Descopera

ANTARCTICA, TERITORIUL IMACULAT, DAR CU SECRETE SUMBRE

 În anul 1959, a avut loc la Washington o întâlnire dintre americani și reprezentanții unor alte șapte țări, în care s-a convenit că Antarctica este un patrimoniu mondial și nu poate fi revendicată de nici o altă țară din lume.

A fost semnat Tratatul de la Washington. Mulți s-au întrebat de ce SUA au renunțat atât de ușor, la supremația lor asupra acestei zone. Până în anul 1970, în Antarctica a existat o stație de cercetare, numită Vostok, care aparținea rușilor și a fost vândută SUA. După ce americanii au intrat în posesia stației, cercetările au continuat, americanii aducând echipament performant.

Cu ajutorul unui radar, americanii au descoperit sub calota glaciară, un lac cu apă lichidă. Lacul este imens, are 250 de kilometri lungime și 50 de kilometri lățime. El se găsește la patru kilometri în interiorul Pământului și are o adâncime de 1000 de picioare. În ceea ce privește originea lacului, se crede că poate fi de origine vulcanică, sau a fost format în urma coliziunii cu un meteorit.

Interesul față de acest lac a fost dat de anomaliile magnetice care se produc în partea sudică a lacului. Această anomalie a fost înregistrată de toate avioanele care au survolat zona, începând cu anul 2001.
Cauza acestor anomalii ar fi un obiect metalic care se află în interiorul lacului și a fost detectat de către cercetătorii americani.

Misterul se adâncește și mai mult, după ce două schioare din Australia au ajuns în vecinătatea lacului Vostok și au transmis prin stație că au observat un lucru anormal, pe care nu-l pot transmite prin stație, de teamă să nu fie interceptate și să se întâmple ceva cu viețile lor. Transmisia radio s-a întrerupt brus și cele două schioare au dispărut.

În ianuarie 2012, o echipă de cercetători a dispărut fără urmă. Cercetătorii au reușit să transmită celor de la bază că există multe trupe americane, de la Agenția Națională de Securitate și că au fost împiedicați să înainteze, spre lac, spunându-li-se că este pericol de contaminare. Un alt incident misterios s-a produs în 22 ianuarie 1995, când o echipă mixtă de cercetători americani și britanici au transmis că au observat un vârtej gigant, de culoare gri, care s-a produs în acea zonă.

loading...

Cercetătorii au lansat un balon meteorologic, pentru a cerceta acest vârtej. Balonul era echipat cu o sondă, capabilă să măsoare viteza vântului, structura atmosferei. Când au recuperat balonul, ceasul indica 22 ianuarie 1965. Ziua și luna erau corect date de ceas, mai puțin anul, care era cu treizeci de ani diferență.
Experimentul a fost repetat mai multe zile și eroarea a fost aceeași, 30 de ani diferență, față de anul corect.

Cercetătorii au trimis raportul la Casa Albă, unde a fost clasat. Se merge pe ipoteza că în acea zonă există o gaură neagră, care face legătura cu o altă dimensiune. Zona a fost numită Time Gate. O altă echipă de cercetători americani a reușit să filmeze ruinele unui oraș, care se află în apropierea lacului Vostok. Filmul a fost confiscat de către serviciile americane și nu a putut fi difuzat publicului.

vostok - ANTARCTICA, TERITORIUL IMACULAT, DAR CU SECRETE SUMBRE

 La o distanță de câțiva kilometri, există două intrări în calota glaciară, identice, circulare, cu o înălțime de 30 de metri și cu un diametru al intrării de 90 de metri, care par a fi gurile de intrare și ieșire într-un tunel.

Unii cercetători susțin că au fost create de naziști, atunci când au dorit să cucerească Antarctica. Alții susțin ipoteza că civilizații misterioase au construit aceste tuneluri.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top