Descopera

Adevăruri biblice – Vechimea Lumii

Vă supun atenţiei o ipoteză desprinsă din înţelegerea parţială a textului biblic cu ajutorul calculatoarelor şi similitudinea rezultatelor descifrării cu evenimente atestate de către ştiinţele moderne. Ipoteza expusă aici, extrasă din Istoria Alternativă a Pămîntului de Ioan Micu, poate constitui începutul noi filozofii a Mileniului III, ca o alternativă duală viabilă în raport cu prăbuşirea forţată a conceptelor materialiste cu aplicaţii mai mult ştiinţifice şi proliferarea conceptelor idealiste, cu dezvoltare mai mult dogmatică, confesională şi sectantă, servite omenirii ca un fel de droguri spirituale

A.Convenţii

Pentru a putea ridica vălul pătimaş aruncat peste cunoaştere de curentele filozofice ale vremurilor fără calculatoare şi pentru a putea pătrunde în paralelismele dintre diverse filozofii, vom face apel la unele echivalenţe convenţionale ad-hoc între termeni, astfel:

Creaţia reprezintă un concept folosit de filozofia Idealistă, făcînd apel la puterile dumnezeşti fără o semantică precisă şi care, prin similitudine, reprezintă stări ale cîmpurilor electromagnetice omniprezente în Galaxia Noastră şi inclusiv şi pe Pămînt.

Evoluţia este conceptul adoptat de filozofia materialistă, cu extindere mai mult ştiinţifică astăzi, definind substanţa materială, stările energetice cantitative şi spaţiale ale materiei.

Ambele concepte descriu în fond aceleaşi evenimente similare din Galaxia Noastră, dar pentru demonstraţia noastră avem nevoie de adaptarea unui limbaj convenţional necesar echivalării evenimentelor descrise de o parte sau de cealaltă parte filozofică. Evenimentele prezentate din punct de vedere dogmatic şi aceleaşi evenimente prezentate din punct de vedere ştiinţific, oferă o corespondenţă ad-hoc între termenii biblici şi termenii ştiinţifici. Corespondenţa ad-hoc a termenilor ne va oferi “cheile” de descifrare şi înţelegere fără polemică, a informatiilor cuprinse în textul biblic pe de o parte şi informaţiile cuprinse în textele ştiinţelor exacte pe de altă parte atunci cînd se referă la aceleaşi evenimente desfăşurate în timp şi spaţiu.

loading...

Echivalenţe propuse:

1) Cuvinte

EL şi CUVÎNTUL din dogmă vor avea echivalentul în sistemul fizic de ENTROPIE UNIVERSALĂ

TU şi DUMNEZEU din dogmă, vor avea echivalentul în sistemul fizic de CÂMP UNIVERSAL

SPIRIT sau DUH din dogmă devine în sistemul fizic FORŢĂ

2) Expresii.

DUMNEZEU A ZIS: “Să…” din dogmă, devine în sistemul fizic “evolutia sistemului X de la starea A la starea B”,

DUMNEZEU A FĂCUT”, din dogmă, devine în sistemul fizic echivalentul unor acumulări cantitative

DUMNEZEU A NUMIT”, din dogmă semnifică în sistemul fizic sfîrsitul unei evolutii

DUMNEZEU A VĂZUT”, din dogmă, confirmă în sistemul fizic un salt calitativ

Creaţia împarte timpul Pamîntului în şapte intervale de timp denumite dogmatic “zile” corespunzăzoare în Evoluţie unor lungi perioade de frământări geologice numite ere geologice, ultima “zi” a timpului biblic aparţine istoriei Omului. Pentru simplificarea convertirii informaţiei vechi cuprinse în textul biblic în informaţii ştiinţifice noi, vom reda întâi textul biblic = Creaţie, interpretarea textului biblic prin similitudine cu termeni cunoscuţi ai ştiinţelor actuale şi apoi încadrarea evenimentelor astfel interpretate în timpul geologic = Evoluţie.

