Conspiratii

Autopsia extraterestrului de la Roswell, adevăr sau trucaj? (video)

Unul dintre cele mai controversate evenimente extraterestre de pe Terra, a fost incidentul de la Roswell, urmat de autopsia extraterestrului. Acest eveniment a fost filmat, dar cu toate acestea a generat numeroase semne de întrebare și controverse.

Incidentul Roswell

Fierul evenimentelor a început în ziua de 8 iulie 1947, când proprietarul unui teren descoperă o zonă de circa un kilometru pe care copacii erau arși. În mijlocul acestei zone se afla o groapă de dimensiuni considerabile, în care era prăbușit un aparat de zbor neidentificat.

Șeriful împreună cu poliția militară au sosit la fața locului. În aceeași zi, purtătorul de cuvânt al poliției militare dă un comunicat în care spune că un obiect zburător neidentificat s-a prăbușit în apropiere de orașul Roswell. Imediat, a apărut și armata americană, care a declarat zona strict interzisă pentru ochii curioșilor.

A doua zi, comunicatul inițial este modificat cu un altul în care se spune că aparatul prăbușit este de fapt un balon sondă și toată lumea să stea calmă, pentru că situația este sub control.

Autopsia extraterestrului

În ziua imediat următoare, corpul extraterestrului a fost transportat către o bază secretă, unde s-a realizat o autopsie. Întreg evenimentul a fost filmat.

În 1992, Ray Santilli, un scenograf american, căuta materiale filmate vechi, pentru a realiza un documentar despre Elvis Presley.

loading...

„Am postat anunțuri în ziarele locale din Coasta de Est, căutând informații despre oricine a fotografiat sau filmat Elvis în 1954. Așa că am reușit să obținem o colecție mare de materiale”, explică producătorul de televiziune.

Atunci a fost momentul în care un cameraman din Cleveland l-a întrebat dacă vrea și ”altceva”. La vremea respectivă, Santilli nici nu avea habar despre incidentul de la Roswell și atunci când cameramanul i-a spus că este vorba despre autopsia unui extraterestru, curiozitatea a fost una extrem de mare. Conform declarațiilor lui Santilli, negocierile pentru cumpărarea filmului au durat doi ani și în cele din urmă producătorul de televiziune a intrat în posesia unui film extraordinar.

autopsia extraterestrului - Autopsia extraterestrului de la Roswell, adevăr sau trucaj? (video)

Singura problemă a fost că filmul era deteriorat și a fost necesară o muncă titanică pentru a extrage imaginile. În cele din urmă Santilli a recreat un alt film după cel original, extrăgând imaginile încă bune.

În acest fel, în 1995 a fost lansat filmul documentar Autopsy Alien: Fact sau Fiction, bazat pe o recreere după filmul original. Imaginile sunt de-a dreptul șocante, dar cu toate acestea există voci, care susțin că materialul este o mare conspirație. Se spune că filmul original este un trucaj și că nu ar fi existat niciodată un extraterestru autopsiat.

Adevărul nu este cunoscut nici în ziua de astăzi, iar Santilli nu poate garanta faptul că extraterestrul din imagini este real sau nu. Cu toate acestea, controversele există și în ziua de astăzi, iar adevărul, probabil că nu va fi aflat niciodată.

 

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top