Bizar

Alerta maxima: Fuji, unul dintre cei mai mari vulcani din lume va erupe

Specialiștii de la Institutul Naţional de Cercetare a Pământului și Prevenire a Dezastrelor au făcut previziuni sumbre cu privire la activitatea unuia dintre cei mai mari vulcani din lume, Fuji (Japonia). Din  cauza faptului că în ultimi ani vulcanul Fuji a devenit din ce în ce mai activ, specialiștii avertizează că în următoarea perioada putem să asistăm la una dintre cele mai violente erupții vulcanice pe care le-a trăit omenirea.

Ultima dată când Fuji a erupt a fost în anul 1707 şi au murit peste 20.000 de oameni. Cercetătorii au măsurat presiunea acumulată în camera de magmă şi au aflat că aceasta atinge 1,6 megapascali, mult mai mult decât cea măsurată înaintea erupției precedente.

Masiva erupție este iminentă după cum declară oamenii de ştiinţă, dar aceasta se poate produce în orice moment într-o perioadă de până la 3 ani. Nu se cunoaște cu exactitate data erupției vulcanului Fuji, însă este cert că o incredibilă catastrofă se va produce în Japonia. Alte semne constate de vulcanologi mai sunt:  emisii de gaz natural, apă fierbinte şi abur în apropiere de vulcan şi o fisură lungă de 33 de kilometri sub Fuji.

vulcanul fiji - Alerta maxima: Fuji, unul dintre cei mai mari vulcani din lume va erupe

Dacă în zona se va produce un cutremur de intensitate mare atunci există posibilitatea ca muntele să se prăbușească şi erupția va fi de câteva ori mai puternică. Se preconizează că în cazul unei catastrofe de acest gen peste 300.000 de oameni ar putea să-şi piardă viaţa. Din această cauză autoritățile nipone au demarat un program pentru evacuarea populației din zona insulei Honshu.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top