Descopera

Boala care vine din MÂNCARE. „Simţeam cum îmi umblă ceva pe sub piele”. Organismele modificate genetic, responsabile

Oboseală, lipsă de memorie pe termen scurt, confuzie, dureri ale muşchilor, probleme de vedere – sunt doar câteva din simptomele de care mulţi oameni se plâng în ultima vreme. 

Pentru că sunt de scurtă durată, nimeni nu le corelează cu o anumită boală, iar autorităţilor le convine foarte mult acest lucru.

Potrivit datelor furnizate de Natural News, toate aceste simptome sunt specifice bolii Morgellon, o afecţiune pe care autorităţile americane au clasificat-o ca fiind un fals, însă cercetările mai amănunţite au relevat că este cât se poate de reală şi că poate fi legată de consumul de Organisme Modificate Genetic.

Mai mult, oamenii au senzaţia că ceva viu li se mişcă pe sub piele. „Simţeam cum un fir subţire ca o aţă mi se mişcă pe sub piele. Credeam că înnebunesc, însă până la urmă capul unul vierme foarte subţire mi-a străpuns pielea”, declara un pacient.

În pofida acestor legături, CDC (Center for Disease Control – centrul de control al bolilor) din SUA a declarat afecţiunea Morgellon ca având origine necunoscută. Mai mult, comunitatea medicală nu poate oferi publicului nici o informaţie privind o cauză a simptomelor.

Concluzia studiilor efectuate a relevat că fibrele invazive ale ţesuturilor normale extrase de la pacienţii cu Morgellon sunt similare de la unii la alţii şi că nu se potrivesc cu nici o altă fibră din mediul natural obişnuit.

loading...

ADN-ul extras din fibre a fost identificat ca aparţinând unei ciuperci şi că acestea mai conţin şi Agrobacterium, un germen gram-negativ ce are capacitatea de a modifica celulele plantelor, animalelor şi chiar şi pe cele umane.

Se pare că alimentaţia pe bază de Organisme Modificate Genetic poate cauza alergii, reacţii imunologice, probleme cu ficatul, sterilitate şi chiar moarte. Mai mult, pe baza singurului experiment de hrănire umană cu alimente pe bază de organisme modificate genetic s-a stabilit că materialul genetic conţinut de produsele alimentare pe bază de OMG se poate transfera în ADN-ul bacteriilor intestinale la om şi poate continua să se înmulţească.

hrana modificata genetic1 - Boala care vine din MÂNCARE. "Simţeam cum îmi umblă ceva pe sub piele". Organismele modificate genetic, responsabile

În urmă cu 30 de ani, un supliment alimentar numit L-trytophan a ucis 100 de oameni şi a afectat între 5.000 şi 10.000 de alte persoane. Cauza a fost identificată ca fiind procesul de inginerie genetică utilizat în producerea sa.

Antena3

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top