreața luni întregi.

Au incendiat-o, au tăiat sursele de apă, astfel încât, dacii au fost nevoiți să se predea. În anul 1267, sașii au refăcut cetatea, transformând-o într-un castru. În anul 1602, trupele de mercenari ale generalului Basta au măcelărit populația din interiorul cetății. Cronicile vremii scriau că nu au lăsat în viață nici măcar un copil.

Au fost descoperite gropi comune cu schelete fără cap. Bătrânii satelor povestesc despre lespezi care ascund locuri ferite care se deschid o dată la șapte ani, la zile mari. În interiorul cetății există un ochi de apă despre care se spune că este fără fund. Conform reprezentării scenelor de pe Columna lui Traian, unii istorici susțin că undeva între ruinele cetății s-ar afla ascuns capul lui Decebal.

Alții istorici susțin că a fost dus la Roma și conform unui ritual străvechi a fost aruncat în Tibru. Moartea lui Decebal stârnește multe controverse. Varianta oficială este că s-a sinucis.

Alte surse susțin că regele ar fi fost prins de romani și pus să îngenuncheze în fața lor. El ar fi ajuns în lanțuri, ca un animal de pradă, în cortegiul victorios al lui Traian, la Roma. În varianta oficială, Decebal ar fi fugit în munți, unde a rămas singur. Nu se cunosc date despre dispariția acelor tarabostes care l-au însoțit.

Cei care îl căutau erau cavaleriști romani conduși de decurionul Tiberius Claudius Maximus. Tiberius îi aduce împăratului Traian capul și mâna dreaptă a lui Decebal.

decebal - CAPUL LUI DECEBAL, TROFEUL SUPREM AL LUI TRAIAN

Pe monumentul funerar al lui Tiberius Maximus este o imagine în care el decapitează capul unui dac care cere îndurare. În textul de pe mormântul funerar se spune că el l-a ucis pe Decebalus… Istoricul Dio Cassius infirmă această variantă și spune că Decebal s-a sinucis, iar Tiberius a tăiat capul postmortem.

loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Giorgio

    4 noiembrie 2017 at 0:00

    Se vede ca nu ne cunoastem istoria din moment ce au inlocuit statuia de la Deva a dr-ului Petru Groza, cu a celui ce a dorit capul regelui nostru, viteazul rege dac Decebal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top