Blestemul, consecința directă a unei fapte pe care o facem

Se spune că blestemul este consecința directă a unei fapte grave pe care o facem. Conștient sau nu, atragem asupra noastră o putere supranaturală.

Grecii antici erau convinși că blestemele sunt consecința unor fapte reprobabile. Eschil și Oreste au scris despre blesteme și modul în care acestea acționează asupra unui individ și a urmașilor acestuia.

Este cunoscut incidentul dintre papa Clement al V-lea și regele Filip. După vorbele grele și blestemele pe care și l-au spus, au murit amândoi în anul următor, iar cei trei fii ai regelui au murit fără a avea descendenți de sex masculin, așa cum îl blestemase papa.

S-a spus că și asupra clanului Kennedy există un blestem. Bătrânul Kennedy, Joe, a fost foarte ambițios și a călcat pe cadavre pentru ca fiii lui să acceadă în cele mai înalte posturi.

Cu toate acestea, dramele s-au ținut lanț. În anul 1944, fiul cel mai mare, Joseph, moare într-un accident de avion, în timp ce survola Germania. Joseph avea 29 de ani.

Kathleen moare la 28 de ani într-un accident de avion. La trei zile de la naștere, fiul președintelui Kennedy, Patrick, moare. Câteva luni mai târziu, este asasinat și John Kennedy. Avea 46 de ani.

Cinci ani mai târziu, fratele președintelui, Robert, este asasinat. Avea 42 de ani. În anul 1973, fiul lui Robert avea să moară într-un accident de mașină. Câțiva ani mai târziu, un alt fiu al acestuia moare din cauza drogurilor, iar în anul 1994, un al treilea fiu moare într-un accident de schi.

Singurul fiu al președintelui Kennedy, John John, moare într-un accident de avion, împreună cu soția și cumnata sa.

Psihanalista Francoise Dolto susținea că există o transmitere transgenerații a conflictelor neelucidate, nerezolvate. Dolto este autoarea genosociogramei, cu ajutorul căreia a studiat conflictele și dramele care s-au perpetuat mai multe generații. Conflictele și dramele erau de aceeași natură, perpetuate la mai multe generații.

Pentru clanul Kennedy, accidentele de avion și asasinatele și-au pus amprenta în mod dramatic pe mai multe generații.
Există o vorbă care spune că părintele a mâncat struguri verzi și pe copil îl dor dinții.

Cartea Geneza vorbește despre Adam, Eva și șarpele. Pentru că au păcătuit, Dumnezeu i-a spus șarpelui, blestemat să fii, în toate zilele tale să te târăști pe pântece și să mănânci pământ. Vrăjmășie voi pune între tine și femeie. Aceasta îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul.

Dumnezeu i-a spus femeii, cu durere vei naște copii și dorințele tale se vor ține după bărbat, el va stăpâni peste tine.
Bărbatului, Dumnezeu i-a spus, blestemat este acum pământul din cauza ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el, spini și pălămidă să-ți dea. Te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat, căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.

blestemul - Blestemul, consecința directă a unei fapte pe care o facem

Psihanalistul, Anne Schutzenberger spunea că orice familie ascunde cel puțin un schelet în dulap. Oamenii îl ignoră și trec cartoful fierbinte din generație în generați, până când doliul va fi făcut. Fiecare trebuie să accepte acest secret și să nu judece prea repede trecutul strămoșilor săi, adesea dramatic.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns