Bhagavad Gita, filozofia antică despre viață în Cântarea lui Dumnezeu

Bhagavad Gita, filozofia antică despre viață în Cântarea lui Dumnezeu

Bhagavad Gita este unul dintre cele mai importante texte religioase din hinduism, precum și unul dintre cele mai profunde texte religioase din lume, alături de Biblie , Coran , Tora și Ramayana. Textul prezintă o conversație între Krisma și un războinic, înainte de o bătălie majoră.

Bhagavad Gita conține multe dintre ideile de bază și conceptele teologice și filosofice care sunt predominante în hinduismul de astăzi. Aceste idei se corelează și cu învățăturile filozofice și morale ale altor religii.

Bhagavad Gita


Titlul Bhagavad Gita se traduce prin „Cântarea lui Dumnezeu” sau „Cântarea ființei supreme”. Bhagavad Gita a fost scrisă între 400 î.Hr. și 200 d.Hr. și face parte dintr-o lucrare mai mare, Mahabharata. Mahabharata este una dintre cele două mari poezii eprice sanscrite, cealaltă fiind Ramayana.

Civilizația indiană, așa cum este cunoscută astăzi, s-a numit civilizația din Valea Indusului și a înflorit între 2500 î.Hr. și 1500 î.Hr. Civilizația din Valea Indusului este cunoscută pentru centrele urbane majore, precum Mohenjo-Daro și Harappa. Această civilizație pare să fi avut un sistem de scriere, deși acest sistem de scriere este încă nedecodat .

Bhagavad Gita

Nu se știe prea multe despre civilizația de pe Valea Râului Indus, dar arheologii și preistoricii cred că fondatorii acesteia au fost probabil legați de popoarele dravidiene din sudul Indiei și este posibil să fi avut legături cu Sumerul antic din Mesopotamia.

Specialiștii sugerează că formele de yoga, precum și religiile antice indiene, cum ar fi jainismul și hinduismul, ar avea conexiuni istorice cu civilizația din Valea Râului Indus.

Contextul lui Bhagavad Gita în cadrul Mahabharata

Bhagavad Gita este o secțiune a poemului epic, Mahabharata. Mahabharata conține numeroase mituri și legende despre zei și eroi din hinduism. De asemenea, conține secțiuni cu discuții filozofice și teologice.

În mod tradițional, se consideră că evenimentele din Mahabharata au avut loc în jurul anului 3102 î.Hr., dar istoricii nu le pot data cu exactitate. Unii cercetători consideră că evenimentele care au inspirat povestea legendară a Mahabharata au avut loc cel mai probabil în 1500 î.Hr. sau chiar în 900.

Mahabharata se învârte în jurul unui război între două dinastii care se luptă pentru a controla regatul. Totul începe atunci când celui mai mare dintre frați i se refuză tronul pentru că este orb. Tronul îi este dat fratele său mai mic, Pandu . Din păcate, Pandu este infertil, din cauza unui blestem, iar soția sa se roagă zeilor să le ofere copii.

Între timp, fratele lui Pandu continuă să aibă copii. Kauravii, urmașii fratelui orb, se cred a fi conducătorii de drept ai regatului, așa că îi forțează pe Pandu să plece în exil.

Rig Veda- Imnul Creațiunii

În timpul exilului  Pandu îl găsește pe altul dintre verișorii lor, Krishna, care se alătură luptei. În cele din urmă, cele două tabere pornesc un război în Kurukshetra.

În ajunul unei bătălii de la Kurukshetra , Arjuna și Pandu au o șansă să-i ucidă pe rivali, dar Arjuna ezită. El își dă seama că oamenii pe care urmează să-i ucidă sunt rudele sales și pune la îndoială moralitatea acțiunilor sale. Se întoarce are o discuție cu Krishna pe această.

Krishna, poartă o lungă discuție cu Arjuna despre metafizică , teologie și etică. Această discuție constituie cea mai mare parte a Bhagavad Gita. Krishna încheie spunându-i lui Arjuna că este de datoria lui să acționeze cu dreptate, ceea ce în unele cazuri poate însemna mersul în război, chiar și cu membrii familiei.

Krishna prezintă multe dintre învățăturile centrale ale hinduismului clasic, precum și diferitele căi yoghine. Cei mai mulți hinduși consideră că Bhagavad Gita este o bază pentru filozofia și teologia hinduse.

Teologia și metafizica lui Bhagavad Gita


Krishna îi explică lui Arjuna natura lui Brahma, că el este realitatea neschimbătoare care stă la baza lumii în schimbare. Brahma este Sinele pur transcendent și forța imanentă care pătrunde și susține toată realitatea. Ființa supremă este la fel de prezentă și în persoana individuală.

Oamenii sunt în primul rând capabili să-l înțeleagă pe Brahma (Dumnezeu) prin atman, care este natura umană. Atman reprezintă sufletul nemuritor. Corpul fizic se va schimba și se va descompune, dar sufletul va rămâne neschimbat mergând din trup în trup.

Atman reprezintă Sinele adevărat transcendând toate lucrurile temporare din viață cu care oamenii se definesc, faimă, ocupație, statut, etc. Aceste lucruri sunt temporare și schimbătoare și astfel nu pot defini cu adevărat eul.

Atman este adevăratul Sine în afară de toate lucrurile temporare, schimbătoare și dorințele egoiste pe care le creează. O persoană găsește adevărata libertate atunci când se eliberează de atașamentul față de lucrurile temporare, adică de lucrurile lumești.