Sisteme de referinţă neconvenţionale

Sistemele de referinţă neconvenţionale sînt tratate mai pe larg în capitolul Spaţiul galactic cu 6 dimensiuni. În sistemele neconvenţionale de referinţă pe care vi le propuneme sau în scările ipotetice de raportare, parametrii dimensionali ale modelelor materiale osciliează între anumite limite specifice.

a. Sistemul de referinţă fundamental sau Scara Fundamentală (SF)

Este scara care caracterizează natura ondulatorie şi starea de câmp a materiei, evenimentele din această scară stau la baza organizării realităţii în modele fundamentale ondulatorii, Particulele lui Dumnezeu. Câmpurile din această scară sînt definite de funcţii de serii cotangenţiale şi au lungimi de undă ca mărime de sub un Ângstrong, mai mici decît raza atomului de hidrogen. Frecvenţelor de ordinul de mărime N.1020 Hz, le vom da numele de frecvenţe de modele fundamentale, sau frecvenţe fundamentale. Similar, lungimile de undă corespunzătoare acestor frecvenţe le vom numi unde fundamentale. Frecvenţele modelelor fundamentale reprezintă „scheletul electromagnetic dumnezeesc” al modelelor reale din celelalte scări, forma nepipăibilă a unui spaţiu cu cel puţin 6 dimensiuni, al unui fagure universal cu „găuri” de ordinul de mărime a sub un Änstrong, care se umplu după anumite legi cu corpusculi şi constituanţi elementari ai substanţei materiale. Temperatura specifică acestei scări osciliează în jurul valori de zero grade absolut, adică de -273,15oC. Ca o caracteristică de bază a Scării Fundamentale este Inteligenţa Materiei. Nu avem cum să operăm cu aceste câmpuri, dar este bine să cunoaştem că ele există pretutindeni şi formează scheletul electromagnetic al tuturor realităţilor din Galaxia Noastră, omniprezenţa dumnezească în fiecare punct dun spaţiu.

b. Sistemul de refirinţă al microcosmosului sau Scara infiniţilor mici (Sim).

Admitem că această scară cuprinde dimensiunile informaţionale referitoare la structura corpusculară şi elementară a materiei, regăsită sub o anumită formă de organizare. Admitem că în Sim evenimentele care au loc respectă anumite legi specifice structurii intime a materiei, legi de legătură între constituanţi elementari organizaţi după modele specifice şi anumite forme cantitative sub care sînt reunite aceste modele; câmpurile proprii sînt definite de frecvenţe de ordinul Terahertzilor. Lungimele de undă ale acestor câmpuri sânt de ordinul micronilor. Temperaturile specifice acestei scări înregistrează diferenţe mari, aproximativ între -272.1oC, punctul de topire al Heliului şi +3500oC, temperatura de topire a diamantului. Funcţiile specifice acestor cîmpuri sînt funcţii de serii cosinusoidale. Ca o caracteristică de bază a acestei scări este Materia. În această scară putem interveni dar nu putem încă stăpînii modele în interiorul cărora vitezele de compunere sau de descompunere specifice depăşesc anumite valori.

c. Sistemul de referinţă biologic sau Scara OMULUI (S0) este un caz particular al Scării infiniţilor mici şi se referă la realitatea lumii în care trăim pusă în evidenţă prin simţurile noastre sau a aparaturii ajutătoare..

În scara Biologică sau scara OMULUI materia se organizează şi sub dimensiunea vectorială numită VIAŢA. Cîmpurile proprii scării SO au frecvenţe de ordinul kilohertzilor, iar lungimile de undă de ordinul sutelor de mii de metri. Aceste cîmpuri sînt definite de serii de funcţii sinusoidale. Temperatura optimă a acestei scări, referindu-ne la realitatea biologică al modelul de viaţă OM, o vom considera oscilantă uşor în jurul valorii de +36oC. Caracteristica de bază a acestei scări este Viaţa cu cazul particular al modelului OM de care ne vom ocupa în capitolul Viaţa şi genotipul biofizic al modelului Om.

d. Sistemul de referinţă al macrocosmosului sau Scara Infiniţilor Mari (SIM) Dimensiunile cuprinse în SIM aparţin manifestării materiei în imensitatea ei, aparţin comparării Universului. Lungimile de undă corespunzatoare acestor cîmpuri sînt de ordinul de mărime Nx1024 metri, adică a unui număr N ori 10 la puterea +24 de metri, iar frecvenţele de ordinul unitar sau subunitar al Hertzilor. Temperaturile acestei scări încep de pe la +3500oC şi ajung până la valori de milioane de grade Celsius. Caracteristice acestei scări, sînt seriile de funcţii tangenţiale şi Timpul ca cea de a şasea dimensiune a spaţiului.Nu putem opera cu aceste dimensiuni, dar trăim liniştiţi în ele.

