Mistere

Amintiri de când nu existam

Presupunem doar că Pământul are o vârstă cuprinsă între 4,5 şi 5 miliarde de ani. Mai zicem că, în urmă cu 60 de milioane-un milion de ani, au apărut primii noştri strămoşi: Parapitehecus, Propliopithecus, Dryopithecus şi Ramapithecus. De fapt, aceştia erau un fel de maimuţe care abia învăţau să meargă în două picioare şi, de aceea, unii dintre noi nu prea se mândresc cu o astfel de descendenţă.

În Pleistocen, un milion-10.000 de ani î.Hr., s-a încheiat procesul antropogenezei şi se termină evoluţia prehomininilor (Australopithecus, Homo habilis) la euhominini (Homo erectus, Homo Neanderthalis, Homo sapiens). De altfel, cam pe aceştia îi socotim rudele noastre directe. În Paleolitic, un milion-10.000 de ani în urmă, perioadă numită şi epoca veche a pietrei, are loc desfăşurarea etapelor hotărâtoare ale evoluţiei şi, cam tot atunci, stră-stră-străbunii noştri încep să folosească primele unelte, adică bucăţi de piatră spartă şi de lemn.

Aşadar, ştim că nu avem mai mult de un milion de ani şi că folosim unelte cam de 100.000 de ani. Acum vreo 8.000 de ani, ne-am mai deşteptat puţin, deoarece Neanthropolul sau Homo sapiens a luat locul omului de Neanderthal. Aceste date sunt extrase din Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.

Ce ştim că nu ştim
Într-un strat de rocă, în statul Utah-SUA, s-a găsit urmă unei tălpi omeneşti care strivise un trilobit. Acesta a fost un animal marin ce a trăit în era primară şi avea corpul împărţit în trei compartimente. Şi iată că apare deja prima întrebare: dacă trilobitul trăia în apa mărilor, cum a ajuns el sub acea talpă de om? Mergând mai departe, ce fel de om, pentru că urma respectivă are o vechime de 300-600 de milioane de ani! Şi, ca totul să fie şi mai încurcat, urma de talpă ce a strivit trilobitul, care poate ajunsese pe uscat aruncat de valuri, nu era a unui picior gol, ci a unei sandale, a unui gen de încălţăminte. Cine se plimba oare pe malurile oceanelor Terrei, purtând ghete în picioare, pe vremea când omul încă nu exista?

Dacă ne mai gândim şi că este posibil ca trilobitul să se fi aflat la el acasă, adică pe fundul mării, şi că acolo, cineva încălţat cu ceva artificial l-a călcat imortalizându-l pentru vecie, atunci lucrurile devin cu adevărat fantastice. În gheţurile din nordul Canadei a fost găsit un deget… de la o mina de om. Cercetătorii l-au radiografiat şi au confirmat că este, într-adevăr, un deget uman. Numai că, atunci când i s-a stabilit vechimea, toată lumea a rămas consternată: degetul era din cretacic, o perioadă a erei mezozoice, din urmă cu 145-65 de milioane de ani! Şi, din nou, trebuie să ne întrebăm: cărui om i-a aparţinut acel deget, dacă noi nici nu existam? În localitatea Glen Roşe, Texas, într-un strat de calcar, a fost găsită urma unei palme de om. Nu ar fi nimic deosebit, dacă individul respectiv nu şi-ar fi lăsat amprenta acolo în urmă cu 110 milioane de ani!

Tot din ultima perioadă a cretacicului, acum 65 de milioane de ani, în Franţa s-au găsit nişte tuburi metalice de formă ovoidală. În Scoţia s-a găsit un cui de fier înfipt într-o piatră, lucru pe care noi, acum, nu îl facem chiar aşa de uşor. Pironul era din… mezozoic. În SUA s-a găsit o oală ce seamănă cu un clopot şi care are în interior un strat de argint filigranat, iar în Nampa, Idaho, s-a găsit o păpuşă de lut, încorporată în stratul de bazalt rămas de la un vulcan care a erupt în urmă cu 15 milioane de ani. Era, oare, aceasta un model după care a fost făcut omul, aşa cum se spune în Biblie? „În sudoarea frunţii tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat, căci ţarina eşti şi în ţarina te vei întoarce” (Genesa 3;19). Aşadar, putem spune cu certitudine că habar nu avem despre ce făceam noi atunci când nu apărusem încă!

loading...

