Buzău: focul viu, Vulcanii Noroioși și leagănul creștinismului românesc

Buzău: focul viu, Vulcanii Noroioși și leagănul creștinismului românesc

Pe lângă Vulcanii Noroioși, județul Buzău se poate mândri cu un alt fenomen natural, așa-numitele Focuri Vii. Fenomene asemănătoare pot fi admirate în Turcia, Australia, SUA.

Focurile vii

Pe lângă comuna Lopătari, Buzău, fenomenul poate fi întâlnit în comuna Andreiașu, Focșani. Focurile Vii se formează datorită hidrocarburilor care ies din pământ.

Prin frecarea cu solul și datorită razelor soarelui, gazele se aprind. Înălțimea lor variază de la 20 de centimetri la un metru. Ele ard în permanență, chiar și iarna.

focul viu

La Andreiașu de Jos, Vrancea, există cea mai mare suprafață cu focuri vii, peste 12 ha. În timpul cutremurelor, focurile ating o înălțime de peste doi metri.

Nu se cunoaște vârsta focurilor vii, însă cercetările arată că ele s-au format ca urmare a erupțiilor vulcanice.

Aluniș, leagănul creștinismului românesc

Aluniș, Buzău, este considerat leagănul creștinismului românesc. În vremurile de demult, pentru a se feri de primejdii și pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, oamenii construiau biserici rupestre și schituri în cele mai inaccesibile locuri.

Loading...

În zona Aluniș-Nucu-Bozioru sunt 30 de locuințe rupestre. Biserica rupestră din Aluniș a fost săpată în anul 1274, de către doi ciobani, Simeon și Vlad.

O vechime mult mai mare o are schitul Peștera care a fost săpat în secolele VI-IV î.Hr., iar în evul mediu timpuriu a fost utilizat de călugării creștini. Pe pereții schitului sunt încrustate săbii scurte de tip akinokes, arme care au fost utilizate de perși și sciți. Desenele au fost realizate în anul 2000 î.Hr., și sunt unice în lume.

Vulcanii Noroioși

Despre Vulcanii Noroioși se spune că sunt o minune a naturii. Aceste movile s-au format ca urmare a erupției gazelor naturale venite de la adâncimi de peste 3000 de metri.

Vulcanii Noroioși

În combinație cu stratul argilos și pânza freatică gazul a format băi de nămol pe o suprafață de 25 ha. Pe acest platou trăiesc scorpioni și termite. Ca vechime, vulcanii au câteva mii de ani.

loading...

Related posts