Cancerul, mediul acid în organism favorizează dezvoltarea bolii

Cancerul, mediul acid în organism favorizează dezvoltarea bolii

Otto Warburg și-a dedicat toată viața să studierii cancerului. S-a născut în anul 1883 și a fost laureat al premiului Nobel pentru studiile sale realizate în domeniul procesului de respirație a celulelor și a enzimelor. El a demonstrat că celulele canceroase își schimba metabolismul trecând la unul anaerobic. El a susținut că formele de cancer nu se pot dezvolta într-un mediu bogat în oxigen.

Conform studiilor sale, cancerul se dezvolta într-un mediu acid cu un Ph sub nivelul de 7,365. Celulele canceroase se dezvolta din cauza excesului de acid lactic și a unei concentraţii mari de CO2.

Un Ph ridicat este alcalin și conține o cantitate mare de oxigen, un mediu care nu este propice dezvoltării celulelor canceroase. În anul 1931, după ce a obținut premiul Nobel, Warburg declara, ţesuturile canceroase sunt acide, iar cele sănătoase sunt alcaline. Apa este formată din O și HO. Dacă exista un exces de HO apa este acidă.

O celulă privată de 35% de oxigenul de care are nevoie, timp de 48 de ore, devine canceroasa.

Cancerul și pH-ul

Apa este factorul declanşator al scăderii nivelului pH-ului. Toate mecanismele care se produc în organismul uman au nevoie de apă. Dacă apa este acidă, celulele se otrăvesc cu propriile toxine și declanşează forme de cancer.

La formele avansate de cancer, glucoză se transforma în acid lactic, pH-ul scade sub nivelul de 5 și se instalează metastaza.

Studiile recente au relevat că tratamente precum chimioterapia, generează producerea unui mediu acid în organism. Chiar dacă o parte din celulele canceroase mor, alte celule sănătoase sunt afectate și devin canceroase.

Pentru a crea un mediu alcalin în organism, Warburg a întocmit o listă cu mai multe alimente care trebuie consumate zilnic. Dintre acestea fac parte, morcovii, varza, tomatele, cartofii dulci, bananele, usturoiul, mazărea.

Stiați că ?

Alimentația este un factor esențial la apariția cancerului. În această chestiune sunt toți medicii de acord. Societatea americană de combaterea cancerului atrage atenția încă din anii 70 că îmbolnăvirile de cancer intestinal au crescut in special la tineri, și aceasta se datorează alimentației cu Fast Food.

Acest exemplu ne arată cât de importanți sunt nutrienții esențiali pentru organismul nostru, pentru sistemul imunitar si pentru bunăstarea noastră. Hrana este nu numai satisfacerea unei necesități, ci in primul rând mijlocul prin care alimentăm organismul cu substațe nutritive de care are nevoie pentru menținerea sistemului imunitar.

Ea ajută  metabolismului nostru la detoxificarea organismului, știind că procesele de detoxificare sunt foarte importante la terapia de combaterea cancerului precum și la prevenirea acestuia. Cercetările științifice au demonstrat că în alimentația noastră se găsesc substanțe vegetale secundare care micșorează riscul de imbolnăvire cu cancer, iar unele se folosesc la fabricarea sintetică de medicamente care se administrează la terapiile de combaterea cancerului.

cancer

De aici putem trage concluzia că lupta sau prvenția cancerului prin substanțe vegetale secundare este aproximativ asemânătoare cu chimioterapia naturală și netoxică. Aici se întrebuințează substanțele nutritive secundare și moleculele acestora din alimentația noastră zilnică.

Nu este nevoie de vreo reclamă pentru o anumită dietă impotriva cancerului, ci o prescripție a mijloacelor de hrană care ajută la prevenirea și combaterea cancerului, precum și evitarea in alimentație a substanțelor periculoase cum sunt grăsimile și zaharurile.

CATEGORIES
Share This
>