Sistemele ipotetice de referinţă pe care vi le propunem aici se caracterizează prin aceia că pot avea originile comune în orice punct din spaţiu la care ne referim, astfel că după această ipoteză nu mai privim Universul ca pe un volum avînd un Centru şi o Margine.

În scările de referinţă se vor regăsii totalitatea legilor ce definesc la un moment dat un eveniment dintr-o anumită scară şi în legătură directă cu celelalte scări vecine. Aceptăm evenimentul, ca fiind o sumă de transformări prin care trece un anumit model, de la o anumită formă de organizare a materiei la alta.

Pentru fixarea ideilor, vă propunem o primă similitudine prin imaginaţie:

– dacă ar fi să dăm viaţă unui „observator raţional” pe un electron al unui atom în Sim; mărimea acestui observator faţă de electron să fie proporţională cu aceia a omului faţă de Pămînt, atunci:

* raţionalul din Sim priveşte electronul ca pe planeta lui, la fel cum, prin similitudine, omul priveşte Pămîntul în SO.

* referitor la timp, un an pentru om înseamnă durata cît Pămîntul se învârte în jurul Soarelui; un an pentru raţionalul de pe electron înseamnă durata în care un electron de pe o anume orbită, se învîrte o dată în jurul nucleului.

* referitor la spaţiu, pentru raţionalul de pe electron distanţele interelectronice, internucleare, interatomice, intermoleculare, sînt prin similitudine, la fel de mari cum sînt pentru om distantele interplanetare, interstelare, sau intergalactice, etc. (asupra acestei similitudini vom reveni, lansînd public o problemă fundamentală).

Diagrama Materie – Timp – Temperatură

(vezi figura mtt)

Facerea Lumii

Creaţie

Sursa: BIBLIA (cu 2 citate),

Geneza – citat 1

Cap.1.1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul

Evanghelia după Ioan – citat 2

1.1 La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, si cuvîntul era Dumnezeu

1.2 El era la început cu Dumnezeu

Interpretare

Textul biblic admite că la ÍNCEPUT, în elementul de volum din Univers în care se află sistemul Solar cu Pământul, a existat Entropia unui Câmp Galactic (starea energetică a unei Gauri negre ce se intindea pe Cer de la Steaua Nordului şi pînă la Steaua Sudului), cu gradientul de temperatură crescător ca urmare a ciocnirii Particulelor lui Dumnezeu , cu centre în care a “plouat” din ele constituanti elementari ai substanţei materiale si au apărut primele aglomerari de materie. Cantitatea de substanţă materială care se aduna, se genera şi se suprapunea, a dus la nasterea Cerurilor si a Pămîntului. Au fost emise diverse ipoteze mai actuale sau mai vechi despre naşterea Sistemului Solar, dar admiţând aglomerarea de materie atestată de textul biblic, vom lua în considerare ipoteza unor “explozii” ca fenomen de “spargere” a aglomerarii uriaşe de materie adunată într-un element de volum în miliarde de ani, vezi figura 1. În cazul sistemului planetar la Soarelui probabil că prima planetă desprinsă a fost Venus, desprindere care a dat naştere la o mişcare de rotaţie în jurul axei proprii a întregii aglomerări cu Soarele rămas în centru, după care au urmat alte explozii care au dus la desprinderea şi împrăştierea în spatiu, în sens invers faţă de mişcarea planetei Venus, ale celorlalte planete, cam pe orbitele cunoscute astăzi.

Evoluţie – pentru perioada corespunzătoare anilor de la “început”, ştiinţa are numai ipoteze, motiv pentru care vom elabora şi noi o ipoteză de lucru.sub forma unei diagrame materie – timp – temperatură, mtt ca în Fig.1.

