Descopera

Călătoria în timp relatată în textele străvechi, dar imposibil de înțeles de omul modern

Călătoria în timp este relatată în cele mai vechi texte ale omenirii. Aceste călătorii au fost realizate spre alte dimensiuni, unde timpul se scurge diferit față de a noastră. În viitorul apropiat, călătoria în viitor va deveni posibilă și astfel noi orizonturi ale înțelegerii se vor deschide.

Numeroase texte antice detaliază povești din sfera fantasticului, în care anumiți oameni sau sfinți, călătoresc pentru a se întâlni cu creatorul, pentru ca mai apoi să revină pe Terra după o perioadă lungă de timp. Este vorba despre călătoria în timp sau despre călătoria într-o zonă în care timpul încetează să mai existe?

Regele Raivata revine pe Terra după câteva sute de ani

În vechile texte indiene, Mahabharata, există povestea regelui Raivata, care pleacă într-o călătorie spre ceruri pentru a-l întâlni pe creator. Raivata se întâlnește în cele din urmă cu zeul creator Brahma, dar atunci când revine pe Terra realizează că s-au scurs câteva sute de ani. Cum a fost posibilă această călătorie și ce s-a întâmplat cu adevărat?

La prima vedere, experiența lui Raivata pare desprinsă dintr-un film științifico-fantastic, dar lucrurile sunt mai complexe de atât. Celebrul om de știință Albert Einstein susține că timpul nu trebuie privit precum o linie, ci mai degrabă precum o bulă, unde trecutul, prezentul și viitorul coexistă simultan.

Mai mult de atât, dacă un pământean ar călătorii la bordul unei nave care ar atinge viteze similare cu cea a luminii atunci timpul s-ar scurge diferit pentru el în comparație cu timpul de pe Terra. Ar exista posibilitatea ca o călătorie de câteva zile sau săptămâni la bordul unei astfel de nave să însemne zeci sau sute de ani pe Pământ.

Atunci când Raivata l-a întrebat pe Brahma de ce timpul a trecut atât de repede pe Terra, acesta din urmă i-a spus că timpul trece diferit în diferitele planuri ale existenței. Oare este vorba despre dimensiunile paralele sau despre timpul în dimensiunea materială și cel din dimensiuni spirituale?

Aceeași poveste relatată și de Biblie

În Biblie este relatată o poveste asemănătoare. Profetul Ieremia îl trimite pe Abimelec să adune niște smochine din afara orașului. Acesta îl ascultă, pleacă, adună smochinele și după câteva ore revine în oraș. Atunci când a revenit a văzut că orașul era ocupatd e numeroși oameni ciudați și când a întrebat despre Ieremia, oamenii i-au spus că acesta murise în urmă cu peste 60 de ani. Așadar, pentru tânărul Abimelec trecuseră doar câteva ore pe dealul cu smochini, în timp ce pentru oamenii din oraș trecuseră 60 de ani.

În textul budist Pali Canon este scris că în cerul celor 30 de Devas, adică în locul unde locuiesc zeii, o zi este echivalentă cu 100 de ani de pe Pământ. Oare aceasta să fie explicația acestor povești de-a dreptul fantastice și în acest mod se poate realiza o călătorie în viitor?

Este posibilă călătoria în timp?

calatoria in timp 1 - Călătoria în timp relatată în textele străvechi, dar imposibil de înțeles de omul modern

Oamenii de știință moderni spun că da și că secolul acesta omul va experimenta călătoria în timp. Un studiu de ultimă oră, publicat în Journal Classical and Quantum Gravity, susține că pentru a realiza călătoria în timp, spațiul nu trebuie împărțit în 3 dimensiuni, ci în 4, unde toate dimensiunile, inclusiv timpul, trebuie imaginate simultan precum un spațiu-timp care conectează diferite direcții.

 

loading...
1 Comment

1 Comment

  1. anonim

    26 septembrie 2017 at 15:09

    Desi oamenii nu constientizeaza acest lucru, intregul Univers este antrenat intro imensa calatorie in timp.
    Lasand la o parte fanteziile SF, din punct de vedere logic calatoria in timp nu este posibila decat intro singura directie: catre viitor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top