Buzz Aldrin trece testul detectorului de minciuni. A văzut extratereștrii când a fost pe Lună

Fostul astronaut american și cel de-al doilea om care a pășit pe Lună, Buzz Aldrin, a trecut testul detectorului de minciuni cu privire existența extratereștrilor pe Lună. Pe lângă Aldrin și alți trei astronauți au fost supuși aceluați test, Al Worden, Edgar Mitchell și Gordon Cooper, iar rezultatele au fost pozitive.

Totul a început în 2005, când fostul astronaut Buzz Aldrin a oferit un interviu publicației americane Channel Science. În acea vreme, fostul astronaut a declarat cât se poate de clar că atunci când a ajuns prima dată pe Lună a văzut nave extraterestre.

Pentru că povestea aceasta a luat o amploare fără precedent, la vremea respectivă, Aldrin a declarat că declarația sa a fost scoasă din context și astfel a făcut pasul înapoi. Numeroase voci au susținut că i-a fost frică pentru ceea ce declarase și din acest motiv a încercat să dreagă busuiocul.

Interesantă a fost și declarația lui dr. David Baker, om de știință din cadrul proiectului Apollo 11, care i-a susținut ideea lui Aldrin. Atunci când echipajul Apollo 11 a ajuns pe Lună, acolo se afla un OZN de-a dreptul impresionant. 

În 2014, pentru a clarifica povestea, Aldrin a mai făcut o serie de declarații ciudate. De data aceasta, el susținea că atunci când nava spațială Apollo 11 se îndrepta spre Lună, a văzut pe unul dintre geamuri o lumină extrem de puternică. Acea lumină părea că să însoțească naveta spațială în misiunea sa.

Mai mult de atât, completarea acestei declarații este de-a dreptul năucitoare pentru că Aldrin a spus că acea lumină putea să fie orice. De exemplu o altă rachetă pământeană sau reflexia unui panou solar.

Loading...

Brusc povestea OZN-urilor s-a făcut uitată și toată lumea era mulțumită pentru că nimeni nu văzuse nimic ieșit din comun.

Detectorul de minciuni și adevărul despre OZN

O echipă de specialiști americani, de la Institutul de Biologie Bioacustică din Ohio, a avut ideea strălucită de a supune vocile foștilor astronauți unor teste amănunțite. Specialiștii americani au dorit să descopere adevărul și să vadă dacă Aldrin și colegii săi mințeau sau spuneau adevărul atunci când au vorbit despre OZN-ul de pe Lună și viața extraterestră.

astronauti

Rezultatele sunt de-a dreptul fascinante, pentru că cei patru astronauți nu au mințit nicio secundă când au povestit despre ceea ce au văzut atunci când au pășit pe Lună. Cu certitudine că acolo se afla un OZN gigant, așa cum a declarat Aldrin presei în 2005.

Mai mult de atât, specialiștii americani susțin că Aldrin era perfect convins de ceea ce a povestit și nu a mințit nici măcar în detalii, scrie Dailymail.

Concluzia este una simplă, Aldrin și colegii săi au spus adevărul și ceea ce au văzut pe Lună trebuie ascuns de ochii publicului larg. De ce? Probabil că cei de la NASA ar trebui să ne spună care este scopul lor cu această mare înșelătorie.



loading...
S-ar putea să-ți mai placă și