Descopera

Au fost efectuate cu adevarat cele 6 misiuni Apollo?

În data de 7 februarie 1998, cotidianul France Antilles îi are ca invitați la o conferință organizată în Guadelupa, pe astronautul Harrisson Schmitt, ultimul om care a pus piciorul pe Lună, împreună cu Eugene Cernan, comandantul misiunii Apollo 17. Echipajul misiunii Apollo 17 a explorat timp de 22 de ore Luna. Au recoltat eșantioane de roci și au parcurs 35 de kilometri cu ajutorul unui jeep, Lunar River.

Sunt multe necunoscute care rămân după această ultimă vizită pe Lună. Dacă au parcurs 35 de kilometri pe suprafața Lunii, de ce nu au ajuns în zonele cele mai controversate ale Lunii? Teoria conform căreia Luna s-a desprins din Pământ, nu mai este îmbrățișată de mulți specialiști. Rocile de pe Lună au o vechime de 20 miliarde de ani, de patru ori mai vechi decât cele de pe Pământ. Specialiștii de la NASA susțin că Luna vine de undeva de departe!
Atunci cum se explică faptul că Luna are o traiectorie perfectă, de cerc, pe orbita Pământului, în timp ce alți sateliți au orbita în formă de elipsă?

Un alt fapt interesant este cel legat de mișcarea de rotație obligată, pe care o are Luna. Ea se rotește în jurul ei și în jurul Pământului, într-o perioadă de 27,3 zile. Noi, pământenii, vedem mereu aceeași parte a Lunii. Cealaltă rămâne ascunsă celor de pe Pământ. Astrofizicienii susțin că seismografele amplasate pe Lună au înregistrat un record absolut. Unul dintre cutremure a durat mai mult de o oră. Se pune întrebarea, este Luna goală în interior, dacă se produc astfel de seisme?

Luna nu este o planetă moartă, așa cum am crezut, până nu de mult. Fenomene luminoase insolite au putut fi observate pe Lună. În ultimii 30 de ani, au putut fi observate 1500 de astfel de fenomene. Peste 200 dintre aceste fenomene luminoase s-au înregistrat în zona numită Circul Aristark. De ce astronauții care au avut un jeep Lunar Rover, nu au explorat această zonă? În 27 noiembrie 1963, astonomii Barr și Greenacre au descoperit pe Lună pete luminoase, colorate în roșu rubin, având forma ovală și foarte alungite, pe o suprafață de 22 de kilometri.
Care este originea acestui fenomen?

Pe suprafața Lunii au fost observate structuri geometrice excepționale. Una dintre acestea care se întinde pe o suprafață de 20 de kilometri, are forma unui port-avion, încadrată de niște sfere gigantice. Această structură se află pe partea ascunsă a Lunii, pe care noi nu o putem vedea. Echipajul misiunii Apollo 8 a făcut aceste poze și NASA a intrat în posesia lor. Nicio misiune Apollo, din cele șase, nu a investigat aceste zone.  Craterul Vitello prezintă, în apropierea sa, urme de vehicule, lungi de 600 de metri. Aceste spații au o lățime de 25 de metri și par a fi drumuri care duc la acest crater. Zona care este în apropierea craterului Vitello este în pantă. Cine a făcut aceste urme?
Specialiștii de la NASA au susținut că jeep-ul Lunar River a lăsat aceste urme.

apollo - Au fost efectuate cu adevarat cele 6 misiuni Apollo?

Cum poate un vehicul, de 500 de kilograme, să urce o pantă înclinată la 25 de grade, dat fiind condițiile de pe Lună?
Și de această dată, NASA nu a dat un răspuns. George Leonard, în cartea sa Ei nu au fost singuri pe Lună, demontează pas cu pas, toate teoriile lansate de NASA. El pune o întrebare simplă autorităților de la NASA. Cum e posibil ca după atâtea misiuni Apollo, costisitoare financiar, NASA să nu poată da răspunsuri pertinente la niște lucruri evidente?
Nu vor, sau nu știu? Atunci cum rămâne cu cele șase misiuni Apollo? Au fost cu adevărat, sau nu?

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top