În ipoteza Micu vechimea elementului de volum din Galaxia Noastră în care se găseşte sistemul nostru planetar , adică din vremea când aparţinea unei găuri negre solare care se întindea pe o axă ce leagă steaua Nordului de steaua Sudului, este de aproximativ 17 miliarde de ani. Organizarea materiei după o componentă vectorială – viaţa pe Terra a apărut recent, cu circa 3 miliarde de ani în urmă.

Cu 17 miliarde de ani în urmă, în elementul de volum luat în considerare şi în care a luat naştere Sistemul Solar din Galaxiea Noastră, era pe sfârşite starea energetică a unei găuri negre uriaşe, de formă sferoidală, caracterizată de parametrii Scării Fundamentale. O dată cu sfârşitul energetic al găuri negre solare începe modelarea materiei şi se schimbă sensul gradientului de temperatură al entropiei elementului de volum care devine crescător, începând de la –273,150C. Datorită energiei degajate de ciocnirile dintre “particolele prafului cuantic” care a existat în gaura neagră solară ca urmare a “spargerii materiei” la zero grade absolut, temperaturile locale sânt în creştere atingând unele valori critice în anumite zone, uşor peste zero grade absolut. Energia rezultată în urma ciocnirilor numită de noi Energie Fundamentală Iniţială, se transformă parţial în “scântei electrice” care dau pe ansamblu câmpul electromagnetic propriu al elementului de volum care electrizează “praful cuantic”. Energia Fundamentală Iniţială pe de altă parte se transformă şi în energie termică, dând sens crescător gradientului de temperatură al entropiei elementului de volum. Eneregia Fundamentală Iniţială stă la baza naşterii primelor particule materiale, dând un aspect “ceţos” elementului de volum, aflat la o temperatură mai joasă decît temperatura de lichefiere a heliului, particule care de altfel vor devenii constituanţii elementari ai realităţilor materiale viitoare. Câmpurile electromagnetice vecine elementului de volum considerat, intră în interferenţă cu noul câmp electromagnetic propriu elementului de volum. O dată cu interferenţa electromagnetică a elementului de volum cu câmpurile electromagnetice vecine, apare fenomenul de absorbţie electromagnetică a particulelor materiale elementare ionizate pierdute din alte lumi materiale. Particulele penetrază prin “ceaţa cuantică” a elementului de volum şi se ciocnesc cu particulele elementare existente deja aici. Rezultatul ciocnirilor în timp de cam 2 miliarde de ani a dus la apariţia unor aglomerări materiale şi energetice noi, iar după alte 8 miliarde de ani se naşte posibilitatea apariţiei aglomerărilor de mase cereşti. Presiunea internă a acestor mase cereşti, dimensiunile lor materiale precum şi separarea lor ulterioară este discutabilă. Faptul că planeta Venus are o miscare de revoluţie mai curioasă în jurul Soarelui decât celelalte planete ne duce la ipoteza că centrul de aglomerare a materiei pentru sistemul nostru planetar a fost Soarele şi că prima planetă desprinsă în momentul exploziei masei cereşti a fost Venus. Forţa de reacţie a acestei desprinderi a dat o mişcare de rotaţie în sens invers masei cereşti rămase, născându-se tot o dată şi o nouă forţă, forţa centrifugă. Datorită acestei forţe noi cât şi a exploziilor care au urmat au fost aruncate în spaţiu şi alte planete care probabil au luat traiectorii apropiate de realitatea actuală de pe cer. Aceasta este o ipoteză suficientă deocamdată, la fel ca alte ipoteze tolerate dar nedemonstrate încă.

Câmpurile electromagnetice din Galaxia Noastră s-au interferat cu câmpul electromagnetic nou creat al elementului de volum şi au dat naştere unor modele electromagnetice noi, cu o frecvenţă de repetiţie egală cu Nx1020 Hz şi „paşi” de înaintare de ordinul miliAngstromilor pe secundă, sub influienţa cărora s-a generat tot ce noi cunoaştem şi nu cunoaştem astăzi. Ţinând seama de existenţa acestor modele electromagnetice în diagrama mtt din Fig.1, distingem 5 etape mari în care modelele au luat forme materiale diverse, cu timpul propriu de evoluţie foarte diferit.

