Istorie

Boala ascunsa a lui Socrate

Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect de meditaţie fiinţa umană. Gândirea socratică gravitează în jurul cunoaşterii de sine, esenţială pentru că orice om să poată intra în dialog cu sine sau chiar cu ceilalţi. Aceasta introspecţie este vitală în determinarea destinului, care în opinia gânditorului, se poate realiza pe două mari căi: mediat, calea oculară, cât şi directă, prin cunoaşterea de sine.

Lelut în lucrarea să face o menţiune incredibilă, care poate să explice foarte multe stări ale filosofului, cât şi anumite idei despre cunoscuta sa legătură cu Daimonul. ” Socrate a avut stări de extaz, accese foarte asemănătoare celor de catalepsie. Extazul lua adeseori caracterul mai mult sau mai puţin tranşant al unor halucinaţii, e drept scurte, dar în schimb frecvente. Este vorba de halucinaţii cenestezice şi externe (auz şi văz).

Socrate nu a ascuns niciodată celor din jurul său că aude voci sau că este în contact cu Dumnezeu după cum îi plăcea să creadă. La masă, pe stradă, în casă sau pe câmpurile de pe lângă Atena, se oprea brusc, fără niciun motiv real, şi asculta vocea care îi vorbea fără oprire. Socrate credea că deţine o legătură aparte cu Daimonul, însă erau doar false percepţii, pe care filosoful le consideră de o inspiraţie divină. Cu cât înainta în vârstă cu atât maladia sa se agrava şi spre uimirea tuturor chiar credea că este în legătură directă cu Dumnezeu. Aceasta a fost una dintre cauzele pentru care Socrate era de temut în Atena antică. A sfârşit prin a se autoconvinge că, datorită acestui ajutor divin, era capabil să-şi exercite asupra tinerilor o influenţă deosebită şi să-şi îndrume , printr-un fel de curent magnetic.

 

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top