Mistere

Arkaim, orasul antic construit dupa forma Caii Lactee

Locuri misterioase se află peste tot în lume, dar Siberia pare să ascundă mai multe secrete decât orice altă zonă. Un astfel de mister neînţeles încă este cetatea Arkaim. Situată în Munţii Ural, cu vechime de peste 4000 de ani, se preconizează că fortificaţia aparţine epocii bronzului.

Deşi acum este doar o ruină, în trecutul îndepărtat, Arkaim era o frumuseţe de oraş datorită zidurilor groase de care dispunea, sistemului de irigaţie şi drenaj, sau chiar a construcţiilor special amenajate pentru topirea şi prelucrarea diverselor metale. Unele artefacte descoperite în interiorul cetăţii datează de aproximativ 4000 de ani, dar există păreri ale unor arheologi care susţin că oraşul în sine ar fi mult mai vechi.

Arkaim a fost construit precum un oraş labirint ca şi multe alte structuri din acea vreme. Ciudăţenia intervine în clipa în care arheologii au realizat că oraşul a fost ridicat la aceeaşi altitudine ca şi Stonehenge, iar aspectul său privit din înălţimea cerului aduce aminte de forma Căii Lactee. Cercetătorii au presupus că acolo a fost un fel de observator antic, prin care strămoşii noştri priveau întregul Univers.

Arkaim - Arkaim, orasul antic construit dupa forma Caii Lactee

Cetatea străveche, chiar dacă doar ruinele au mai rămas, pare vie. Diverse fenomene ciudate se petrec în fiecare an. Martorii oculari susţin că există trafic intens al OZN-urilor în zonă, sau că diverse lumini puternice se reflectă asupra oraşului antic. Nimeni nu îşi poate explica ce se întâmpla cu adevărat în acel loc. Cu toate acestea Arkaim este considerat un loc sacru, unde mii de oameni se duc anual pentru a medita sau a-şi găsi liniştea. Chiar şi aşa, circulă o legendă locală care spune că cine îşi petrece foarte mult timp în preajma zidurilor poate să-i audă pe vechii locuitori ai Arkaim-ului vorbind.

Cercetătorii încearcă să atribuie unei culturi străvechi construcţia acestei capodopere, dar nu reuşesc. Cu siguranţă că p civilizaţie avansată din punct de vedere tehnologic a stat în spatele construirii acestui oraş pentru că omul obişnuit din epoca bronzului nu avea habar despre forma galaxiei noastre şi nici nu se pricea să dezvolte canale de irigare sau drenare. Şi atunci cine a construit impresionanta fortificaţie de la Arkaim şi în ce scop?

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top