Bizar

Astronomii anunţă că au interceptat mai multe semnale extraterestre din spaţiu

Numeroase semnale necunoscute, venite din adâncul Universului, au fost recepţionate de astronomi. Aceştia cred cu tărie că este vorba despre mesaje trimise de o specie extraterestră.

Lucrarea elaborată de astronomii americani, pusă la dispoziţia publicului larg din 30 martie 2015, consemnează cu lux de amănunte faptul că în ultima perioadă au fost captate numeroase semnale care provin dintr-o sursă artificială. Această sursă este considerată a fi opera unei civilizaţii extraterestre.

Semnalele în cauză au o durată extrem de mică, de aproximativ o milisecundă, dar intensitatea lor este una puternică. Mai mult de atât, frecvenţa cu care sunt transmise i-a pus pe gânduri pe specialişti pentru că sunt comparabile cu nişte semnale de S.O.S.

Oamenii de ştiinţă au încercat să identifice locul de unde au fost sau sunt transmise şi pentru aceasta s-au folosit de un sistem al măsurilor de dispersie. Interesant este faptul că rezultatele sunt de-a dreptul contradictorii pentru că aceste semnale par a fi trimise din locuri diferite, dar care se află la aceeaşi distanţă de Terra. Bineînţeles că aici este vorba despre milioane de kilometri distanţă.

Părerile sunt împărţite pentru că o parte dintre astronomi a afirmat că semnalele bizare provin dintr-o galaxie apropiată, în timp ce ceilalţi consideră că este posibil ca ele să provină din propria noastră galaxie sau chiar din sistemul nostru solar.

planete - Astronomii anunţă că au interceptat mai multe semnale extraterestre din spaţiu

Acesta este motivul pentru care se reia în discuţie posibilitatea ca pe satelitul lui Saturn, Enceladus, să existe anumite forme de viaţă avansate sau nu din punct de vedere tehnologic.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top