Istorie

Arcadia, locul unde s-a hotarat terminarea oamenilor

Arcadia a fost locul în care s-a hotărât pedepsirea neamului omenesc pentru neomenia unui singur om, Lycaon, cel care avea să fie transformat de Zeus în lup. Dar cum a început totul?

Se ştie că Zeus Olimpianul, mai era denumit şi Hospitaliter, adică cel Ospitalier. El cobora pe Pământ împreună cu Mercur (Hermes), mesagerul zeilor şi răsplătea sau pedepsea pe oameni în funcţie de faptele acestora.

Aelian şi Tacitus, referindu-se la legea ospitalităţii, scriau că: „mare a fost la grecii şi romanii antici grija şi reverenţa ospitalităţii, pentru că însuşi Jupiter, tatăl zeilor şi al oamenilor, se îngrijea de acest fapt, căci pe Jupiter oamenii îl mai numesc cel Ospitalier.”

De asemenea pentru antici, se spune că a nu primi în găzduire un pelerin era un lucru rău şi vicios, pentru că acesta se afla sub tutela lui Jupiter cel Ospitalier.

Legea lui Lucanus grăia astfel: „dacă la asfinţit ar veni călători şi ar dori să însereze sub acoperişul cuiva, acel om care nu i-a primit şi nu a ţinut cont de legile ospeţiei, să primească pedeapsă, căci pelerinul vine în numele lui Jupiter cel Ospitalier.”

zeus - Arcadia, locul unde s-a hotarat terminarea oamenilor

Pelerinii înnoptau în casele oamenilor conform legilor ospitalităţii instituite de Jupiter Olimpianul. Dar să ne întoarcem la Arcadia, la Zeus şi Mercur, care au dorit să înnopteze în palatul regelui Lycaon. Ovidiu ne spune că cei doi zei au poposit în Arcadia la palatul unui tiran, crud şi viclean pe nume Lycaon. Poporul, spune Ovidiu, i-a întâmpinat cu rugăciuni şi daruri menite să-i îmbuneze pe zei.

loading...

„Şi nesăbuitul, a cutezat să-mi încerce puterea şi chiar să mă ucidă. A iscodit o altă fărădelege:
înjunghie un ostatec, îi fierbe membrele în apa clocotită şi-mi întinde trupul fiert ca să mă ospătez din ele. Trăznit l-am lăsat, năruindu-i şi palatul în flăcări. El fuge, îngrozit. Din om, chipul lui se preface în lup, aşa cum a meritat.”

Se spune că lyacon, în limba greacă înseamnă lup. El a nesocotit legile ospitalităţii şi a fost preschimbat de zei în lup. Cert este că în Arcadia, Zeus a luat hotărârea să termine neamul omenesc. A reuşit sau nu?

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top