Ce deştepţi eram când nu existam!
Ştiţi ce este lidita? Sigur, unii dintre dvs. vor spune că este un exploziv ce se foloseşte în mine. Corect! Dar lidită este şi o rocă sedimentară, cu granulaţie fină, de culoare neagră sau cenuşie, formată din cuarţ şi calcedonie. Piatra nu poate fi prelucrată în niciun fel, deoarece se exfoliază foarte uşor, adică se desface imediat în nişte lamele subţiri, sfărâmicioase. Asta ştim noi. Se pare însă că alţii ştiau cu totul altceva. Profesorul Jamie Gutierrez are în colecţia sa un disc cu diametrul de 27 de centimetri, pe care l-a botezat „Discul Genetic”, confecţionat din lidită, un material tare ca granitul, dar care se desface imediat în lamele precum mică.

Şi mai curios este faptul că discul are pe el şi nişte gravuri ce nu se văd decât la microscop, iar vechimea lui, circa 60 de milioane de ani. Vedeţi, nu existam, dar aveam microscoape, lucram cu ele şi făceam lucruri pe care azi nu mai ştim să le facem. În altă parte a globului, în Columbia, a fost găsită o statuetă confecţionată tot din lidită, lungă de aproximativ 30 de centimetri. Datorită formei sale, a fost botezată „Scaunul dentistului”. Cercetătorii care s-au ocupat de ea nu s-au mai întrebat cu ce unelte şi prin ce tehnică a fost făcută, ci s-au întrebat pe cine reprezintă acel corp omenesc, cu un cap foarte mare, cu ochi rotunzi şi mari, ca la căştile de scafandri sau de cosmonauţi, aşezat pe un scaun asemănător celor care există în navele spaţiale de azi. Şi, până la urmă, cine sunt cei care ne-au lăsat aceste semne, multe, în diferite părţi ale Pământului? Mai sunt aici, mai vin pe la noi?

Mesaje din necunoscut
Poate că necunoscuţii exploratori, ajunşi aici înainte ca omul să fi apărut, sunt undeva, nu departe de noi, ne observă, trag concluzii, aşteaptă momentul ca noi să depăşim un anumit prag pentru a ne contacta. Există nenumărate exemple, cărora nu vrem să le dăm atenţia cuvenită, din care rezultă că cineva, de undeva, încearcă să ne transmită ceva. Am ales un singur exemplu, ale cărui componente nimeni nu le-a analizat interconectate. Islas Canaris, Insulele Canare, sunt un arhipelag format din şapte insule, în Oceanul Atlantic. Pe una dintre ele, La Palmă, pe muntele Izcagua Cabaceras, înalt de 2.140 de metri, a fost găsită o placă de piatră.

Datorită formei sale, arheologii au botezat-o „Ceasul cosmic” şi au spus că a fost făcută de guanşi, un popor dispărut în decembrie 1495, când spaniolii au ocupat insula. Discul, puţin ovalizat, are 44 de centimetri înălţime, 34 lăţime, o vechime de câteva milioane de ani şi o spirală imprimată pe el, a cărui utilitate nimeni nu a descifrat-o. Astfel de spirale se găsesc în nenumărate locuri pe glob, unele având vechimea de sute de milioane de ani. Nu ştim cine le-a făcut, cu ce mijloace, când şi în ce scop. Unii spun că reprezintă nişte hărţi, prin care ni se explică de unde au venit cei care le-au făcut, alţii le consideră, pe cele de pe suprafeţe mari, repere pentru astronave necunoscute venite din Univers. Nu ştim care este realitatea, dar, pe 9 decembrie 2009, ora 23.37, pe cerul Norvegiei a apărut o spirală luminiscentă identică celor aflate pe pământ.

memories by georgeharrison - Amintiri de când nu existam

Încercă, oare, cineva să ne reamintească în acest fel că pe planeta pe care trăim există lăsate multe asemenea urme, că ei sunt undeva aici şi că nu ne-au uitat? Au ei porţi prin care ne vizitează, dar prin care nouă (încă) ne este interzis să pătrundem? Oare cum este lumea de unde vin şi ce obstacole ne despart unii de alţii? Vom reuşi vreodată să mergem şi noi în vizită la ei?

piatza

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top