Etapa 1

Timp de cca. 3 miliarde de ani, în elementul de volum care abia ieşise din starea energetică a unei găuri negre, la temperatura de zero grade absolut şi sub acest prag sub influenţa vînturilor crioelectrice, substanţa materială era în stare de agregare superfluidă a materiei. existau câmpuri electromagnetice care ajungeau din vecinătăţile galactice. starea de agregare superfluid, un aşa zis „praf cuantic” rezultat în urma “dezintegrării” materiei cuprinse în volumul găurii negre. Praful cuantic electrizat este antrenat de cîmpurile electromagnetice penetrate în elementul de volum galactic. Vânturile electromagnetice antrenau particolele acestui „praf cuantic” şi pe cele ce se pierdeau din alte părţi ale Galaxiei, făcându-le să se ciocnească şi să se contopească local. Evenimentele care se petrec în această perioadă în elementul de volum considerat sânt caracterizate de parametrii Scării Fundamentale. Spre sfârşitul celor 3 miliarde de ani, fosta gaură neagră trece în starea energetică a unui “accelerator de particole”, de dimensiuni galactice. Sub influienţa acceleratorului galactic natural apar în elementul de volum anumite “stări ceţoase” formate din aglomerări de particole electrizate mişcate de câmpurile electromagnetice, apar fulgere şi trăznete galactice sub influenţa cărora apare o anume densitate critică a particolelor materiale care va favoriza ridicarea temperaturii foarte uşor peste zero grade absolut. O dată cu ridicarea temperaturii întregul element de volum trece într-o altă formă de existenţă energetică.

Etapa 2

Continuă existenţa fenomenelor specifice SF.

Superfluidizarea materiei reci şi ciocnirile repetate duc la naşterea unor „scântei” şi la realizarea unor temperaturi uşor peste zero grade când “starea ceţoasă” devine o “stare helioasă” care conţine şi particole de heliu lichid. Creşterea uşoară a temperaturii o dată cu creşterea densităţii critice a “stării helioase” în anumite puncte din elementul de volum în care particulele se „lipeau” electrostatic, duce la apariţia unor fulgere şi trăznete galactice, “apar particolele lui dumnezeu” şi primele elemente specifice stării materiei cunoscută astăzi, adică apariţia moleculelor de heliu şi hidrogen sub formă de precipitat spaţial în care se amestecă totul, stare caracterizată în Scara infiniţilor mici, Sim. Această etapă durează cca alte 3 miliarde de ani.

Etapa 3

Continuă existenţa fenomenelor specifice SF.

Continuă existenţa fenomenelor specifice Sim.

Apar elementele de volum şi masă măsurabile specifice dimensiunilor din SO. Transformările energetice duc la aglomerări materiale locale şi la naşterea unor noduri materiale sub formă lichidă formate din precipitatul “stării helioase”. Aceste noduri materiale spaţiale sub formă lichidă exercită o anume forţă de atracţie proprie asupra formelor materiale vecine pe care le capturează prin ciocnire şi scufundare. Nodurile materiale spaţiale astfel formate dobândesc o “crustă” exterioară care transmite prin radiaţie în spaţiul vecin temperatura proprie nodului egală aproximativ cu temperatura de lichefiere a heliului ( uşor peste zero grade absolut). Se accelerează fenomenul de aglomerare specific Sim care duce la apariţia realităţilor materiale, dimensional caracterizate în SO. Trecerea de la apariţie formelor dimensionale SO până la apariţia fenomenelor SIM s-a făcut relativ repede, în cca 1 miliard de ani. Apare de acum o altă caracteristică nouă şi anume mărirea vitezei de transformare a materiei.

Etapa 4

Continuă fenomenele specifice SF.

Continuă fenomenele specifice Sim.

Continuă elementele specifice SO.

După o perioadă de cca. 7 miliarde de ani, întregul elment de volum este de nerecunoscut, este plin cu aglomerări materiale şi energetice noi care se atrag şi se ciocnesc, între care au loc descărcări electrice galactice, toate aceste fenomene ducând la aglomerarea materiei în anumite centre cosmice, cum a fost în cazul nostru Soarele. Apariţia centrelor cosmice de aglomerare duce la naştere primelor elemente specifice Scării Infiniţilor Mari. Aglomerările materiale şi energetice în anumite centre cosmice duc la rândul lor la apariţia unor fenomene noi:

– creşterea relativ rapidă a temperaturii de la zero grade absolut în vecinătăţile cosmice la milioane de grade Celsius în centrul aglomerărilor, favorizează apariţia exploziilor galactice.

