Bizar

Avocatul american Andrew Basiago sustine ca a calatorit in timp

Avocatul de origine americană, Andrew Basiago, a relatat unui cotidian din SUA o poveste fascinantă. El susţine că in decursul vieţii sale a călătorit de mai multe ori în timp. Ultima sa călătorie s-a produs în momentul în care Abraham Lincoln a fost asasinat. Şi pentru că relatarea avocatului american să prindă un aer şi mai misterios,Basiago susţine că preşedintele american Barack Obama face parte dintr-un proiect secret, el fiind teleportat pe Marte în urmă cu câte luni în cadrul unei misiuni speciale conduse de CIA.

Basiago susţine că totul a început atunci când avea vârsta de 7 ani. Fiind copil a fost cooptat într-un proiect ciudat, denumit Pegasus, în care anumite persoane erau trimise periodic în timp . Implicarea sa în acest proiect administrat de CIA a fost parţială pentru că copiii nu sunt predispuşi să se acomodeze la genul acesta de călătorii.

Andrew Basiago - Avocatul american Andrew Basiago sustine ca a calatorit in timpTehnologia folosită pentru a trimite oameni în timp a fost preluată din notele şi schiţele cunoscutului fizician Nikola Tesla. În iulie 1943, Telsa a murit în camera unui hotel din SUA şi în urma percheziției agenţii secreţi americani au descoperit o serie de informaţii interesante. Acestea au fost luate şi prelucrate pentru a pune la punct tehnologia călătoriei în timp.

Se cunoaşte foarte bine faptul că Tesla lucra la dezvoltarea teoriei câmpului unificat chiar înainte să moară. În mod oficial se spune că aceste documente nu au fost niciodată găsite, însă, după cum declară avocatul american, CIA a pus mâna pe celebra teorie şi a dezvoltat un aparat cu care este posibilă călătoria în timp şi teleportarea oamenilor.

Este povestea lui Andrew Basiago reală? Până în momentul în care nu se va face o demonstraţie publică a călătoriei în timp vor exista foarte mulţi contestatari. Şi pe bună dreptate, însă, dacă ne imaginăm că un grup de interese deţine această tehnologie atunci cu siguranţă că va modifica trecutul pentru a trage beneficiile în prezent sau chiar în viitor.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top