Bachar el-Assad, omul care ar putea să se facă vinovat pentru declanșarea unui război mondial

În mijlocul tensiunilor dintre SUA și Rusia, cercetătorii de la Institutul Politehnic Virginia au prezentat un studiu realizat pe baza unui model informatic, în care se arată că în urma unui atac nuclear deasupra Washingtonului, în 48 de ore vor muri 280000 de persoane.

Tucker Carlson, specialist în strategia militară rusească, a declarat că este mai îngrijorat ca oricând, cu privire la o confruntare ruso-americană. Toate aceste declarații au fost făcute după ce ambasadorul Rusiei în SUA a spus că bombardarea Rusiei de către SUA este o insultă adusă președintelui Putin și sunt inacceptabile.

Ambasadorul a mai spus, am avertizat că astfel de acțiuni nu vor rămâne fără consecințe. SUA sunt deținătoarele celui mai mare arsenal chimic și nu au dreptul moral de a blama alte țări.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 13-14 aprilie 2018, mai multe obiective din jurul capitalei Damasc au fost bombardate. Alexander Sherin, membru al Dumei, l-a comparat pe președintele Trump cu Hitler.

Timp de două ore, începând cu ora trei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, forțele americane, britanice și franceze au lansat 100 de rachete de croazieră și sol aer de pe două nave americane poziționate în Marea Roșie, asupra unor obiective din Damasc.

Rachetele au fost lansate asupra unor baze militare și asupra unui institut de cercetări unde se presupune că se fabricau arme chimice.
De remarcat este faptul că bazele militare rusești amplasate lângă Damasc nu au fost bombardate.

Loading...

Cine e Bachar el-Assad?

S-a născut în anul 1965 la Damasc, iar în anul 2000 a devenit președinte al Siriei. El este cel de al doilea fiu al fostului președinte sirian Hafez el-Assad.

După ce obține o diplomă în oftalmologie la Universitatea din Damasc, pleacă la Londra pentru specializare. A fost dezinteresat față de politică, pentru că tatăl său îl pregătea pe fiul cel mare, Bassel, să preia conducerea Siriei.

După moartea lui Bassel într-un accident de mașină, în anul 1994, lucrurile s-au schimbat. Bachar el-Assad se reîntoarce în Siria, unde se înscrie la academia militară.

În anul 1999, el devine colonel. După moartea tatălui său, parlamentul sirian modifică constituția care prevedea că pentru a deveni președinte trebuie să ai vârsta minimă de 40 de ani. Pentru că Bachar avea 34 de ani, modificarea este pe măsură.

Bachar el-Assad

Începând cu anul 2011, încep primele mișcări sociale împotriva politicii lui Bachar. Într-un an, sunt arestați 14000 de opozanți ai regimului Bachar.

Încă din anul 2013, în regiunile controlate de rebeli au fost utilizate arme chimice. În timpul războiului civil sirian, el este acuzat de crime de război. În anul 2017, în lume erau peste 5 milioane de refugiați sirieni, adică 20% din populația Siriei.



loading...
S-ar putea să-ți mai placă și