– naşterea unor variante stelare nematurizate cu densităţi şi temperaturi proprii foarte variate, probabil asemănătoare planetelor mari ca Jupiter spre exemplu şi al altor variante stelare maturizate care au dus probabil la apariţia unui sistem planetare cu o stea în mijloc în jurul căreia gravitează, respectiv apariţia Soarelui şi a unei părţi a sistemului planetar al Soarelui.

Etapa 5

Continuă elementele specifice celorlalte 4 etape cu specificul că aglomerările materiale cunoscute încetează, aproape întreaga materie din elementul de volum fiind aglomerată în corpurile cereşti în variantă nematurizată sau maturizată. În ipoteza noastră, elemntul de volum considerat a avut o formă sferoidală aşezată pe axa care leagă Steaua Sudului şi Steaua Nordului. Caracteristica generală a celei de a cincea etape la sfârşitul căreia trăim noi astăzi, este sensul gradientului de temperatură al Entropiei proprii, care a devenit descrescător, fenomen care a apărut acum cca 6 miliarde de ani. Sensul descrescător al gradientului de temperatură apărut în cea de a cincea etapă este dat pe de o parte de încetarea ciocnirilor şi aglomerărilor specifice primelor 4 etape, iar pe de altă parte datorită transformării parţiale a energiei termice în energie geo-electromagnetiică absorbită de starea electrostatică a materiei pe parcursul primelor patru etape. O parte a elementului de volum considerat devine Sistemul Solar în care gradientul de temperatură al Entropiei are pe ansamblu sensul descrescător.

Ciclu de generare a materiei sub o curbă ascendentă a gradientului de temperatură specific Entropiei din fosta gaură neagră, care conţinea şi elementul de volum considerat de noi, a fost de 11 miliarde de ani, timp în care s-a născut Sistemul Solar, după care sensul gradientului de temperatură a devenit descrescător. Sistemul Solar care a luat naştere în elementul de volum considerat, are acum sensul descrescător al gradientul de temperatură specific Entropiei proprii şi este îndreptat în direcţia stării energetice a unei viitoare găuri negre din care deja a străbătut cca. 6 miliarde de ani. Ciclul complet de generare – degenerare, gaură neagră – Sistem Stelar – gaură neagră, este prin simetrie de cca. 22 miliarde de ani tereştri.

diagrama - Adevăruri biblice - Vechimea Lumii

În Fig.1 este redat numai ciclul complect de generare a materiei din elementul de volum al fostei „găuri negre galactice”, cu durata de cca.11 miliarde de ani tereştrii, în care Entropia avea caracteristica ascendentă a gradientului de temperatură şi primii 6 miliarde de ani de degenerare la sfârşitul căruia ne găsim noi astăzi, în care Entropia are caracteristica descendentă a temperaturii, înspre zero absolut.

Dacă în primele 4 etape materia se organiza şi respecta legi specifice spaţiului tridimensional şi al creşterii temperaturii pe ansamblu, în cea de a cincea etapă temperatura urmează o curbă descendentă şi apar primele elemente ale celei de a patra dimensiune a spaţiului şi anume organizarea materiei după un sens vectorial, adică apariţia vieţii. Răcirea elementului de volum va continua după o curbă descendentă, simetrică probabil curbei de creştere a temperaturii. La nivelul scoarţei corpurilor galactice, se va ajunge la temperatura de zero grade absolut şi la forţe de compresiune galactice cînd starea de agregare a materiei devine superfluidă, spartă practic sub forma unui praf rece degenerat pînă la nivelul Particulelor lui Dumnezeu. După această ipoteză, planetele şi celelalte corpuri cosmice galactice se vor prăbuşi peste alte 5 miliarde de ani, strat după strat, într-o nuoă gaură neagră ce se va întinde din nou pe Cer de la Steaua Nordului pînă la Steaua Sudului.

Autor: ing. Ioan Micu

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top