Take a fresh look at your lifestyle.

BIBLIA, UN SCENARIU REPETABIL

Mulți dintre noi ne-am întrebat dacă se pot repeta catastrofele descrise în Biblie.
Dumnezeu a creat lumea în șase zile și a distrus-o, la puțin timp, ca semn al mâniei sale față de oameni.

Inundațiile care sunt descrise în Biblie au fost teme de cercetare pentru specialiști. În anul 2000 a fost studiată Marea Neagră și s-a ajuns la concluzia că s-a format ca urmare a revărsărilor uriașe de ape.

În condițiile în care asistăm la fenomenul de încălzire globală, putem să ne întrebăm ce se va întâmpla cu calota glaciară. Ar putea fi acoperit Pământul în întregime cu apă?

Sunt relatate întâmplări în Biblie în care apa se transformă în sânge, pământul este invadat de insecte sau de broaște. Dumnezeu trimisese broaștele pentru a-l forța pe un faraon să elibereze evreii.

Asistăm și astăzi la fenomenul în care apa își schimbă culoarea în roșu. Acest fenomen este cauzat de o algă deosebit de toxică pentru om și animale și se numește marea roșie.
Invazia broaștelor este legată de fenomenul de maree roșie. Alga împiedică circulația oxigenului în apă și broaștele sunt obligate să iasă pe uscat. În astfel de perioade, vechii egipteni se fereau să bea apă.

Loading...

Invazia insectelor este cauzată de peștele otrăvit de această algă. Peștele mort atrage insectele și se poate produce o adevărată invazie.

Animalele moarte produc bacterii care pot afecta și omul. În Biblie este descrisă o epidemie în urma căreia au murit mii de egipteni.

Pentru că faraonul nu l-a ascultat pe Dumnezeu, a urmat o secetă puternică, care a distrus toată cultura de grâu. Biblia relatează foametea care a venit peste egipteni. Și astăzi seceta face ravagii.

Un alt flagel care s-a abătut peste Egipt, așa cum relatează Biblia, a fost un nor negru.
La 800 de kilometri de Egipt, vulcanul din insula Santorin a erupt. Norii negrii plini cu cenușă vulcanică au acoperit cerul Egiptului, soarele nu s-a văzut câteva săptămâni.
Scenariul se poate repeta. Vulcanul din parcul național Yellowstone poate crea o astfel de catastrofă.

Biblia descrie o altă tragedie a poporului egiptean. Primul născut dintr-o familie, băiat sau fată, murea. Explicația este simplă. Egiptenii hrăneau mai mult primul născut. Alimentele fiind otrăvite, primul copil care mânca mai mult, față de următorii copii, era sortit morții.

Biblia relatează distrugerea celor două orașe gemene, Sodoma și Gomora. Arheologii au descoperit, în anul 1970, două siturile care ar putea fi cele două orașe. Este vorba despre Bab-Edh-Dhra și Numeira care au fost distruse de un seism violent.

rp_biblie.jpgSă ne gândim câte orașe sunt așezate în zone seismice de mare risc. Seismologii susțin că în următorii 30 de ani, un cutremur devastator se va produce în California și nu numai.
În Biblie se vorbește despre apocalipsă. Patru călăreți vor veni și o ploaie de stele se va produce.

Specialiștii susțin că asteroizii sunt un real pericol pentru planeta noastră. Să ne reamintim că din această cauză au dispărut dinozaurii și poate unele vechi civilizații.
Scenariul se poate repeta oricând.

loading...