Descopera

Atlantida, civilizațiile avansate și cometa care le-a redus la tăcere

 

Platon a fost primul istoric ce a vorbit despre aceasta legendară insula, Atlantida, în greaca insula de Atlas. El a pomenit în dialogurile sale de o civilizaţie înfloritoare care locuia pe un continent, sau insulă, sau cetate, numită Atlantida, cu capitala la Poseidonia.  

Atlantida, legende și adevăr

Oraşul era înconjurat cu numeroase şanţuri de apă legate cu poduri şi tuneluri. Atlantida avea o câmpie fertilă brăzdată de o mulţime de canale transversale, pe care se ridica „un munte nu prea înalt“, din care ţâşneau două izvoare, unul fierbinte şi altul cu apă rece.

În cetate erau temple, săli de gimnastică, un mare hipodrom, cazărmi, antrepozite care înconjurau Palatul Regal. Se apreciază la 5-6 milioane de oameni populaţia regatului principal al Atlantidei, o mare forţă militară care putea strânge sub drapel 10.000 de care de luptă şi 1.200 de corăbii de război. Rege era Evenor, care a avut cu Leucipe o fată, Clito, soţia lui Poseidon. Atlas sau Atlant, fiul cel mare, a primit de la Poseidon partea cea mai întinsă şi mai bogată, din centru, care, conform calculelor cercetătorului Rousseau-Liesens, avea o suprafaţă de 160.000 km pătraţi.

Conform istoricilor, Atlantida a adăpostit, în urmă cu 11.600 de ani, una din cele mai puternice şi mai controversate civilizaţii. înzestraţi de zei cu puteri miraculoase, cu o inteligenţă sclipitoare şi cu o capacitate fenomenală de a înţelege universul în care trăiau, locuitorii Atlantidei şi-au depăşit foarte repede condiţia de pământeni, asemuindu-se tot mai des chiar cu cei care îi creaseră, zeii din Olimp.

Descoperiri miraculoase

Aici se bănuieşte că a fost inventată pentru prima oară hârtia, aici a fost descoperit praful de puşcă, iar astronomia a fost recunoscută drept ştiinţă exactă. Conform legendei, Zeus – mai-marele zeilor din Olimp -, dezamăgit de lipsa de respect a atlanţilor şi înfuriat de faptul că în cele şapte coline care adăposteau faimoasa civilizaţie corupţia îşi înfipsese rădăcini adânci în rândul conducătorilor, a luat decizia de şterge de pe faţa pământului orice urmă a nerecunoscătorilor atlanţi.

Atlantida – Scufundarea contenitului

Într-o noapte, întreg continentul a fost măturat de lavă vulcanică, iar apoi scufundat sub ape.

Într-o singură zi şi noapte, mari cutremure de pământ şi inundaţii au distrus Atlantida, scufundând-o în mare. De zeci de secole, e tot căutată. S-au născut cam 30 de ipoteze cu privire la locul în care s-at fi aflat. A apărut atlantologia, o ştiinţă complexă, care studiază teoriile despre continentul dispărut.

Pe fundul Oceanului Atlantic, în apropierea Insulelor Azore, nave special dotate au recuperat un inel de aramă. Puţinătatea dovezilor i-a făcut pe cercetători să se îndepărteze de Oceanul Atlantic, căutând Atlantida pe tot globul. A fost „localizată“ din Groenlanda până în Africa de Sud, din Suedia până-n Sahara, Insulele Britanice, Palestina şi Caucaz, Amazonia, Madagascar şi Mongolia. Niciuna dintre aceste ipoteze nu a rezistat însă analizei aprofundate, cu excepţia unei Atlantide cretane, în a cărei capitală, Cnossos, s-au găsit vestigiile unor palate monumentale.

Cauze posibile ale tragediei

Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra ( 9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută.

Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întâlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza mitului a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai „Insula celor 7 cetăţi“.

Toate acestea sunt istorisiri mai vechi sau mai apropiate de timpurile noastre. Dar iată că există şi unele descoperiri ştiinţifice despre Atlantida.

Dovezi istorice arată faptul că în trecut ar fi existat o astfel de insulă, arheologii încercând să o localizeze în teren. Arheologul grec S. Marinatos, a găsit centrul unui mare oraş în care casele s-au păstrat cu toate cele 2 sau 3 etaje ale lor, arătând scene din viaţa de zi cu zi a atlanţilor. Au fost găsite aproape intacte mobilierul şi vasele de ceramică, însă nici o urmă de rămăşiţe omeneşti sau bijuterii. Toate acestea au fost descoperite pe mică insulă vulcanică Santorini, din Marea Egee. Mulţi sunt de părere că acest vulcan a izbucnit, acoperind şi scufundând misteriosul continent Atlantida. Cenuşa aruncată în urma exploziei ar fi putut acoperi anumite porţiuni ale insulei cu un strat de 30 de metri grosime.

Cercetătorul francez Fouque Ferdinand a descoperit pe insula Tera în Marea Egee un oraş îngropat în cenuşă vulcanică cu o vechime de peste 3000 de ani. Autorii medievali considerau Atlantida drept un loc real, cunoscând povestea acesteia de la geografii arabi. Ei considerau Atlantida o insulă minunată, numită ”insula fericitilor”, ”insula celor 7 orase” sau ”insula Brendan”, toate marcate pe hărţile secolelor XIV-XV.

atlantida - Atlantida, civilizațiile avansate și cometa care le-a redus la tăcere

Despre Platon

Platon  (n. cca. 427 î.Hr. — d. cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei antice, student al lui Socrate și învățător al lui Aristotel. Împreună cu aceștia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost de asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice și fondatorul Academiei din Atena, prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală. S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insulaEgina, având ca tată pe Ariston (descendent al regelui Codros) și ca mamă pe Perictione (dintr-o familie înrudită cu Solon). Numele de naștere al său era Aristocles; Platon a fost o poreclă primită datorită pieptului său lat.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top