Descopera

Astazi se implinesc 40 de ani de la ultimul pas al omului pe Luna

În 7 decembrie 1972, naveta spațială americană Apollo 17 a fost lansată în ultima misiune spre Lună. La bordul navetei se afla un echipaj format din astronauții Ronald Evans, Eugene Cernan, Harrison H.Schmidt. Aceasta a fost ultima misiune în care omul a avut contact direct cu satelitul natural al Pământului.

Misiunea s-a desfășurat în trei zile, iar echipajul s-a despărțit atunci când Apollo 17 a ajuns pe orbita Lunii. Cernan și Schmidt au fost plasați pe modulul lunar Challenger, în timp ce astronautul Evans a rămas la bordul navetei spațiale care gravita în jurul Lunii.

Aterizarea pe Lună s-a produs în ziua de 11 decembrie în valea Taur-Littrow, o regiune care a fost aleasă pentru ușurința cu care se putea comunica spre navetă aflată pe orbită. În acest fel, cei doi astronauți au petrecut trei zile în această vale, unde au prelevat diverse mostre de sol și pietre. În total au fost prelevate peste 100 kilograme de sol, care ajuns pe Terra a fost supus analizelor și testelor.

40 de ani pe Luna - Astazi se implinesc 40 de ani de la ultimul pas al omului pe Luna

Dintr-un total de 301 ore și 52 de minute, misiunea Apollo 17 s-a dovedit a fi una dintre cele mai productive ieșiri în spațiu a omului. A fost pentru prima dată când astronauții au fost dotați cu o cameră video, cu care au reuşit să filmeze patru înregistrări, cea mai lungă având peste 21 de ore. Această ultimă misiune , l-a făcut pe Cernan ultimul om care a pășit pe Lună, iar astăzi se împlinesc 40 de ani de la această realizare.

Un incident ciudat s-a petrecut la sfârșitul acestei misiuni, când Cernan a lăsat o cameră de fotografiat în valea Taur-Littrow în speranța că următorii astronauți care vor păși pe Lună o vor recupera. Acest fapt nu s-a mai produs, iar camera lui Cernan așteaptă și acum, după 40 de ani să fie recuperată.

Mi-am lăsat camera de fotografiat Hasselblad cu lentila îndreptată spre zenit, în ideea ca într-o zi va veni cineva și va observa cum razele Soarelui au deteriorat-o. Se pare că nu a fost o idee prea bună. Și acum îmi pare rău că nu am fotografiat ultimul meu pas pe Lună„, a declarat Eugene Cernan, astăzi în vârstă de 78 de ani.

loading...

În urma acestei misiuni, NASA nu a mai fost interesată de satelitul Pământului îndreptându-și atenția spre alte corpuri cerești.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top