Căile și filozofii ale Bhagavad Gita


Problema centrală a existenței umane este că oamenii își permit să fie atașați de dorințele lor fizice. Ființele umane au un corp fizic, dar Sinele adevărat este sufletul, sau atmanul, nu corpul fizic.

Lucrurile materiale și lumești sunt legate de corpul fizic nu de suflet și de urmărirea lucrurilor lumești care să mulțumească simțurile nu vor satisface sufletul. Sufletul nu poate fi mulțumit decât cu lucruri imateriale, adică prin calea lui Dumnezeu. Dumnezeu, în acest caz, este definit ca Sinele pur nealterat și nediferențiat.

Lumea materială este considerată o iluzie sau un vis al sufletelor care se găsesc încă atașate de lucruri false precum familia, averea și statutul. Conceptul lor de Sine se bazează pe iluzii și, în consecință, nu se cunosc cu adevărat.

Ideea pe care o arată Krishna nu este că lumea materială nu contează, ci că contează doar în raport cu Dumnezeu. Totul în viață trebuie să fie un instrument care ne ajută să ne raportăm la Dumnezeu, adică la Sinele adevărat. În esență, a cunoaște sau a comunica cu Dumnezeu înseamnă autorealizare.

Sinele în hinduism, spre deosebire de „eul”, se referă la Sinele universal care pătrunde în tot și în ființa în care sunt conținute toate celelalte ființe. Toate celelalte ființe sunt pur și simplu manifestări ale acestei ființe mai mari. O persoană atinge adevărata autorealizare atunci când realizează că nu există nicio diferență între Sinele adevărat individual și Sinele universal transcendent, care este Dumnezeu.

Jnana Yoga


Jnana poate fi definită ca auto-cunoaștere. Libertatea nu este posibilă fără cunoștință. Pentru a fi ferită de atașament și de dorințele fizice, o persoană trebuie să fie în măsură să discearnă temporalul de veșnice și realul de ireale. Atașamentul diluează capacitatea unei persoane de a se gândi clar la sine.

Ynana yoga este obținută atunci când o persoană își dă seama că toate lucrurile lumești folosite pentru a se defini pe sine, cum ar fi bogăția, faima, statutul, sunt toate iluzii și nu se definesc cu adevărat pe sine. Odată ce are această cunoaștere, el poate dobândi o înțelegere adevărată a divinului și să realizeze adevărata autorealizarea sau moksha.

Karma Yoga


Cuvântul „karma” înseamnă pur și simplu acțiune. Karma yoga implică acțiunea corectă conform dharma. Dharma se referă la ordinea de bază care determină modul în care cosmosul este structurat și modul în care oamenii trebuie să se comporte. Modul karmei presupune acționarea într-un mod care nu este complet atașat de consecințele acelei acțiuni.

O acțiune trebuie sau nu efectuată pe baza dacă este corectă sau nu, din cauza beneficiilor sau consecințelor potențiale. Cineva nu ar trebui să acționeze niciodată atunci când este atașat de consecințele acelei acțiuni. Persoana trebuie să fie complet derașată de ceea ce ar putea câștiga sau pierde în termeni lumești, pur și simplu acționând din ceea ce este corect, cu alte cuvinte, în conformitate cu dharma.

Bhakti Yoga

Bhakti înseamnă devotament. Aceasta se referă la un devotament neatins, dezinteresat față de divin. Traseul yogic Bhakti presupune îndeplinirea karmei, precum și ritualuri și discipline religioase, ca acte de devotament față de divin. Aceste acte de devotament, fie că iau forma unor acte de slujire religioasă către Dumnezeu, ofrande sau jertfă sau dansuri și ceremonii, trebuie să fie făcute fără atașament, adică trebuie să fie în întregime dezinteresate și să fie făcute fără așteptarea de a primi ceva în schimb.

Moștenirea Bhagavad Gita


Datorită expunerilor teologice și filosofice găsite în Bhagavad Gita, textul este considerat o introducere importantă în hinduism. Bhagavad Gita este considerat un text de tradiție, spre deosebire de scripturi și este încă considerat important în cadrul comunităților hinduse, precum și în afara hinduismului.

Gânditorii occidentali au fost influențați și de învățăturile lui Bhagavad Gita. Fizicianul teoretic J. Robert Oppenheimer este renumit pentru că a folosit un citat din Bhagavad Gita, când a asistat la primul test al unei bombei nucleare, „acum sunt (am devenit) Moartea, distrugătorul lumilor”. Oppenheimer a considerat Bhagavad Gita drept textul central care i-a modelat filozofia personală.

Rig Veda- Imnul Creațiunii

Există, de asemenea, dovezi că, recent, textul antic a devenit popular în rândul oamenilor de afaceri ca sursă de îndrumare spirituală, înlocuind Arta Războiului care a fost populară în anii ’80 și ’90.

Multe dintre învățăturile din Bhagavad Gita au, de asemenea, parale în alte religii. Credințele avraamice, de exemplu, subliniază și faptul că adevărata fericire umană este dobândită prin comuniunea cu divinul.

Desigur, concepția avraamică despre Dumnezeu este foarte diferită de concepția despre Dumnezeu din Bhagavad Gita. Totuși, accentul pe divin este același, în ciuda diferenței semnificative în modul în care tradițiile respective îl definesc pe Dumnezeu.

Mai mult, alte religii, cum ar fi sikhismul și budismul, învață că atașamentul față de lucruri materiale sau temporare este o sursă de suferință și nefericire umană și pledează pentru detașarea de lumea materială. Creștinismul, islamul și iudaismul au o învățătură foarte asemănătoare, deși folosesc un alt cuvânt pentru atașament: idolatrie.

Surse

Mahabharata . Enciclopedie Britannica

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)