Bizar

Alertă! Un ingredient din pasta de dinţi Colgate ne îmbolnăveşte de cancer

Oamenii de ştiinţă au descoperit urme de Triclosan, în pasta de dinţi Colgate Total, care a fost asociat cu dereglările hormonale şi apariţia unor tipuri noi de cancer, în urma unor studii efectuate pe animale.

În 2010, un student a arătat printr-un test faptul că triclosan, care este folosit pentru a reduce contaminarea cu bacterii, scade fertilitatea la șoareci iar un studiu din 2013 relevă faptul ca aceeași substanță diminuează sperma la șoareci.

Au apărut din ce în ce mai multe studii, care au indicat faptul că există într-adevăr motive de îngrijorare cum ar fi nașteri premature și oase subdezvoltate la animale, conform Business Insider.
Cu toate acestea, Triclosan a fost folosit ca un ingredient principal în prepararea pastei de dinţi Colgate, care este compania numărul unu pe piaţă la vânzări record.

Milioane de americani intră în contact zi de zi cu această subtanţă, care este folosită ca ingredient antibacterial contra bolilor gingiilor.

Triclosanul este înrudit cu triclocarban, o substanţă chimică detectată în 90% din probele prelevate de la suprafaţa apei din Marile Lacuri americane şi în multe specii de peşti.

Potrivit site-ului companiei, Colgate este cunoscut drept un produs cu o eficacitate şi siguranţă extrem de ridicate, produsul fiind supus la mai mult de 80 de studii ştiinţifice, pe un eşantion de 19.000 de oameni.

loading...

Compania mai adaugă că substanța este sigură deoarece a fost testată în mai mult de 80 de studii clinice făcute pe 19,000 de oameni. “În aproape 18 ani de când există Colgate Total pe piață în SUA, nu au existat rapoarte cu privire la siguranța sa”, declară purtătorul de cuvânt Thomas DiPiazza.

Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi în legătură cu expunerea pe termen lung a populaţiei la această substanţă, care a fost detectată în urina a 75% dintre cei 2.517 americani testaţi, inclusiv copii, potrivit unui studiu publicat în 2003 de CDC.

Triclosanul este folosit în aproape 200 de produse, inclusiv în dozatoarele de produse alimentare, însă companii precum Johnson & Johnson şi Procter & Gamble Co. au anunţat că îl vor elimina din produsele lor.

Pasta de dinti - Alertă! Un ingredient din pasta de dinţi Colgate ne îmbolnăveşte de cancer

Colgate a mai precizat că nu are de gând să scoată pasta Total de pe piață. În 2010, Uniunea Europeană a interzis folosirea triclosanului în materiale care intră în contact cu alimentele şi produsele alimentare.

Click

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top