Spiritualitate

Aliester Crowley, omul cu numărul 666

Aliester Crowley a mai fost numit marele animal 666. Se spune că, a fost unul dintre cei mai diabolici oameni. Legăturile sale cu lumea ocultă , dar și cu serviciile secrete britanice sunt de notorietate.

Într-un top realizat de televiziunea britanică BBC el ocupă poziția 73, fiind considerat una dintre personalitățile Marii Britanii.

Este foarte cunoscut în lumea magicienilor și a ocultismului. Necunoscut în afara acestei lumi închise, ermetice, la care nu avem acces mulți dintre noi. Crowley face parte din mișcarea Black Magic. Paradoxal, serviciile secrete britanice au apelat la serviciile sale oculte pentru lovitura de stat din Spania și vizita lui Rudolf Hess în Anglia, din 1941.

Documente care au fost declasificate demonstrează că Aliester Crowley a făcut spionaj pentru Marea Britanie. Activitatea sa de spionaj a dat roade mai ales în SUA, unde și-a făcut prieteni printre oamenii de știință care lucrau la cele mai secrete proiecte militare.

Parson, om de știință american și prieten al lui Crowley va fi fondatorul bisericii Scientologice din SUA, care în prezent, are zeci de milioane de adepți, în toată lumea. Influența lui Crowley este una majoră. Ne putem întreba, cum a fost posibil ca o persoană din zona ocultismului, a vrăjitoriei, să devină atât de influent în rândul oamenilor de știință, politică, religie și chiar spionaj?

Misterioasa vizită pe care a făcut-o Hess, în Marea Britanie, în anul 1941, este pusă și pe seama lui Crowley, care prin activitatea sa în mediul ocult, l-a făcut pe Hess să vină și să-l cunoască. Chiar și după moartea sa, influența lui Crowley a dominat chiar viața unor mari artiști. Led Zeppelin, Beatles, Jimmy Page, au fost influențați de dogmele oculte ale lui Crowley.

loading...

Crowley este considerat un geniu al satanismului. El este cel care a anunțat venirea Antichristului. Se spune că el a reușit să pătrundă în cercuri importante ale lumii. Șefi de state, de guverne, oameni de afaceri, cu toții îi ascultau sfaturile și au preluat multe din teoriile sale. El este unul dintre fondatorii satanismului, cel care a lansat misterul mesajului 666.

Este de notorietate relația pe care a avut-o cu iluminaţii și Noua Ordine Mondială. Multe dintre ideile sale le regăsim în ceea ce înseamnă mecanismul de funcționare a acestora. Mulți l-au considerat ca fiind un șarlatan. În ciuda acestor opinii, Crowley a reușit să se infiltreze în cele mai influente cercuri.

antihrist - Aliester Crowley, omul cu numărul 666

Și astăzi, există un curent Crowley care influențează viața și munca unor personalități influente din lume.
Avem tendința de a marginaliza mișcările, gen satanismul. Se pare că ele au fost și sunt influente, în medii de importanță decizională pentru omenire.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top