BOZIORU, CIVILIZAȚII MISTERIOASE ȘI TROVANȚII CARE SE HRĂNESC CU ENERGII MISTERIOASE

Arealul de la Bozioru, Buzău, prezintă peste 30 de schituri, mănăstiri și sihăstrii. Nu există date clare cu privire la vechimea acestora. Înaintea creștinilor, în aceste locuri a trăit o civilizație despre care avem foarte puține informații.

Primii creștini misionari au venit pe aceste meleaguri la 300 de ani după Hristos. Cea mai veche este grota Fundul Peșterii care este considerată sacră unde se adorau armele, soarele și apa.

Mai târziu, asceții geto-daci se retrăgeau în această grotă care, mai târziu, a fost cedată misionarilor creștini veniți din Cillicia. Se spune că alături de Dobrogea, această zonă este leagănul plămădirii creștinismului românesc.

În interiorul grotei au fost descoperite peste 200 de desene specifice artei rupestre preistorice. Unele desene reprezintă pumnale persane. Acestea adâncesc și mai mult misterul cu privire la vechea civilizație.

În apropiere de comuna Bozioru pot fi admirați trovanții, celebrele pietre care se hrănesc cu nisip și care mai sunt numite și pietrele vii. La fiecare 1200 de ani, aceste pietre își măresc înălțimea cu câțiva centimetri. Zona este un adevărat muzeu în aer liber de paleoastronautică.

Pietrele au forma unor OZN-uri pietrificate. Legendele descriu prezența unor vrășmași care erau îmbrăcați în costume de metal, care aveau arme ciudate și vorbeau o limbă necunoscută.

În zonă există urme, semne, mesaje lăsate de cei care au venit de departe. Aceste descoperiri au făcut ca Bozioru să fie inclusă în zona sacră a lumii. Potențialul energetic, anomaliile magnetice au făcut să susțină faptul că aici a locuit cu mii de ani în urmă o civilizație misterioasă care se lasă cu greu descifrată. Adăugăm la toate acestea intensitatea cerului care este de peste 23000 de grade Kelvin.

În zonă sunt întâlnite multe anomalii magnetice. Piscul din apropierea comunei Bozioru atrage foarte multe fulgere, solul este negru ca și cum ceva l-a ars, iar apele sunt radioactive.

Se spune că în această zonă este un important pol energetic. Numai așa poate fi explicată apariția unei cețe albastre, cu irizări ciudate și formă de cupolă. În momentul producerii ei, locuitorii au stări de greață, cefalee, dureri de cap. Se spune că organismul este expus la forțe de origine necunoscută care crează aceste stări.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Comentariile sunt închise.